Mai bine acolo, ca om cinstit, decât aici, între doi hoți!

Pesemne, „nemțește”, așa i-a dat că e mai bine! Decât cu hoțul în tribună, mai bine tocat mărunt… Și pentru întâia oară, poate chiar are dreptate! Cum să stai cu doi penali în loja unei sărbători naționale? Păi’, nu înseamnă să le girezi prezența? Și cum să explici țării că nici nu le poți impune acestora, având următoarele două funcții în stat, să nu stea la tribuna demnitarilor? Mai bine îi lași să se destrăbăleze în puerilismul prezenței. Dar nu îi girezi, nu atât cu prezența ta ca om venit la sărbătoarea românilor, ci mai ales cu imaginea primei instituții în stat…

Desigur, decizia e de neînțeles pentru mulți… Tocmai președintele României să nu fie prezent la sărbătoarea Micii Unirii? Ba, să aleagă în locul prezenței oficiale pe micul itinerar Iași-Focșani, o deplasare la Strasbourg? Păi’, acolo e țara noastră?

Da, la prima strigare, Klaus Iohannis chiar merită să fie hulit, tocat mărunt… Și totuși, contextul creat de alegerea făcută tocmai de țara care va fi prezentă și la Iași, și la Focșani, și la București, o alegere democratică dar care a dus la intrarea în „divanul” țării a doi penali, schimbă radical lucrurile.

Și doar detractorii de serviciu și-ar mai putea justifica „indignarea”, agitația propagandistică și reproșurile de analiști făcute în numele unui fals naționalism care a devenit marotă consumistă de partid. Pe care, noi, societatea, presa, oamenii de cultură, trebuie să-l recuperăm pentru a nu risca să ne trezim cu un naționalism luat în derâdere, minimalizat în conținutul lui fundamental tocmai de jocurile unor politruci puși să decridibilizeze valorile naționale.

De aceea, poate pentru întâia oară ar trebui și noi să judecăm „nemțește”… Chiar este o tragedie că, pe 24 ianuarie, Klaus Iohannis nu se va afla la Iași? Pentru că, dacă nu ajungi la celebrările Micii Uniri nu se cheamă că nu simți românește! Și viceversa, dacă ajungi la Iași ori la Focșani, doar pentru a te prostitua ca politician, nu înseamnă că ai fost brusc miruit cu duhul simțirii de român. Ba, decât să-ți prestezi românismul, în vorbe pe care poate nu le ascultă nimeni, într-una sau două zile pe an, mai bine ți-l dovedești, cu fapte pe măsură, tot restul anului.

Apoi, la aceste festivități, nu merge omul Klaus Iohannis, trăgând după sine imaginea Președenției. Acolo este vorba de prezenta Statului Român prin instituțiile sale fundamentale. Și nu omul contează, ci reprezentarea instituțională.

Așa că, decizia de a-i trimite pe consilierii săi la festivitățile de celebrare, pentru a reprezenta Instituția Prezidențială, este suficientă. În fond, este sărbătoarea noastră a „micilor” români, cei din stradă, din piețe, nu a „divanului”. Și poate că rostirea adusă de consilierii prezidențiali va face, ca punctare a evenimentului, mai mult decât muțenia unei prezențe, nu?!

Prin decizia sa, Klaus Iohannis, iese elegant și din plasa întinsă încă de la aflarea rezultatului alegerilor, aceea de a sta alături de doi penali, evită și prezumtiva acțiune a corului de postaci în fluierături de stradă trimiși la Iași de mașinăria partidelor, iar deplasarea la Strasbourg, într-o asemenea zi, poate fi și un prilej de a da un anumit mesaj forurilor europene. Mai ales dacă Klaus Iohannis va insera acest lucru în discursul pe care îl va susţine în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Desigur, oricât de nemțească ar fi soluția găsită pentru 24 ianuarie, aceea de a ieși dintr-un „calambur roșu” prin deplasarea la Consiliul Europei, ea este o soluție doar pentru acum. Iar lui Klaus Iohannis îi va fi destul de greu ca, până la 1 Decembrie, să găsească acei ași care să-i permită ca la Alba Iulia să stea alături de popor, nu de doi condamnați ajunși, și prin votul poporului, e drept, reprezentanți ai țării.

Dar, poate că, până atunci, Justiția va fi rezolvat dilema!