O aşezare veche de aproape şase milenii a fost descoperită de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie din Buzău sub ruinele cetăţii dacice de la Gruiul Dării („grui” ca movilă, tumul – mormânt; „Dării” (dar, danie, plată; „Să dăm Cezarului ce-i al cezarului şi Domnului ce-i al Domnului!”; ca tribut pe care omenirea îl va da periodic zeului ce se va scula din moartea aparentă), aflată în localitatea Pietroasele, cunoscută pentru deosebitul tezaur descoperit aici, „Cloşca cu puii de aur”. Vechimea acestei aşezări neolitice a fost confirmată recent de un laborator de specialitate din Germania.
„Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5 500-5 700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu”, a declarat Sebastian Matei, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie din Buzău. Arheologii au scos la lumină mai multe locuinţe mari, cu pereţii din lut, vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor. „Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea”, a mai spus Sebastian Matei. În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creşteau în ţarcuri animale, în special vite şi oi, dar se hrăneau şi cu vânat. „În alimentaţie ponderea cea mai mare o avea carnea. Au fost găsite oase de porc mistreţ, dar şi de cerb sau căprior, oase de păsări mari, precum dropia, precum şi de cocoş munte. Oasele de castor şi de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive”, a mai completat istoricul buzoian. Cercetătorul Sebastian Matei din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie Buzău consideră că satul neolitic descoperit la Gruiu Dării face parte din extremitatea sudică a culturii Cucuteni.
„Acum am cercetat doar o treime din aşezare. Viitoarele campanii arheologice pot aduce noi dovezi arheologice despre una dintre cele mai avansate civilizaţii europene de acum cinci-șase milenii, cultura Cucuteni”, a concluzionat arheologul. Primele cercetări arheologice la Gruiu Dării s-au efectuat în perioada 1974-1989 şi au fost reluate abia în anul 2001. Pietroasele este o comună din judeţul Buzău, din Muntenia, formată din satele Câlţeşti (de la „Câlţi”, ca fire scurte rămase în urma trecerii fuiorului de cânepă sau de in printre dinții daracului, din care se țese pânză de saci şi de saltele, se fac funii; mai poate fi „smoc de lână”, „încâlcire”(amestecat, încurcat, aşa cum apare traiectul vieţii în materie, reprezentat de labirint), „încâlceală” (încurcătură, confuzie); „încîlcitură” (hăţiş, arici)), Clondiru de Sus („clondir”=sticlă, ploscă, recipient lichide), Dara (ca şi „Darul lui A”, al unui nou început), Pietroasa Mică, Pietroasele (reşedinţa) şi Şarânga (de la „Şarangul”, sau „Rangul mare al celui ce stă în Şaua Lumii şi hotărăşte încotro o luăm: Zeul Şaue, Zeul călare”). Se află în zona Dealului Mare, întinzându-se pe versantul sudic al dealului Istriţa („Sunt trei”, precum Istria, Istru, etc.) şi puţin în câmpia piemontană de la poalele acestuia. În zona localităţii, în punctul numit Gruiu Dării s-au descoperit urmele unei aşezări dacice, despre care la începutul secolului al XX-lea se credea că ar fi cetatea Comidava.
Comuna este un cunoscut centru al mai multor situri arheologice, aici fiind descoperite cetatea dacică la Gruiu Dării (lângă Pietroasa Mică), castrul roman la Pietroasele, ridicat în timpul lui Constantin cel Mare (aşezare complexă, conţinând şi therme), ca şi necropola şi aşezarea civilă din aceeaşi perioadă aparţinând culturii Cerneahov. În rest, în comună există unsprezece alte obiective clasificate în lista monumentelor istorice din judeţul Buzău ca monumente istorice de interes local. Şase dintre ele sunt situri arheologice: cel de la „Vâjâietoare” de la Clondiru de Sus; cel de la Dara (o necropolă şi o aşezare din epoca migraţiilor — cultura Cerneahov); necropola din epoca migraţiilor de la staţiunea viticolă din Pietroasele; situl de la Gruiu Dării (ce cuprinde, printre altele, o aşezare fortificată din cultura Monteoru a Epocii Bronzului); apoi situl de la Pietroasa Mică (zona Pileşti) şi situl ce cuprinde punctele „Puţul lui Cârnu Puche”, „Puţul Giuroiu”, „Via Frunzescu” şi „Pe drumul lui Puche”, care cuprind 27, respectiv 23 de elemente.
Două dintre obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură, ambele în satul Pietroasele: o cişmea de piatră datând din 1892 şi staţiunea de cercetare în viticultură, construită în 1893. Alte trei obiective sunt considerate monumente funerare sau memoriale: Crucea Frumoasă (secolul al XIX-lea) şi Crucea lui Stan Avram şi Ion Lemnaru (1841) de la Pietroasa Mică, precum şi o altă cruce de piatră din secolul al XVIII-lea aflată în satul Pietroasele. Obiectivul campaniei arheologice din anul 2008 ce a avut loc la această cetate a fost cercetarea incintei şi a teraselor, atât prin săpături sistematice, cât şi prin folosirea metodelor interdisciplinare (topografie avansată – GIS, geofizica – rezistivitate, gradiometru, etc.). S-au continuat săpăturile în secţiunile S. 8, S. 7, S. 15, S. 21, S. 22, S. 24, pentru a cerceta integral complexele descoperite în campaniile trecute, precum şi avansarea în nivelele din epoca bronzului şi eneolitic. A fost trasată o nouă secţiune, S. 25 (4 x 4 m), cu scopul de cerceta integral complexul 132, ce ar putea indica o structură de mari dimensiuni cu fundaţie din bolovani de piatră.
Un alt aspect important a fost continuarea cercetărilor pe Terasa 1, unde au fost descoperite depuneri bogate cu material arheologic, dar şi o serie de amenajări din piatră. Au fost cercetate complexe din epocile dacică şi a bronzului, paralel cu înaintarea în nivele de cultură ale respectivelor epoci. Din sec. I î.Hr. – I d.Hr. au fost cercetate gropi, bogate în material arheologic, însă cel mai interesant a fost Complexul 144, o posibilă structură rectangulară (D=3,70 x 2,30 m), observabilă pe trei laturi, la adâncimea de -1,14 -1,19 m, ce va fi integral săpaturilor viitoare. Pământul din interior avea o culoare cenuşie-închisă, pigmentată cu lipitura arsă, iar o parte din interior şi din latura de SV a fost afectată de intervenţii târzii, probabil gropi. Materialul ceramic, deosebit de fragmentat, se încadrează în sec. I î.Hr. Din sec. IV-III î.Hr. au fost cercetate mai multe complexe, dintre care menţionăm doar două. Complexul 123 reprezintă o structură de locuire, uşor adâncită, săpată de la -1,20 m, faţă de nivelul actual de călcare, având baza la -1,65 m; se păstrează pe o suprafaţă de circa 4 m2 (D = 2 x 2 m), o parte din el intrând în malul de NV. Umplutura lui constă dintr-un pământ negricios cu cenuşă, cărbune, bucăţi masive de pereţi de locuinţă arsă, pietre, numeroase fragmente ceramice şi foarte puţine oase de animale. Complexul 105 este un cuptor menajer de mari dimensiuni, a cărui cupolă s-a prăbuşit, în interior şi în exterior, spre vest; el intră, parţial, în malul de NE al secţiunii, având dimensiunile vizibile, pe axul lung, de 1,40 x 130 m. Vatra cuptorului a fost amenajată pe un pat de pietre şi cioburi, cu o crustă ce nu depăşea 0,0015 m grosime, iar cupola a fost ridicată pe un schelet de nuiele.
În jurul complexului au fost descoperite şase greutăţi masive, piramidale, din lut, prevăzute cu orificiu transversal. Şi în această campanie materialul arheologic descoperit este bogat şi variat. S-au descoperit aproape toate tipurile olăriei dacice din sec. I î.Hr. – I d.Hr., modelate cu mâna sau cu roata, arse oxidant sau reducător: borcane, vase de provizii, ceşti-opaiţ, fructiere, cupe cu picior, kantharoi, străchini, boluri, strecurători, capace etc., decorul fiind plastic, incizat, lustruit, pictat ori realizat în tipar. S-a descoperit şi protoma unui vas ce înfăţişează un cap de berbec, realist modelat. Din fier, bronz, piatră ori lut s-au găsit unelte şi ustensile (cuţite, greutăţi, râşniţe, cute, fusaiole şi rondele etc.), podoabe şi accesorii vestimentare (fibule), arme (vârfuri de săgeţi). Olăria din sec. IV – III î.Hr. este reprezentată prin borcane, vase de provizii, castroane, căni, amfore de Thasos şi Heraklea Pontică, plus un fragment de cuţit, descoperit în complexul 123. Nivelul de epoca bronzului a fost atins în S. 7, S. 15 şi S. 21, cercetându-se 10 complexe (gropi, vetre şi resturi de construcţii). Complexul 130, vatră, la adâncimea de -2,10 m, în profilul de V al secţiunii S7, păstrată pe o lungime de 0,53 m; în urma secţionării s-a constatat ca ea a fost amenajată pe un pat de fragmente de vase, crusta având o grosime de 0,02 m, iar miezul de 0,04 m. Fragmentele recoltate din patul vetrei provin de la mai multe vase, unele decorate cu unghiuri în relief, caracteristice stilului ceramic monteorean Ic2. Spre marginea vetrei a fost găsit şi un fragment dintr-un „căţel de vatră”. După utilizare vatra a fost acoperită cu bolovani mari de calcar.
Complexul 148, o groapă descoperită la -1,80 m (D=0,40 m); în interior a fost depus un vas, aproape întreg, de formă bitronconică, decorat cu un şir de caneluri fine, paralele, ce se poate încadra în Monteoru Ic4-2. Formele ceramice identificate sunt reprezentate de ceşti cu două toarte, borcane, amfore, boluri, castroane. Ceramica grosieră, ce prezintă numeroase urme de arderi secundare, este decorată prin brâie alveolate sau simple. Din categoria ceramicii fine fac parte ceştile, majoritatea arse oxidant, decorate cu brâie şi linii în relief, în zig-zag, dar şi cu cercuri concentrice, linii paralele şi triunghiuri realizate prin incizie, şiruri de împunsături cu unghia sau cu un obiect cu vârful ascuţit. Au fost descoperite şi fusaiole, cuţite curbe din piatră (Krummesser) şi un tipar circular din piatră, monovalv, cu patru orificii.
Terasa 1 se localizează la o sută de metri est de platou şi 50 m mai jos, ca diferenţă de nivel, înconjurând spre S masivul pe o lungime de aproximativ 300 m. Investigaţiile au combinat cercetarea de suprafaţă cu sondajele de verificare şi săpătura sistematică, toate activităţile fiind permanent susţinute de înregistrări topografice. Cercetările au pus în evidenţă o dimensiune neaşteptată a sitului de la Gruiu Dării, o amploare nebănuită a prezenţei umane în epoca bronzului şi dacică clasică şi au evidenţiat ameninţarea majoră de distrugere a sitului, datorită activităţilor de exploatare a pietrei. De aceea, strategia a fost de a dezveli pe o suprafaţă mare acest nivel cu contexte pentru a putea avea o imagine de ansamblu asupra activităţilor umane desfăşurate în sec I î.Hr. – I d.Hr. Astfel, secţiunile trasate şi începute în 2006 şi 2007 au fost încadrate într-o suprafaţă de 10 x 12 m. În campania din 2008 s-au cercetat atât complexe noi (210, 211, 212, 213, 214, 215), dar au fost aduse şi informaţii suplimentare despre complexe descoperite în campaniile trecute (201, 203, 206). Se poate admite că pe Terasa 1, în sec. I a.Chr. – I p.Chr., au avut loc activităţi umane ce au avut ca rezultat structuri şi complexe similare celor descoperite în nivelele superioare de pe Platou. Remarcăm, din nou, că nu putem vorbi de structuri clasice de locuire sau asociate activităţilor meşteşugăreşti. Deşi similare complexelor de pe Platou, situaţiile dezvelite pe Terasa 1 îşi păstrează individualitatea (de exemplu, cel mai mare şi bogat complex cu vase ceramice de tip moviliţă cu ring la bază, descoperit până acum, pare să fi fost 201). Obiectivul campaniilor viitoare va fi de a lămuri forma, dimensiunile şi caracterul structurii de mari dimensiuni identificate în S54 şi S55; dacă aceasta ar avea o formă circulară, diametrul ar fi de peste 10 m. Sondajele efectuate în diverse zone ale terasei, înregistrate topografic, au livrat materiale arheologice caracteristice. Piesele descoperite au intrat în patrimoniul M.J. Buzău, în laboratoare efectuându-se operaţiunile de conservare şi restaurare a lor şi, aproape în totalitate, au fost deja desenate. Observaţiile de săpătură au fost înregistrare în jurnalul de şantier, iar materialul arheologic descoperit a fost spalat şi ambalat în întregime. Evidenţa descoperirilor arheologice a fost făcută în Registrul de evidenţă a pachetelor şi pieselor. În vederea documentării grafice cât mai complete a fost realizat un număr de 36 de planuri şi patru profile, la scara 1:10 şi 1:20 (planuri generale şi de detaliu), precum şi numeroase fotografii. S-au luat, de asemenea, măsuri primare de protecţie şi conservare a zidurilor şi a complexelor descoperite, prin sprijinire şi acoperire cu pietre, folii de plastic şi pământ.
Despre ruinele cetăţii de la Gruiul Dării, aflată pe drumul spre releul de la Pietroasa, legenda spune că, odată cu venirea frigului, comorile din zonă obişnuiesc să răsufle. La început de decembrie, după ce mustul se oprea din fiert şi roadele câmpului erau asezate cuminţi în hambare, bătrânii din Pietroasa obişnuiau să povestească ţâncilor la gura plitei sobei de pământ, despre comorile descoperite aici de-a lungul timpului. „Când eram copil bunicii îmi spuneau că au văzut mai ales în nopţile scurte şi geroase ale iernii, flăcări ţantoşe care încep să joace ici colo pe dealurile din Pietroasa chiar la Gruiu Dării. Sătenii bătrâni povesteau şi ei cam ce-au auzit de la părinţi şi bunici, cum că cei care dau de aur şi vor să se îmbogăţească rapid sunt blestemaţi în veci şi au parte de un destin tragic”, spune Muşa Alexandru, de 48 de ani, născut în satul Clondiru, din comuna Pietroasa . Dealul Gruiu se află la mică distanţă de locul unde a fost descoperită Cloşca cu Puii de Aur, ceea ce ne arată că zona era intens populată. Arheologii spun că au descoperit la Gruiu Dării de Pietroasa obiecte valoroase din punct de vedere istoric si spiritual. „Sunt elemente aici şi din neolitic. Pentru epoca dacică târzie aici s-au descoperit numai complexe de tip moviliţă, de regulă cu ring de piatră şi uneori cu vetre, inventarul depus fiind deosebit de bogat şi variat. La Gruiul Dării, noi am identificat mai multe vetre şi materiale pentru întreţinerea focului pe care le-am încadrat într-un context spiritual. Complexele de locuire sunt mai puţine în regiunea respectivă dar mai jos pe platouri se afla alte terase care probabil au fost locuite încă din epoca de piatră”, a mai declarat Sebastian Matei, cercetător la Muzeul Judeţean din Buzău.
Lasă un răspuns