Zilele trecute, am primit de la scriitorul fotograf Dumitru Hristenco un album fotografic intitulat Bucur eşti fotogenic, editat în 2016 de Asociaţia „Bucureştiul meu drag”, coordonator Andrei Bîrsan, un album în care expun 59 de fotografi, fiecare cu câte o fotografie alb-negru sau color cât mai edulcorată despre Bucureşti, cu câte o explicaţie personală, precum face şi Dumitru Hristenco la fotografia sa, numită „Centrul Universului”: „Cerul albastru este rafinat spiritual de biserica maramureşană aflată dedesubt înconjurată de o vegetaţie exuberantă ce predispune la echilibru şi armonie”. E o explicaţie tautologică. De ce Bucureştiul este „centrul universului”, fiindcă are lacuri, păsări pe apă, biserici şi tot ceea ce face să fie altfel decât este? Orice lucru, cât de derizoriu, poate fi fotogenic, aşa cum demonstrează spectaculos Umberto Eco în Estetica urâtului. Arta face ca şi urâtul să fie armonios.
Artiştii fotografi, majoritatea tineri, au vânat imagini supraexpuse şi strident etalonate, care au făcut un altfel de Bucureşti, cum nu este în realitate. E un Bucureşti al lor, aşa cum ar fi frumos să fie. Fotografiile tind spre peisaje ireale, fotografii vânează imagini insolite, precum un soare care răsare din nişte blocuri ceauşiste, iar explicaţia este bucuria fotografului că „am fost în locul potrivit la momentul potrivit”! Adică în Drumul Taberei. Bine că n-a fost pe East River, să prindă acolo primele raze! Deci iată un element de estetică fotografică a acestui album, să fii la locul şi ceasul potrivit, să surprinzi un instantaneu, cum face şi Ştefan Tuchilă în “Omul şi norul potrivit…” (bine că nu e Omul şi Pomul potrivit, cum se spunea în „epoca de aur” despre umbrele noastre securiste!), căci de fotografii complexe sau cu regie în cadru nu poate fi vorba.
Dar vânătoarea după imagini edulcorate nu e artă. A înfrumuseţa realitatea ţine de turism sau propagandă. De altfel, albumul este dedicat ideii „Bucureşti Capitală Europeană a Culturii în 2021”. Sunt poze ceauşiste, fiindcă tinerii nu ştiu că tocmai acest fel de fotogenie o cerea Ceauşescu, poze cât mai turistice, să arate magistralele comunismului, să cânte România festivă, exact ca în poza „Arena Naţională”, semnată de Adriana Manolache. O fi această patimă, a megalomanicului, în instinctul românilor?! Albumul copleşeşte prin astfel de poze ceauşiste, precum „Piaţa Universităţii”, „Oglinda IOR”, „Statuia finală”, „Cişmigiu”, „Reflexii pe Cheiul Dâmboviţei”, „Parcul Carol”, „Apus pe Lacul Morii”, „Mihai Viteazu”, „Culori de toamnă”, „Belvedere în Parcul Herăstrău”, „Palatul Casei de depuneri…”, „Întâlnire”, „Mausoleum”, „Concert în Piaţa Constituţiei”, „Blocuri pe Unirii”, „Promenada de seară” sau „Dâmboviţa – martor etern al evoluţiei urbanistice a oraşului”, care chiar foloseşte limba de lemn.
Frumoasa arhitectură interbelică, aflată în paragină în acest „Bucur eşti fotogenic”, se află doar într-o singură imagine, „Vremuri uitate”, şi poate în „Farmecul discret al bucureştencelor”, un titlu ce se vrea un racord cu filmul lui Buñuel, Farmecul discret al burgheziei. În contrapunct ar fi „Spitalul Colţea” şi „Casa cu Omul de Aramă”.
Mai apropiate de artă, de autentic, creatoare de atmosferă, mi se par fotografiile „Casă de pe strada Sfântul Constantin”, „Micul Paris”, „La ceas de seară”, “Bucharest by night”, „Zi de Crăciun”, poate şi „Gucci”, „Fereastra” sau „La şahişti”, dar şi unele instantanee, ca „A kiss”, „Fotograf clandestin”, „Locuri vechi…”, dar mai ales „Olimpiada de iarnă”, poate cea mai potrivită imagine, fiindcă este şi alb-negru, pentru a imortaliza felul inedit cum „călătoresc” bucureştenii iarna, când dă o mică ninsoare, străzile devin impracticabile şi ei trebuie să inventeze un sport nou, să plutească peste mizerii.
Păcat că pozele din parcuri, cum este Cişmigiul, nu redau cele mai „fotogenice” imagini, precum urmele lăsate de câini, adică de stăpânii lor, care nu au grijă să cureţe după ei, să facă ca peisajul să fie igienic şi respirabil. Poate că un astfel de Bucureşti va fi surprins într-un alt album, mai realist, când şi doamna primar Firea îşi va pierde firea. Deocamdată, tinerii fotografi se distanţează de realitate şi ne oferă un Bucureşti utopic, ca să ne încarce cu energie pozitivă, necesară în acest veşnic climat politic negativ, ba poate şi de dragoste pentru artă, aşa cum încearcă prin câteva poze document, precum cele inspirate de momente culturale, cum ar fi „Fetele la soare”, „Ateneul Român”, „Academia Română”, „Concert la Ateneu”, „Clipe de octombrie”, sau metaforice, precum „Sunetul ploii” şi „Apus de poveste”.
O singură poză mi se pare a avea o conotaţie politică, „Victoria Capitalismului” de Robert Reghina, care nu este altceva decât un accent invers pus pe “Victoria socialismului”, fiindcă grosul imaginilor, cele mai răsărite sunt tributare unui landmark ceauşist, surprind construcţii socialiste.
Este, indiscutabil, un album izvorât din bună credinţă, din dorinţa ca tot mai mulţi bucureşteni, poate toţi, să spună cu mândrie „Bucureştiul meu drag”, aşa cum bănuim că spun cei de la Asociaţia ce poartă acest nume.
Lasă un răspuns