Descoperire importantă în ruinele oraşului roman Porolissum

O importantă descoperire arheologică ce vizează unul din cele mai mari edificii publice din Dacia Romană, aflată în fostul oraş roman Porolissum, a fost făcută recent de către o echipă de arheologi condusă de specialistul în arheologie romană, Coriolan Opreanu, aceştia aducând la lumină elemente dintr-o monumentală intrare în edificiul ce a fost, cel mai probabil, o basilică romană situată în vecinătatea pieţei forului municipiului.

Descoperirea vine după o amplă campanie de prospectare a unei zone de circa zece hectare din incinta Complexului Arheologic Porolissum, cu accent pe porţiunea unde se presupune că a existat municipiul roman Septimium Porolissense (sept=7, vămi, trepte; și Porul prin care scapă peste noi energiile cosmice), săpături în cadrul cărora, anul trecut, a fost identificată o clădire monumentală din perioada Imperiului Roman, cu o lungime de 40 de metri şi o lăţime de 20 de metri. „În cazul nostru, construcţia aceasta are o dimensiune considerabilă. Probabil că este una din cele mai mari, dacă nu cel mai mare edificiu public din Dacia Romană. Are circa 40 de metri lungime şi lăţimea de circa 20 de metri. (…) Masivitatea zidurilor, care au lăţimea de circa 1,4 metri şi o temelie lată de 1,5 metri şi adâncă până la 2,5 metri, întărită cu contraforţi pe una din laturi ne arată, din start, fără să avem prea mari cunoştinţe de inginerie, că era o construcţie foarte înaltă, foarte masivă. Am descoperit foarte multe piroane de dimensiuni foarte mari, de 15 centimetri sau chiar mai lungi, ceea ce sugerează masivitate grinzilor care susţineau acoperişul. Evident, deci, că ne aflăm în faţa unei clădiri mari, gigantice chiar, acoperite şi care avea foarte probabil funcţiunea de basilică”, a declarat profesorul doctor habilitatis Coriolan Opreanu, Director Adjunct al Institutului de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca al Academiei Române.

Clădirea a fost ridicată în ultima perioadă de linişte şi pace a Imperiului roman, în epoca împăratului Severus Alexander, în intervalul 222-230 d. Hr.. „Cam în această perioadă se construieşte această clădire. Avem elemente şi monede în poziţii care ne arată că această clădire n-a existat chiar până la sfârşitul dominaţiei romane. Ea s-a prăbuşit la un moment dat, nu ştim în ce împrejurări între anii 250 şi 260. Peste ruinele acestei clădiri s-a mai locuit timp de 10-15 ani”, a adăugat Coriolan Opreanu. Cercetările au continuat în acest an, arheologii descoperind un element important al clădirii, respectiv intrarea principală, ce conformă ideea de basilică şi vecinătatea forului oraşului. „Am avut şansa să descoperim, foarte recent, chiar în zilele acestea, pe latura lungă, o intrare păstrată din fericire relativ bine, o intrare care este formată din două culoare, cu un pinten central având în jur elemente de arhitectură cu profiluri sculptate în calcar local şi care ne duce, de la început, deşi am dezvelit-o parţial, că era o intrare monumentală, ca un fel de arc de triumf. În faţa acestor praguri am găsit fragmente de capitaluri corintice, lucrate în gresie locală. (…) Importanţa acestei intrări este mult mai mare decât a încerca să o reconstituim grafic, cum arăta ea în antichitate. Importanţa este foarte mare, pentru că deschiderea acestei intrări e evidentă că dădea spre un loc care putea fi o stradă, dar prospecţiile ne arată că nu sunt construcţii în apropiere şi atunci ar putea fi vorba de un spaţiu mai mare descoperit, ca un fel de piaţă. Acesta e foarte probabil să fie piaţa forului”, a subliniat Opreanu. Potrivit acestuia, basilica era una din piesele arhitecturale de bază ale unui oraş roman, o clădire de dimensiuni mari, în general, cu aspectul unei hale („Hala cea mare” = groaza cea mare) acoperite, de cele mai multe ori cu două nivele (două lumi). Ea se afla în imediata apropiere a forului şi, de fapt, împreună cu forul forma un ansamblu destinat întâlnirilor cetăţenilor oraşului roman. În for, pe timp de vară, se purtau discuţii politice, se încheiau tranzacţii comerciale, se făceau judecăţi de către magistratul care administra justiţia şi acelaşi lucru se petrecea în interiorul basilicii pe timp de vreme proastă. Rezervaţia arheologică Porolissum este unul dintre cele mai mari şi bine păstrate situri arheologice din România. Acest centru militar de graniţă a fost stabilit în anul 106, de împăratul roman Traian (numele lui vine din Atra (lat.) = Negru; Atra-Ianus are sens de Ianus cel Negru (cel cu două chipuri, cel ce calcă în două lumi)), pentru a apăra trecerea principală dinspre Munţii Carpaţi (Meseş) spre Dacia Porolissensis (cu sens de „Cea care trece „lis” (ușor, ca un hoț) printr-un por al bolții cerești; Gravida care vine cu Noua Creație). După câteva zeci de ani, Porolissum a evoluat într-un important centru comercial, care facilita schimburile dintre romani şi barbari, continuând să prospere vreme de aproape un mileniu după retragerea romană din Dacia, din anul 271.

Porolissum a fost un oraș roman din Dacia, în perioada romană. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.Hr., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu strămoșii noștri daci și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în anul 124 d.Hr. Situl arheologic este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. El se găsește pe Măgura Pomăt  (Cea cu multe poame) de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum, respectiv a comunei Mirșid, județul Sălaj. Arheologii români au început săpăturile aici la începutul anilor 1970. Excavațiile, încă în desfășurare, au dus la descoperirea rămășițelor, atât ale instalațiilor militare cât și ale orașului civil, între care băi publice, un templu închinat lui Liber Pater, un amfiteatru și case de locuit. Una dintre porțile zidului de piatră al fortului a fost reconstruită. Eforturile sunt concentrate acum pe excavarea forumului orașului. Pe culmea care se află la Nord Vest față de intrarea principală în castrul roman se găsește o cetate dacică, de mici dimensiuni. Prin urmare, exista locuire dacică în zonă.

Săpăturile arheologice realizate în castrul roman de la Porolissum (jud. Sălaj) în anul 2014, în cadrul unui proiect european de punere în valoare a castrelor romane din Sălaj, au scos la iveală un artifact deosebit, respective un fragment din braţul unei statui imperiale romane din bronz. Descoperirea a fost făcută de această dată în Castrul de la Porolissum de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Deşi în zona castrului au existat numeroase săpături arheologice de-a lungul anilor, descoperirea a fost posibilă deoarece fragmentul se afla îngropat sub pământ în zonă neexplorată încă din imediata apropiere a Porţii Praetoria, poartă de acces în castru. Potrivit celui care a descoperit fragmentul din bronz, asistent-cercetare Dan Deac, cel mai probabil statuia străjuia una dintre laturile drumului roman din interiorul castrului, drum ce lega Poarta Praetoria de clădirea comandamentului. „Zona n-a fost deloc cercetată, pentru că o astfel de piesă putea apărea numai în zone necercetate. Poarta Praetoria a fost cercetată, dar numai la o mică distanţă în jurul ei, iar fragmentul a fost găsit la circa 15 metri de poartă. Noi am mai găsit în 2012, în zona castrului, o mână imensă de împărat, din bronz, ce este actualmente la Cluj-Napoca. Cu siguranţă umărul găsit acum nu este din aceeaşi statuia. În castru erau mai multe statui imperiale, nu era un singură. Puteau să fie statuile mai multor împăraţi, în funcţie de cum s-au succedat, deşi ei aveau şi obiceiul ca atunci când un împărat intra în dizgraţie şi era schimbat, era înlocuit numai capul statuii, pentru că statuile din bronz erau scumpe şi pe vremea aceea. Nu putem fi siguri câte au fost, pentru că în momentul în care s-a retras armata romană şi au venit barbarii au luat statuile şi le-au topit”, a declarat Horea Pop, şeful Secţiei de Cercetare din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. În anii anteriori în castru a mai fost descoperit un fragment de statuie din bronz cu chipul împăratului roman Marcus Aurelius Antoninus, poreclit Caracalla, dar şi alte fragmente de statui imperiale din bronz, despre care nu se poate afirma cu certitudine că fac parte din aceeaşi statuie. Această descoperire de la Porolissum a venit chiar în anul în care Muzeul din Zalău a aniversat, în luna august, printr-o serie de manifestări culturale, împlinirea a 1.080 de ani de vizita împăratului Caracalla la castrul de pe limesul imperiului roman. Cu prilejul acestei vizite în castru a fost amplasată o statuie ecvestră din bronz a împăratului, realizată la Roma şi reconstituită din mai multe bucăţi, la Porolissum. Iată cum sărbătorim din nou pe cuceritori și uităm că de fapt străbunii noștri sunt geto-dacii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*