Este gastronomia o artă? Ce fel de artă? E suficient să vezi vitrinele New York-ului, unde, lângă aranjamentele fashion, defilează sumedenii de spectacole gastronomice. Pe orice vreme, gastronomia este regină. Iar acum, în aceste zile de iarnă, a venit un val de caldură oceanică, am intrat deodată într-un februarie văratic, natura a explodat, mulți copaci și-au deschis ochii, unii au și înmugirit, și toate străzile s-au umplut de mii de mese, ocupate de tot felul de boemi, îmbrăcați sumar, ca pe timp de vară. Spectacolul gastronomic aici este peste tot, la fiecare pas, ai impresia că New York-ul este o masă lungă, interminabilă, ocupată de oameni de toate culorile, care au venit din toate colțurile lumii să se bucure de vreme și de fantasticele preparate newyorkeze. Gastronomic, sunt aici reprezentate toate popoarele lumii, vezi mii de restaurante, fiecare cu specificul său culinar.
Sigur, totul este apetisant. Dar ca să fie artă, gastronomia trebuie să se adreseze și spiritului, nu numai simțurilor. Dacă privești celebrele portrete ale lui Arcimboldo, sigur ai satisfacții estetice, depășind percepția gastronomică oferită de legumele, plantele, fructele sau viețuitoarele din care sunt făcute aceste portrete. Istoria artei este, într-un fel, o istorie domestică, în care se poate citi gastronomia timpului, a fiecărei epoci în care a trăit un artist sau altul. Multe tablouri sunt cinegetice sau legate de fastuoase bucătării aristocratice sau burgheze. Orice muzeu are asemenea capodopere pe subiecte culinare.
Însă satisfacția supremă am avut-o nu văzând vitrinele și bucătăriile diverselor restaurante, ci albumul lui Salvador Dali Les diners de Gala, apărut la faimoasa editură Taschen. Dineurile sau cinele pentru Gala sunt adevărate opere de artă. Gala este celebra iubită a lui Dali, soție și muză, femeia vieții lui, așa cum au fost pentru Picasso Marie-Thérèse sau Dora Maar.
„Când aveam șase ani, scrie Dali, am vrut să fiu bucătar”. Și această dorință l-a marcat toată viața, iar la 68 de ani visul său s-a materializat într-o carte, cea despre care vorbim, Les diners de Gala, care a apărut în 1973 în limba franceză, retipărită acum de Taschen, și care cuprinde 12 capitole numite de Dali în felul următor:
- Les caprices pincés princiers (feluri de mâncare exotice)
- Les cannibalism de l’automne (alimente de ouă de mare)
- Les suprêmes de malaises lilliputiens (felul întâi)
- Les entre-plats sodomisés (carne)
- Le spoutniks astiqués d’articots statistiques (melci-broaște)
- Les panaches panachés (pește cu pește coajă)
- Les chairs monarchiques (joc cu păsări de curte)
- Les montres molls ½ sommeil (porc)
- L’atavisme désoxyribonucléique (legume)
- Les „Je mange GALA” (afrodisiace)
- Les pios nouches (dulci deserturi)
- Le délices petits martyrs (aperitive)
Formulările sunt, desigur, daliniene, intraductibile, deși o încercare aș face de dragul spectacolului lingvistic: 1) Capricii domnești ciupite; 2) Canibalism de toamnă; 3) Disconfort liliputan suprem; 4) Între mese-sodomizat; 5) Sputnik articots cu statistici lustruite; 6) Răcitoarele panașe; 7) Carnea monarhică; 8) Ceasuri Mölls ½ de somn; 9) Atavism dezoxiribonucleic; 10) „Eu mănânc GALA”; 11) Nouches pios (?!); 12) Micii martiri încântă.
Cele 12 capitole cuprind 136 de rețete, cu explicații, iar toate sunt însoțite de desenate semnate de artist. O mare parte dintre aceste rețete sunt preparate curent în gastronomia franceză. Și se indică locurile unde pot fi găsite permantent, inclusiv la celebrul restaurant parisian „Maxim” sau la Gara orașului Lyon.
Albumul este o încântare a privirii. Arta plastică a lui Dali prinde aici contur culinar. Aceeași imaginație fantezistă, plină de savoare și umor. Nu știu cum se poate mânca așa ceva, să strici cu mâinile sau tacâmurile aranjamente care au înfățișări suprarealiste! Dar oricât de teribiliste ar fi rețetele bucătarului, ele urmează o poetică, poetica artistului, numită Dalinian gastro-esthetics, întemeiată pe baza a ceea ce artistul numește „coincidence of opposites” (coincidență a opozițiilor), având ca sursă un Eu cu totul special, definit prin câteva trăiri particulare, cum ar fi: „Toate experiențele mele sunt viscerale” sau „Sunt exaltat de tot ceea ce este comestibil”. Dali se consideră un „delirant” și un posedat de „conversie mistică”.
Însă toată estetica sa experimentală este subsumată unei întregi concepții, extrem de originale, pe care o cuprinde în triada „filosofia gastronomiei”, „etica gastronomiei” și „teologia gastronomiei”.
Iar și mai demn de reținut este faptul că rețetarul dalinian consolidează ceea ce este mai subtil fundamental în religia sa, menită „to swallow the living God as is practiced in Sacrament of the Eucharist /să înghită pe Dumnezeul cel viu așa cum se practică în Sacramentul Euharistiei”. Și care este religia sa? Aceea prin care Dali se autodefinește drept monarhist, catolic, apostolic, roman și român. Acest crez, citat în fiecare capitol, este tulburătoar, deși în rețetele lui nu găsim nimic românesc, nici un apropo măcar la bucătăria românească. Avem în schimb din plin trimiteri la bucătăriile franțuzești și spaniole, ca și la cele indiene sau asiatice, este chiar citată o rețetă a monarhului iranian Pahlavi, dar și o salată compusă de Alexandre Dumas.
La capitolul canibalism găsim un aranjament piramidal din raci, iar la poalele acestui munte, personaje decapitate, fiindcă racii urcă și decapitează cu cleștii lor tot ce întâlnesc în cale. Fastuoasele arnjamente gastro-estetice reprezintă personaje vii, cu ochi magici, cum ar fi la Capitolul 7 o bufniță monarhică, foarte asemănătoate cu portretele lui Giuseppe Arcimboldo. Și aceste teribile aranjamente gastro-estetice, redate prin fotografii color, sunt însoțite de desene suprarealiste, cu personaje ieșind parcă din panoplia lui Ubu Roi, personajul lui Alfred Jarry. Dar la fiecare pas ne surprinde spectaoclul gastronomic, sardanapalic și rafinat, de o mare bogăție, opulent, căci alimentele combinate sunt foarte scumpe, numai rarități, din păuni, fazani, maimuțe, rinoceri, șerpi, fructe de mare, tot felul de păsări exotice, alături de care se află sticle cu băuturi dintre cele mai alese.
Gastronomia lui Gali este rafinată și inaccesibilă pentru omul de rând, dar acesibilă celor care au un simț în plus față de simțurile comune, și anume simțul estetic.
Lasă un răspuns