Actrița anului 2015 – Iulia Dumitru

În cadrul Galei decernării premiilor UARF pentru anul 2015 (Ediția a IV-a; 22 ianuarie 2016), de către Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF), președintele UARF, regizorul de film și prof. univ. dr. Ioan Cărmăzan  a acordat în cadrul festiv al Galei „Premiul pentru actorie rol feminin – Actrița anului 2015”, Iuliei Dumitru, interpreta rolului principal din filmul „Kyra Kyralina” în regia lui Dan Pița. Actrița Iulia Dumitru este absolventă a Facultății de Arte, specializarea Artele spectacolului (Actorie) și a programului de masterat Artă Teatrală, din cadrul Universității Spiru Haret din București. În prezent urmează cursurile școlii doctorale de teatru din cadrul UNATC București. Ca actriță a Teatrului Masca, a excelat în piesele carageliene și nu numai prin farmec și umor („O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale; „Militarul fanfaron” de Plaut; „Comedia Erorilor” de W.Shakespeare; „Acul cumetrei Gurton”; „Țara unde Îngerii vin degeaba” de Anca Dana Florea; „Cele trei prințese”; „Greva” de Clifford Odets; „Mătrăguna” de N. Machiavelli, etc.). Prin gesturi delicate, dar ferme, Iulia este cea care combină perfect acel șarm al vremurilor de odinioară cu complexitatea unui caracter al zilelor noastre. După un scurt rol secundar în filmul artistic „Amintiri din Epoca de Aur 1” (omnibusul produs de Cristian Mungiu, în anul 2009), Iulia Dumitru a revenit în forță pe ecrane în pasionantul și controversatul rol al Kyrei Kyralina. Această adaptare pentru marele ecran a nuvelei lui Panait Istrati, este unul dintre acele filme care știe să păstreze misterul, exuberanța, dar și dramele sociale din alte vremuri de mult apuse.

*

– Iulia, ce ne poți spune despre culisele filmului „Kira Kiralina”?

– Cred că un film de epocă se aseamănă cu o simfonie. Am avut norocul să „cânt” într-o orchestră de profesioniști, sub bagheta unui dirijor de excepție, regizorul Dan Pița, partitura fiind remarcabilă. Datorită muncii și talentului acestor profesioniști, reconstruirea acelor vremuri a fost mai facilă. Atunci când porți un costum care te aruncă în epocă, exiști într-un decor, cu atmosferă specifică vremurilor lui Panait Istrati și te pui în situația personajului, lucrurile ar trebui să iasă bine, nu? Pentru mine acest rol a fost un vis împlinit. Dintotdeauna mi-am dorit să joc într-un film de epocă și asta pentru că iubesc acest gen de film. De mică am nostalgia altor vremuri. De unde provine nu știu, pentru că doar nu am trăit atunci. Sau, cine știe? Poate într-o altă viață… Nu pot să nu îi amintesc aici pe doi magicieni, Oana Păunescu, creatoarea costumelor și Dan Toader, cel care a făcut niște decoruri de vis.

– Care a fost primul tău gând atunci când ai aflat că vei interpreta acest rol?

Gânduri… Gândurile ne trec neîncetat prin minte și chiar nu mi-l amintesc pe primul. De fapt, atunci când s-a hotărât că voi juca Kira, în mine nu a fost un prim gând, ci o explozie de bucurie. Asta a fost într-o zi de vineri, iar luni dimineața am început filmările în forță. De dimineața până seara, într-un ritm galopant. Astfel pot să îți răspund și la întrebare, cât de repede am intrat în pielea personajului? Începand din acea zi de luni, în fiecare secundă a vieții mele ce a urmat, m-am apropiat cât am putut de repede de Kira. Am căutat în mine valențele comune cu ale acestei femei dornice de libertate, bătută de soartă și de bărbat.

– Cum simți „povara” unui rol cu asemenea greutate?

Când ai șansa să întruchipezi un personaj din literatura universală ai o mare responsabilitate, pentru că, în general, acestea au devenit arhetipuri. Sunt personaje cu o problematică general valabilă, într-un fel. În Kira, de exemplu, se vor regăsi multe femei. Câte femei nu sunt bătute de bărbații lor și rămân totuși în acea familie pentru copii sau pentru că nu au unde să se ducă? Câte femei luptă cu adevărat pentru libertatea și integritatea fizică și sufletească? Violența în familie, una din temele principale ale filmului este valabilă și astăzi. Iar copiii ce trăiesc într-o astfel de familie, rareori depășesc sechelele și traumele. Dragomir și Kiralina sunt din start condamnați la drame și prăpăstii sufletești.

– Cum a fost echipa de filmare, marea familie în care a trebuit să te integrezi?

Echipa de film, în comparație cu trupa de teatru se încheagă fascinant de rapid. Pe perioada filmărilor robotesc ca furnicile toți membrii echipei. Nu e timp de pierdut. Se formează o mare familie. Nu am avut probleme de comunicare cu nimeni. Toți aveam un scop comun și urmăream acel scop cu bucurie și generozitate. Am avut norocul să am ca parteneri de platou actori mari, la rândul lor extrem de generoși: Florin Zamfirescu, Mircea Rusu, Constantin Florescu, Maria Teslaru. Iar când un regizor îți acordă încredere, cu aceeași încredere trebuie să lucrezi și tu cu partenerii tăi. Eu cel puțin așa functionez.

– Care au fost părerile publicului, după premiera cinematografică cu acest film?

Au fost păreri foarte bune. Iar dacă au fost oameni care și-au pus probleme după vizionarea filmului și au plecat atinși din sala de cinema, pentru mine este suficient.

– Ce mai faci în puținul timp liber pe care îl mai ai?

În paralel cu activitățile din teatru sau de pe platourile de filmare urmez cursurile Școlii doctorale din cadrul UNATC, specializarea fiind teatrul aplicat. Fac asta pentru că iubesc pedagogia teatrală. Îmi doresc să calc pe urmele doamnei Olga Delia Mateescu, ce îmi este profesor coordonator de doctorat.

– Ce sfat ai da unui tânăr care dorește să devină actor în ziua de astăzi?

– Să-și urmeze menirea. Dacă teatrul este cu adevărat menirea lui. Să meargă cu încredere pe acest drum. Un drum greu, de autodepășire, autocunoaștere permanentă, dar extrem de frumos. Drumurile grele le parcurgi cu ușurință dacă există plăcere, pasiune și vocație. Nu există industrie teatrală în România. Actorul de teatru este uitat de mai marii acestei țări. Se uită de cultură, se taie din bugetele teatrelor. Se pun bariere între oameni și artă. Trăim într-o perioadă crâncenă din acest punct de vedere. Tocmai de aceea îi sfătuiesc pe viitorii actori să nu uite că actorul este un apostol, o voce a oamenilor simpli, care strigă de fapt, speranța oamenilor de a vedea frumosul și de a îmbrățișa orice i-ar face să zâmbească.

Noi îi dorim succes Iuliei Dumitru în întreaga sa carieră și vă invităm să o urmăriți cu atenție atât în filmul „Kira Kiralina”, dar și în piesele de teatru în care pune atâta suflet!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*