ICR sufocat de formalism și schematism!

De când s-a înființat Institutul Cultural Român pe scheletul Fundației Culturale Române în 2003 am avut sentimentul unui agregat ideologic sufocat de formalism și schematism. Nu am crezut niciodată în oficializarea birocratică a crezului cultural al unei națiuni. Cultura în general și arta împreună cu literatura în special nu pot fi încorsetate în legislații juridice încremenite de instituții anoste. Cultura e vie, iar ICR prin promovarea instituțională a valorilor (pseudo-valorilor) de fapt sufocă autenticitatea (talentul). ICR pare o încremenire în proiect a culturii române. Ierarhizarea oficioasă a valorilor conform unor canoane impuse nu ajută actului creației. Paradoxal, ICR e de fapt „cavoul funerar” al spiritului cultural românesc? De-a lungul anilor am citit și  publicat materiale de presă depre cum ICR pare doar o oficină de tocat banii publici, conform unor coterii de breaslă și de mafii literare organizate, construite pe prietenii și interese subiective. Ce legătură are banul „ochiul dracului” cu creația autentică, fecundă și profundă? Niciuna. De fapt prin ICR se cheltuie banii românilor din taxe și impozite pentru ca să fie promovați, în special, prietenii de casă politici din mediul cultural românesc, iar partidele să-și mai angajeze clientela într-o postură comodă și sinecură bine plătită și relaxantă pe la unul dintre numeroasele centre de pe mapamond? Asta e imaginea publică în general?

Am participat în Diaspora la unele evenimente culturale organizate la rece de către ICR și am avut sentimentul că mă aflu la o ședință plicticoasă de marxism-cultural, ce îmi aducea aminte de întrunirile obligatorii din adolescență de la UTC sau de unii jurnaliști cu limbaj de lemn de la Gazeta Sporturilor. ICR nu face cultură înaltă, ci doar e un promoter al unor interese financiare și turistice din partea unor oameni din lumea literară și artistică, care au legătură funciară și interesată cu clasa politică? Prin ICR se plătesc servicii și se organizează serate literare serbede, în care lumea se face că nu se plictisește? Vorba unui roman rusesc: Viața este în altă parte! Sigur valorile și cultura românească autentică, profundă și provocatoare nu e în „birourile de partid” de la ICR. Din 2012, Institutul Cultural Român a intrat în subordinea Senatului României, prin OUG nr. 27 din 13 iunie 2012, privind unele măsuri în domeniul cultural. Prin ICR se pare că se răsplătește camarila literară care face servicii politicului? Despre ședințele anoste organizate de centralele ICR din lume a scris de-a lungul anilor excelente articole scriitorul Grid Modorcea din SUA. El a surprins lipsa de substanță și de depărtare de Ființa culturală a evenimentelor instituției, la care participă trimiși cu diurne bogate din țară și sunt invitați tot felul de „sinecuriști” din Centrala MAE. De multe ori ai sentimentul că de fapt ICR e doar interfața SIE. În realitate, cultura nu poate fi o sarcină de serviciu secret și o mare diurnă pentru camarila culturală din politică? Sentimentul meu este că la ICR primează mediocritate, nu Excelența, iar țelul „enoriașilor” culturali de aici e vițelul de aur nu căutarea sensului și expresia Adevărului sau Frumosului. Ceva realizări notabile au avut centrele ICR din Diaspora de la Viena sau Paris, totuși prea puțin pentru investiția financiară uriașă pe care o face statul român. ICR a devenit bugetivor nu creator de cultură românească peste hotare. Câte sume uriașe s-au investit de la ICR în veșnicul candidat la Nobelul pentru Literatură, Mircea Cărtărescu, am tot mai mult sentimentul că această instituție este o acoperire a statului român pentru a se cheltui banul public mai mult fără folos.Documentele oficiale intrate în posesia jurnaliștilor scot la iveală faptul că numai pentru traduceri, deplasări şi drepturi de autor, Mircea Cărtărescu ar fi primit de la Institutul Cultural Român, doar între anii 2009-2012, uriaşa sumă de 4 086 887 500 lei, bani proveniţi de la bugetul statului, conform mediei din acei ani?

Cu aceşti bani s-ar fi construit artificial imaginea unui scriitor pe care toate editurile de pe planetă s-ar fi îngrămădit să-l traducă, când, de fapt, traducerile din străinătate ar fi fost rodul unor aranjamente de culise, prin care s-ar fi ciupit banii publici, scriau numeroase publicații în anul 2012?  În iulie 2008, scriitoarea româno-german Herta Müller a publicat în Frankfurter Rundschau o scrisoare deschisă adresată lui Horia-Roman Patapievici, în care critica inițiativa ICR Berlin de a invita la școală de vară doi oameni care fuseseră anterior informatorii Securității, Sorin Antohi și Andrei Corbea-Hoișie. Scriitoarea, care a primit Premiul Nobel, deplângea că un turnător și un impostor academic (se dezvăluise că Antohi nu avea doctoratul) reprezentau România în Germania, sfârșind scrisoarea cu avertizarea că nu va mai călca pragul ICR Berlin. Un incident a fost declanșat de o expoziție organizată de Institutul Cultural Roman din New York, în iulie 2008, după ce unul dintre exponate a fost criticat de către un scriitor de la o publicație în limba română a românilor din diaspora, New York Magazin. Intitulată Libertatea pentru oamenii leneși, expoziția prezenta lucrările a trei artiști români de stradă. Printre  obiectele de artă era un ponei de lungimea unei palme cu o zvastică ștampilată pe spate. În timp ce această figurină mică era singurul obiect din întreaga colecție care avea o astfel de trimitere și expozanții au explicat că sensul exponatului a fost ironic, scriitorul a etichetat întreaga expoziție sponsorizată de ICR ca populată de „figuri sinistre” și obscene. Sunt doar câteva exemple dintre numeroasele altele cu ce s-a ocupat ICR de-a lungul anilor.

Astăzi la ICR se dă o luptă surdă pentru putere între ambițioasa Cristina Liberis, jurnalistă specializată pe documentare de război (ce are reporterul de război cu actul cultural pur nu știu?), susținută de PNL la pachet cu un blogger ce are 500 000 euro drepturi de autor pe an, vechea gardă și șefa ICR Viena, Irina Cornișteanu, care are câteva rezultate notabile la activ? Din păcate, în anul de grație 2017 s-a ajuns ca niciun scriitor notabil să nu candidează la șefia ICR, ci doar corespondenți de front politic interesați de bugetul de lapte și miere de 36 000 000 lei. Până la urmă dacă ICR nu reușește să iasă din faza culturii instituționale pentru propagandă și ideologie ar fi mai bine să fie desființat. Adevăratele valori literare și artistice sunt sigur că nu primesc niciodată vreo finanțare de la ICR și nici măcar o invitație la un eveniment. Istoria ne-a învățat că adevărții artiști sunt săraci, singuri și marginalizați, doar așa creația lor poate răzbate peste timp, ca un țipăt al lui Munch. ICR pare doar o mașină de tocat banii publici și un loc călduț pentru camarila literară de partid. Ar fi indicat ca ICR să treacă din subordinea Senatului în cea a Academiei Române poate astfel s-ar ridica și cota institutului de „politizare culturală”. Poate doar atunci, în loc să fie o jurnalistă de război la butoane s-ar selecta la conducere un scriitor din cel mai elevat for cultural al țării.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*