Uneori, nici nu avem curajul să înfruntăm nişte întrebări… Rămânem paralizați, aproape, când îi părăsim pe cei de lângă noi… Nici nu ştim pe unde se mai află, cumva, adevărul. Ne este teamă. Teamă să nu greşim. Teamă să nu ieşim din întunericul în care ne-au încuiat alții, cu vorbele lor…
L-am cunoscut pe Dina Rodica Stelică, tatăl căruia Barnevernet din Norvegia i-a furat fiul. Au auzit muți de el. Mulți îl compătimesc şi, şi mai mulți, nu îl înțeleg… Unii i-au întors spatele. Alții îl privesc cu milă. Pe internet, pe facebook, am văzut cu toții imagini cu fiul său care spune, „Mi-e dor de tatăl meu! Vreau acasă!”.
Am studiat aproape toate documentele cazului său. Am fost la Rânca, apoi, în județul Argeş, locul unde, de fapt, tatăl acesta trăieşte, chiar dacă vremelnic este plecat prin străini… I-am cunoscut familia, mama, tatăl, unchiul, prietenii… Visele sale. Ce mult mi-aş fi dorit ca preşedintele țării sau măcar vreun politician să ridice fie şi măcar un deget, cel mai mic!, pentru acest om sau pentru aceşti oameni – căci sunt mult mai mulți în situația lui!- dar nimeni nu se uită la ei, nimeni nu îi vede… Stelică a fost închis de poliția norvegiană de două ori! I-au plătit până la urmă şi despăgubiri! (Statul român, bineînțeles, nu a observat că un cetățean de-al său, încă unul!, a fost sechestrat, privat de libertate, încălcându-i-se flagrant drepturile fundamentale!…). L-au eliberat într-o zi, după intimidări repetate şi, mai ales, după ce fiul său fusese spălat pe creier, inoculându-i-se sentimente față de tatăl său, care nu sunt fireşti!… (Copilul nu mai vrea acasă!). Chiar şi instanța norvegiană recunoaşte însă, că Stelică a plecat în lume pentru fiul său, sacrificându-se, de fapt, pentru a-i dărui acestuia o viață mai bună!
Ce s-a ales, însă, de viața lor?! Stelică mi-arată sutele de pagini din dosarele instanței. Plânge… Nici nu poate să-şi mai controleze plânsul… Este singur. Toți i-au întors spatele. Eu îl văd. Nu este o brută de om. Dimpotrivă. Este inuman să-i furi copilul şi să îl şi montezi după aceea împotriva tatălui său… Acest tată a muncit zi şi noapte, a stat prin frig, a strâns ban pe ban şi a cumpărat pământuri la el, în Argeş. Pentru fiul său! Este, desigur, mult mai relaxant să bați trotuarele prin Oslo, să fi amăgit cu un McDonalds sau cu orice fals, ca să uiți de tatăl tău, de limba ta, de toți ai tăi. Ca să rămâi numai printre şi la dispoziția unor străini. Aşa se poate întâmpla, însă, oricărui copil… Iar, dacă instanța norvegiană, nu l-a putut găsi pe acest tată, vinovat, a trecut la speculații filosofice… Stelică nu are „innsikt”, zic ei, adică tatăl acesta nu este un savant care scrutează orizonturile fiului său, spre binele acestuia…
În sfârşit, ceva trebuia găsit! Stelică a pierdut copilul în fața statului norvegian. (Acest copil nu este nici norvegian, nici născut cumva în Norvegia, ci la noi… A trecut numai, într-un moment de cumpănă, prin țara aceasta, fiind reținut.) Tatăl va face recurs la CEDO. Îl va ajuta, oare, România puțin?! Până acum nu am văzut politicienii români decât certându-se sau făcând glume deochiate prin Parlament… Foarte puțini au luat contact cu mine şi cu alții, ca să ne unim forțele şi să facem ceva constructiv…
Lasă un răspuns