Mormântul Inocentului din necropola Tirighina-Bărboşi

Săpăturile efectuate în perioada 1976-1979 de arheologii Ion T. Dragomir şi Silviu Sanie în necropola romană din imediata vecinătate a castrului roman de pe promontoriu Tirighina Bărboşi (aflat la circa trei kilometri de oraşul Galaţi) avea să aducă în faţa specialiștilor dintre cele mai interesante – dar şi controversate – mărturii ale împletirii civilizaţiilor dacă şi romană, dar şi ale pătrunderii şi consolidării creştinimului pe actualul teritoriu al României. Echipa de arheologi de la Muzeul de Istorie de la Galaţi şi de la la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol“ din Iaşi  era condusă de reputaţii istorici Ion T. Dragomir şi Mihalache Brudiu şi a scos la lumină numeroase mărturii inedite ale civilizaţiei din secolele III şi IV ale erei noastre, toate aflate într-un perimetru relativ restrâns.

Numele de „tirighina” vine de la „tirighie” (steregie, treghie, stregie, sterevie, stervie, stirevie, târghie, care este o substanță cu gust acru și cu aspect sticlos, care rămâne pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul și care se folosește în vopsitorie sau pentru acrit mîncările (de unde și numele de „ștevie”- plantă cu gust acru); tartru ca depunere (funingine), ca piatră (mălură), sau apă de ploaie cu multă tulbureală (amestecată cu elemente solide). Simbolul este al Lumii amestecate de la Început de Lume (A). Cel de al doilea nume vine de la Bărboșii, care sunt Cei cu barbă, ca și locație barbară (geto-dacă) a castrului roman de aici. În anul 1978, Ion T. Dragomir a descoperit în cadrul necropolei sus amintite, un tumul cu ringuri concentrice din piatră, în care se aflau mai multe morminte individuale (ca într-o mare navă, hală, salon, casă). Aceasta mă face să cred că înmormântarea a fost făcută după tradiția geto – dacă, pentru că acest „model” de ritual funerar l-am întâlnit la tumulii „cu ring de piatră” din jud. Prahova, vechi de peste 5000 de ani. Forma rotundă este specifică altarelor Geto-Daco-Trace din România și întreaga Europă. În acest complex tumular au fost cercetate 16 morminte (şapte de incineraţie şi nouă de înhumaţie), cu inventar funerar variat. Dintre acestea, cel mai important s-a dovedit a fi mormântul paleocreștin nr. 7 (marcat M7), al unui bărbat, probabil militar în armata romană, care ar data de la sfârşitul secolului al III-lea și care, prin bogatul său inventor, atestă intensitatea procesului de romanizare a populaţiei autohtone din acest areal (ca parte materială a vieții). Descoperirea a făcut încă de la început „valuri” în lumea ştiinţifică, însă cercetările nu au fost duse niciodată până la capăt, lăsându-se loc la numeroase speculaţii.

În mormântul care a scăpat în mod miraculos de jefuitori (celelalte peste 90 morminte din necropola Bărboşi fusese fie prădate, fie grav afectate de intemperiile cele 17 secole care au trecut peste ele) a fost descoperit scheletul unui bărbat a cărui vârstă a fost stabilită ca fiind de circa 30 de ani. Scheletul este bine conservat, în poziţie lungit, culcat pe spate, având craniul orientat la vest şi picioarele la est. Mâna stângă, uşor îndoită din cot, avea palma situată pe bazin, iar cea dreaptă, în unghi obtuz, avea palma aşezată pe abdomen, după ritul creştin. Capul aşezat cu faţa în sus avea privirea îndreptată către est, exact după tipicul înmormântării creştine. Inventarul funerar cuprindea piese specifice de port şi podoabă (fibulă de aur, două catarame şi o bentiţă provenind de la încălţăminte), dar şi alte materiale care aparţinuseră defunctului (pahar de sticlă, cutie metalică cu capac, cuţit de fier, căţuie dacică, opaiţ roman şi alte trei vase ceramice – amfore romane). Fără îndoială, între acestea, cea mai importantă rămâne fibula de aur cu inscripţia „INN…”(INNOCENS) ce a determinat pe autorul descoperirii să considere că ne aflăm în faţa primul mormânt creştin din secolul al III-lea de pe teritoriul românesc, însă osemintele celui botezat „Innocens” n-au fost niciodată datate prin metode ştiinţifice moderne, ci doar li s-a apreciat vechimea prin prisma dovezilor indirecte. Revoltător este că, ulterior descoperirii, scheletul a fost „conservat” cu zgură de furnal, fiind așezat pe un „pat” din acest material, fapt care i-a influențat starea inițială. I s-a spus „Innocens” („Inocentul; Nevinovatul; Cel neîntinat; Neatins de păcat; Cel sfânt”), plecând de la faptul că în mormânt a fost găsită o fibulă din aur (bijuterie folosită la prinderea mantiei) pe care erau gravate literele „INN”. Piesa, în greutate de 21 de grame, este binecunoscută în literatura de specialitate, fiind încadrată tipologic în categoria fibulelor „cu capetele în formă de bulbi de ceapă”(sau „buzdugan” (sceptru cu glob în vârf, sau cap de șoim – lovitura planetară neșteptată); sau „mugure” din care se va deschide un nou Ram al Pomului Vieții, Nașterea din Nou). Detaliul care face diferenţa între artefactul descoperit la Bărboşi şi alte piese similare identificate pe cuprinsul Daciei romane o face inscripţia numelui „INNOCENS” aflată pe cantul arcului port-agrafei. „Innocens” este probabil numele defunctului, antroponim cert de rezonanţă creştină, sau face referire la cel „crucificat” pe mica podoabă de aur. Dacă privim mai bine această fibulă vom vedea că în partea superioară aceasta are „doi ochi”, ca și prețioasele coifuri ale Frăției Getice.

„Cineva” reprezentat schematizat, stă crucificat și întins ca un arc gata să sară în sus, să se pună în mișcare în mod neașteptat. Este vorba de „Cel sacrificat” (Nevinovatul, Inocentul, Cel pur, Cel sfânt), care este „prins” în interiorul Pomul Vieții – Stâlpului Get, sau Djed (Osiris, Iisusu) și care este gata să Reînvie, să coboare de pe cruce (troiță, stâlp al cerului). Atunci Coloana Cerurilor se va prăbuși și va urma cataclismul. Acesta este un simbol milenar al Geților de Aur primordiali și ai Vechii Biserici Valaho – Egiptene inițiale. EL este „Cel ce face podul” (ca un curcubleu; Cel ce stabilește legătura între Tărâmuri), dacă vă amintiți „figura” din gimnastică. Cercetătorii au făcut o asociere şi cu registrul primelor nume creştine din Imperiul Roman, în care figura și numele „Innocens”. Aceștia au concluzionat, scriind în lucrarea „Morminte romane dintr-un tumul funerar / Tirighina-Bărboşi, în Sudul roman al Moldovei. Galați” (Danubius, vol. X –1981) că defunctul ar fi fost militar în armata romană, că era de origine dacică şi că era şi creştin. Fiecare dintre afirmaţii are şi ceva argumente, chiar dacă nu sunt incontestabile. Cităm din lucrarea arheologilor care au găsit relicva: „De fapt, este un act de naştere al poporului român, pentru că are toate elementele de identificare care îl legitimează ca dac, roman şi creştin”. Aceasta avea să declare, după apariţia lucrării amintite, prof. univ. dr. Mihalache Brudiu, unul dintre cei mai importanţi cercetători români ai fenomenului daco-roman. Era oare un soldat roman de origine dacică? Faptul că „Innocens” a trăit la sfârşitul secolului al III-lea pare să fie demonstrat de aceea că în mormânt au fost descoperite trei monede romane de bronz, de pe vremea împăratului Claudius al II-lea Goticul, care a domnit între anii 268 şi 270 d.Hr.

Prima monedă a fost descoperită între dinţii defunctului (probabil o reminescenţă a obiceiului păgân al plăţii luntraşului Caron, pentru trecerea apei Styx-ului), o alta în regiunea gâtului şi cea de-a treia pe umărul stâng (cele trei monede formează astfel un „L”, ca simbol al „cotului” (Cotmeana, Cotnari, Cotorca, etc. sau „colțului” (Colții Buzăului, Colțău, Cocorăști Colț, Mănăstirea Colț, Colțea, Coltea, etc.) pe care tocmai „l-a dat” cel decedat). Cu alte cuvinte, având în vedere monedele, „Innocens” ar fi murit cel mai devreme în 268, existând însă şi ipoteza că acest lucru s-ar fi produs chiar imediat după retragerea aureliană (271 d.Hr), ceea ce ar contrazice flagrant opiniile istoricilor vestici cum că stăpânirea romană la nord de Dunăre a încetat complet în anul 271 (totuși „elementul” geto-dac a rămas loco, retrăgându-se doar administrația și armata). Originea romană este demonstrată de către arheologi atât prin prezența cele trei monede, cât şi de fibula din aur, în greutate de 21 de grame, găsită lângă schelet. Modelul gravat pe obiect, precum şi inscripţia cu caractere latine sunt argumente solide că era vorba de un latin (sau geto-dac aflat în serviciul administrației sau armatei romane). Inventarul mormântului este completat de o cutie cilindrică de plumb, folosită cel mai probabil pentru produse cosmetic (dovedind că era un personaj de vază), două catarame de bronz semicirculare, un opaiţ roman şi trei amfore romane, așezate în poziţie aproape verticală (probabil cu ceva conținut lichid).

Ajungem astfel și la argumentul dacic, căci printre obiectele din mormânt se află şi o căţuie ritualică geto-dacică, iar acest lucru ar arăta, spun arheologii, că „Innocens” era, la origine dac. Există, evident, şi ipoteza că acesta ar fi fost doar căsătorit cu o femeie de origine dacică, de aici şi prezenţa în mormânt a obiectului de cult al civilizaţiei autohtone. Foarte interesant în completarea triadei dac-roman-creştin este faptul că acest străromân pe nume „Innocens” (nume, cum spuneam, repertoriat printre primele nume creştine) este înmormântat după ritul creştin: mormântul era orientat est-vest, iar mâinile erau aşezate pe piept, aşa cum este practica creştină. Mai mult decât atât, în sprijinul acestei afirmaţii pledează şi faptul că, în contextul arheologic al aceleiaşi aşezări civile de la Tirighina-Bărboşi, s-au descoperit şi alte obiecte paleocreştine, datate tot în secolul al III-lea. Este vorba de prezenţa unei cruciuliţe ajurate, în formă de medalion, din sidef, de mici proporţii, cu orificiu pentru purtat la gât, precum şi o hrismă (ritual de miruire) pictată pe gâtul unei amfore romane tot din secolul al III-lea d.Hr. Concluzia la care se ajunge în final este aceea că avem de-a face cu prezenţa unui mormânt paleocreştin, datat la sfârşitul secolului al III-lea d.Hr., singurul de acest fel descoperit până acum pe întreg teritoriul ţării noastre.

Istoricii zilelor noastre spun că una dintre cele mai mari greşeli care s-a făcut după descoperirea mormântului lui Innocens a fost aceea că nu s-a făcut conservarea „in situm”. „Ar fi trebuit să se ridice acolo o cupolă de protecţie, aşa cum au făcut vesticii cu marile lor descoperiri. Ar fi fost mai bine şi pentru public, dar şi pentru istorie. Însă aşa era vremurile pe atunci. Lucrurile se făceau de multe ori la repezeală”, ne-a spus profesorul de istorie Mihail Popa. Ca urmare, scheletul lui „Innocens” a fost ridicat şi expus la Muzeul de Istorie din Galaţi. Arheologii s-au străduit să conserve cât mai bine relicva, aşa că au ridicat osemintele cu tot cu pământul şi cu obiectele din jur. Din păcate însă, în urmă cu câţiva ani, s-a găsit un „geniu” al muzeisticii care a considerat că dovada arheologică nu arată prea bine, aşa că a dispus să fie aruncat pământul, iar osemintele şi obiectele să fie aşezate „cu design” pe un pat de zgură de furnal din combinatul siderurgic. Ulterior, osemintele au fost preluate de Arhiepiscopia Dunării de Jos (dată fiind importanţa lor deosebită pentru creştinismul românesc) şi au fost expuse la Capela Palatului Arhiepiscopal. De-a lungul timpului, au exista destule voci care au contestat soliditatea argumentelor ştiinţifice formulate de autorii descoperirii. S-a vorbit inclusiv despre faptul că scheletul nu ar avea nici pe departe vechimea pretinsă şi că, de fapt, ar data de undeva din secolele XV-XVI d.Hr.. S-a vehiculat chiar ipoteza că ar fi vorba de un soldat tătar mort în luptă şi îngropat, absolut întâmplător, în zona necropolei romane. Evident, toţi cei care au susţinut aceste ipoteze nu au adus  dovezi că ar fi aşa, ci doar argumentul că restul scheletor din necropolă sunt într-o stare infinit mai proastă decât cel al lui „Innocens”. Totuşi, speculaţiile rămân în continuare posibile, atât timp cât metoda modernă a datării cu radiocarbon 14 nu a fost deocamdată folosită, din motive enigmatice, în cazul scheletului lui „Innocens”, de la a cărui descoperire au trecut deja aproape patru decenii.

Pentru recunoașterea valorii acestei descoperiri, o reconstituire „in situ” a Mormântului nr. 7 din Tumulul cu ringuri de piatră de la Tirighina – Bărboşi, cunoscut și ca Mormântul Inocentului a constituit obiectivul expoziției „Exponatul lunii”, în iunie 2013, la Muzeul de Istorie „Paul Păltânea” din Galați, aflat pe str. Domnească, nr. 25, în cadrul Programului de valorificare a patrimoniului cultural naţional, proiect care vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită, din colecţiile instituţiei. Organizatorul acestei expoziții a fost muzeograful Costel Ilie. Datorită pieselor din inventarul său, mormântul poate fi datat undeva la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea d.Hr., punându-ne deci în faţa unuia dintre primele monumente creştine de la nordul Dunării de Jos. Informaţii bibliografice suplimentare despre acest artefact, despre contextul în care a fost identificat şi despre celelalte cincisprezece morminte descoperite din tumulul cu ringuri de piatră se regăsesc în anuarul Muzeului de Istorie Galați – „DANUBIUS X”, din 1981, la paginile 73-114.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*