Vă spunem noi despre ce, când și, mai ales, cum să scrieți!

Cam acesta este mesajul administrativ și diplomatic transmis presei românești la început de an! Ba, într-o formulă destul de violentă, cu două labe trântite peste grumazul unei prese care încă mai crede în libertatea cuvântului și a dreptului la opinie și atitudine. Iar dacă una dintre monstruoasele labe peste junchetura din care se mai aude încă vocea oponenților în idei, vinovați a priori pentru delictul libertății de a gândi, a venit dintr-o direcție care nu ne miră, „ursul” ce-și ține în lesă „omuleții verzi”, gata de acțiune și la noi, a doua palmă, aparent părintească, mai ales fiind venită dinspre un personaj aflat la vârsta a treia, ne-a șocat.

Pentru că a fost trântită cu sete de către unul dintre „bărbații în stat”, Teodor Meleșcanu, care, uimitor, chiar a reușit să stea drept pe propriile picioare și, fără să-i tremure dinții între fălci, l-a plesnit cu toată setea frustrărilor și obligațiilor guvernului filorus de acum pe vocalul ambasador al libertății de exprimare, Hans Klemm.

Noul moș Teacă al divanului de ocârmuire, Mele-cel-roșu, a luat cârja și i-a ars una peste degete intrigantului și antipaticului ambasador al statelor prea libere de s-au cutremurat carnețelele din MAE. Păi’, cum își permite Hans Klemm să spună presei ceea ce ar trebui să-i spună doar lui! Și nu a fost nici un strop de patriotism și protejare a suveranității noastre („suveranității” în numele libertății de a comite acțiuni penale, poate!) în gestul ministrului nostru de externe. Pentru că patriotismul nu poate exista acolo unde sistemul vrea să-i îngrădească pe cei ce vor să vorbească liber țării despre ceea ce guvernanții bagă sub preș.

De data aceasta, Hans Klemm a vorbit corect, atrăgând atenția asupra limitelor la care s-ar putea ajunge cu formulele de partid ale unei amnistii și grațierii de clan. Iar dacă a făcut-o acordând un interviu este pentru că așa se întâmplă în lumea modernă. (Evident, asta nu înseamnă că trebuie să uităm pocinogurile anterioare ale ambasadorului, inclusiv blatul fotografic pe care l-a făcut cu iredentiștii și cârpa lor secuiască!)

Abil, moș Teacă-de-mele nu l-a certat pe caporalul nesupus pentru ceea ce a spus. Pentru că ar fi însemnat să nege evidența unui matrapazlâc la care a asistat toată țara. Și, de fapt, nu conținutul în sine al interviului dat de văcarul Klemm l-ar fi scos din sărite (și nici măcar pe el, ci pe șeful lui de partid care l-a trimis să ia poziție), ci faptul că trebuia să vină să-i spună lui direct. Zice șeful MAE mai ales pentru că el are încă abilitatea de a înțelege (a înțelege nu știm sigur, dar a auzi, e clar!).

Și totuși, de ce nu a făcut Teodor Meleșcanu dovada acestor „abilități” când Kremlinul ne-a ironizat suveranitatea, dăruindu-i președintelui Dodon o provocatoare hartă a Moldovei Mari? Nu a venit o reacție oficială vitrioliantă și nici nu l-a pălmuit pe ambasadorul unei rusii aproape resovietizate (iar decembrie 2015, momentul ratificării Tratatului privind crearea Uniunii Economice Eurasiatice, va rămâne în istorie, istoricii știu de ce!) pentru acest gest care poate fi privit ca un semnal al intenției de enclavizare a României.

În alt context, am fi apreciat această demonstrație de forță (septuagenară!) față de un ambasador aproape călare pe drumul spre casă.

Dar același ministru (totuși, „de externe”) nu a avut o reacție nici măcar față de grava ingerință a Ambasadei Federației Ruse în mersul societății noastre. Pentru că mesajul de încondeiere transmis presei românești pentru lipsa de preocupare în relatarea unei întâlniri la nivel înalt a președintelui Rusiei chiar asta a fost: o critică stahanovistă fățișă. Care a vizat un deranjant dezinteres general al media, inclusiv la nivelul Agenției naționale de presă AGERPRES, ne-a urecheat ambasada, generând o notă demnă de un minister (ambasadă!) al cenzurii! Exceptat, ba chiar lăudat de omuleții… ambasadei, a fost un singur portal online, o structură media fățiș prorusă, chiar dacă nu a fost trecută în lista de omagii de mai agârț din emailurile lui Dughin, și care s-a deconspirat prin lauda de sine în prelungirea expozeului de reproșuri rusești! Or, între o ambasadă care ne spune despre ce să scriem și interviurile unui ambasador, ca mesaj al libertății de exprimare, totuși îl preferăm pe ultimul.

Întâiul pas al noilor comisari a fost făcut sub forma atenționării trimise presei despre cum să-și aleagă subiectele. Să fie dară atât de greu să ne imaginăm ce va urma?

P.S.:

Publicația evidențiată de ruși pentru reflectarea omagială a „crescut”, că așa e în viață!, pe seama unor fonduri europene destinate mass-media, fiind chiar una dintre puținele structuri de presă (dacă nu singura!) care a beneficiat de o asemenea posibilitate. A „crescut” într-o Europă (a libertății de exprimare) pe banii Europei pentru consolidarea libertății de exprimare pentru a deveni acum portavocea Maicii Rusia?! Păi’, chiar s-au terminat banii de propagandă de la Kremlin? Sau oportunismul rămâne dușmanul pe veci al națiunii noastre?

Să ne mai mirăm oare „De Ce se întâmplă” toate acestea?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*