Ritmurile astrale ale universului infinit

Privea ninsoarea care se abătuse neașteptat asupra orașului. Noaptea trecuse abrupt, dar fără zgomot. Ca de fiecare dată, ea lăsase răni deschise în sufletele oamenilor, ce se deșteptau la o realitate complet diferită decât cea visată. Însă emoția evadării vibra încă sub atingerea delicată a întunericului ce se depărta de pământ.

Deschise geamul și privi de-a lungul străzii. Nu se zărea nicio persoană. Doar mașini trecând în viteză se distingeau pe conturul cenușiu al carosabilului. Însă ninsoarea presăra pete albe care creșteau pe măsură ce ziua mohorâtă își intra în drepturi. Vântul rece îl izbi în față. O rafală de fulgi proaspăt veniți din cer pătrunseră în casă. Privi uimit năvala cristalelor înghețate în cameră. Dacă le-ar fi atins, ele s-ar fi topit imediat.

De unde vine zăpada? se întrebă ca un copil care încă nu a ajuns să studieze la școală acest mister primordial.

Râse de ineditul întrebării. Simțea din nou că avea la șapte ani. Brusc, își aduse aminte de frigul pătrunzător al iernii din acea vreme. Trecuseră patruzeci de ani, dar impresiile erau la fel de proaspete ca din ziua de ieri.

Închise fereastra. Trase zăvorul de siguranță. Căldura caloriferului se răspândi instantaneu în cameră. Mai privi o dată pe geam, după care se întoarse la birou. Era într-o dispoziție confuză. Nu îi venea să scrie nimic.

La ce bun să alcătuiești un articol de calitate? Cine îl va citi? spuse el abia șoptit.

Știa că adevărații cititori sunt puțini la număr. Dealtfel, nici autorii autentici nu îi găseai cu ușurință. În bazarul întortocheat al Internetului se pierdeau ambele categorii printre rafturile de informații nefolositoare dispuse pe tarabele urât mirositoare ale vânzătorilor de iluzii, ce îți răpeau timpul și energia pentru nimicuri ce dispăreau la simpla atingere.

— Are sens să scrii? Are vreo noimă această absurditate a punerii de semne grafice într-o înșiruire ce nu folosește la nimic? Cine are nevoie de artă? Cine vrea să citească așa ceva? Oprește-te! îi șopti discret îndoiala.

Ce vrei de la mine, mincinoaso? Mereu mi-ai otrăvit cele mai nobile idealuri! îi replică fără să clipească.

Știa că exista o fărâmă de adevăr. Articolele îi fuseseră sistematic ignorate de public. Editurile îl descurajaseră prin oferte dezavantajoase. Cei  din jur zâmbiseră ironic la adresa proiectelor sale.

Este un idealist ce își consumă viața inutil! spusese o rudă apropiată.

Stă tot timpul cu nasul în cărți fără să urmeze exemplul celorlalți, care și-au întemeiat familii, au case frumoase și se bucură de nepoți! îl judecau alții cu dezgust.

Uneori le dădea dreptate. Pasiunea pentru cărți apăruse neașteptat în anii copilăriei după ce împlinise vârsta de opt ani. Dezamăgit de școală și de lumea adulților, își căutase un refugiu unde să se simtă în largul lui. Copiii de vârsta sa erau superficiali și violenți. Deseori se certau și se luau la bătaie pentru motive ridicole.

Dar într-o zi descoperi o carte de povești care îi plăcu foarte mult. Tocmai intrase pe ușă după o zi plină de cursuri istovitoare, când zări în bibliotecă un volum care îi atrase atenția. Culorile vii ale coperții îl determină să se apropie de raft. Citi titlul de pe copertă:

— Cronica unei cetăți, rosti el încet. Ce fel de carte mai este și aceasta?

O trase cu atenție din bibliotecă, o deschise și o răsfoi cu grijă. Simțea netezimea filelor tipărite ca o invitație de a intra în lumea descrisă de acea carte. Începu să parcurgă primele pagini și imediat se trezi într-o lume de vis, complet diferită de cea prezentă și de tot ce citise. Nici vorbă de plictisul manualelor școlare, ci o desfătare prietenoasă îl îmbrățișă pe măsură ce se adânci într-o lectură tot mai profundă. Uită că era flămând. Nu mai dădu atenție temelor pentru a doua zi.

— Ce ai? De ce nu vii la masă? se auzi atunci un glas răstit din bucătărie.

Imediat! răspunse el cu glas tare, după care se cufundă și mai adânc în ceea ce citea, privind mirat șirurile de cuvinte ce zămisleau un orizont mirific, captivându-i complet atenția.

De atunci el își făcu un obicei în a citi acele cărți care îl atrăgeau prin farmecul lor. Ajunse curând să respingă lectura impusă prin programa școlară. Și așa, reuși performanța de a scăpa nealterat de ideologia distructivă a regimului totalitar. Prin astfel de cărți, el a devenit un om diferit de ceilalți. Și cugetarea i-a rămas mereu proaspătă, ca de copil, rezistând cu succes coroziunii lumii în care trăia.

Nu știi nici măcar să îmbrățișezi și să săruți o fată, auzi ca prin farmec reproșul unei foste colege pe care o întâlnise la scurt timp după ce intrase la facultate.

Zâmbi. La acea dată avea dreptate, dar nu îl deranja afirmația.

Crezi că la aceasta se reduce totul? o întrebă la rândul lui.

La ce altceva? Ești un fraier! Nu există ceea ce cauți! îi spuse ea convinsă că dezlegase misterul vieții.

De unde știi ce anume caut? zâmbi el și amintirea se stinse în umbra trecutului.

Porni calculatorul. Privi amuzat cuvintele de neînțeles ale mașinăriei electronice. Apăru prompterul de interogare. Introduse datele de acces și imediat intră în universul fascinant al cugetării virtuale.

Ce bine îmi pare că te-ai întors! păru să îi spună creierul informatic al computerului.

Și eu mă bucur să te revăd! îi răspunse cu voioșie.

Deschise documentul în care se afla proiectul următoarei cărți. Închise ochii și lăsă degetele să se plimbe în voie pe tastatură generând șiruri lungi de cuvinte ce se întretăiau în ritmul bătăii sacadate a tastelor. Vedea o altă lume decât cea prezentă.

De ce te încăpățânezi să crezi că omul este o ființă bună? îl întâmpină un mesaj pe chat de la o sursă necunoscută.

Fiindcă aceasta reprezintă normalitatea, replică sec și trecu mai departe.

De ce consideri că omul este nobil, luminos și curat la nivel elementar?  insistă glasul necunoscut din bezna norului cibernetic.

— Fiindcă acesta este adevărul, spuse el și nu îi mai dădu atenție.

Sub șuvoiul de rânduri pe care le așternea, se clădea treptat o citadelă a gândirii luminoase, curate și pure. Cronica unei lumii viitoare prindea chip sub formă de personaje, întâmplări și descrieri grandioase. Purtat de acest val de cugetare, el continuă să scrie în timp ce zăpada se așternea în straturi tot groase pe străzile pline de oameni ale orașului.

Degeaba clădești un univers, dacă nu îți trăiești viața! spuse îndoiala revenind la tema ei de bază.

— Viața mea este trăită prin zidirea unei lumi indestructibile, îi răspunse automat fără să îi acorde atenție.

De ce nu ai vrut să rămâi cu mine? întrebă acel glas al unei posibile foste iubiri.

Fiindcă ai fost grăbită să îți găsești perechea în raioanele de sezon ale lumii, îi zise fără să o privească.

De ce nu te supui rigorilor școlii? De ce ignori materiile de învățământ? răsună poruncitor glasul unui profesor.

Școala a trecut, nu mai înseamnă nimic pentru mine. Acei ani cenușii s-au dus și nu mai depind de tine, îi rosti fără ezitare.

Și ziua se îndrepta către amiază. Magazinele erau pline. Cumpărătorii se zoreau să prindă ultimele oferte de sezon. Cadouri erau pregătite pentru cei dragi. Anul Nou se apropia cu voioșie. Dar el nu avea timp de acestea. În fața calculatorului el așternea cuvinte puternice și articula idei luminoase menite să schimbe înfățișarea trecătoare a lumii. Incandescența gândurilor se transmitea șirurilor de semne alfabetice dispuse asemenea unor note muzicale pe un portativ menit să dezvăluie ritmurile astrale ale unui univers nesfârșit. Și treptat, către asfințit, zăpada încetă să mai cadă, soarele apăru strălucitor pe cer luminând întreaga zare. Dealurile albe reflectau culori armonioase din curcubeul căldurii sale anunțând sfârșitul vechiului Ev și începutul unei noi Ere. Dar cine să le acorde atenție? Nimeni nu conștientiza ceea ce se întâmpla în afară de el, anonimul autor, care privea și scria cu bucurie viziunea lumii viitoare.

One Response to Ritmurile astrale ale universului infinit

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *