Intelectualitatea este pătura socială constituită din persoane care, prin preocupări sau prin profesiune, folosesc mai mult intelectul. Ea include învățători, medici, literați, ingineri, juriști, savanți. Pe plan vertical, intelectualitatea este situată între popor și clasa dominantă. Nu este o pătură omogenă: unele grupuri de intelectuali sunt mai aproape de dominanți, altele — mai aproape de popor. În cadrul acestei pături sociale, evidențiem șapte grupuri de intelectuali, atât de diferite, încât ar putea fi privite ca substraturi izolate. Chiar antagoniste. Iată-le.
Mari creatori de artă protejați de un rege (duce, cardinal etc.). Conține puține persoane. Au fost protejați Rafael, Leonardo da Vinci, Ghoethe. Plătind taxa ditirambică cuvenită protectorului, marii artiști obțineau libertatea creării capodoperelor.
În epoca sovietică, spre exemplu, un astfel de protejat a fost marele scriitor Mihail Șolohov, laureat al premiului Nobel. Guvernul sovietic i-a construit o casă cu două niveluri, în stanița Vioșenscaia. Cărțile lui Șolohov erau tipărite în tiraje de sute de mii de exemplar.
Intelectualii din personalul de deservire a clasei dominante și a guvernului. „Jujucărimea” din curtea clasei dominante face aport și sluj la microfoanele Tv și radio, în ziarele controlate de guvern și în cărți, manipulând publicul, punând oamenilor țolul în cap — vorba bătrânului Vasile I. Pulbere din Plop. Pe timpul dominației ruso-iudeo-sovietice, jigodiile de deservire ideologică aduceau în bot ideologia colonială sovietică. Erau maladeți”, obțineau privilegii, pâinică cu unt — fără să facă bătături în palme. În timpurile capitaliste, după Catastrofa contrarevoluției colonizatoare, jujucii intelectuali au sărit de pe tancurile rusești pe mercedes”-urile occidentocentrismului liberal — iarăși privilegii, iarăși păinică cu unt, iarăși absența bătăturilor în palme. Acum ei îs „fine” (minunați). Vechii „jujuci” puteau fi văzuți la Tv din București și Chișinău. Deosebit de pitorești, în schimbarea macazului, erau promotorii graseianți ai holocaustului antiromânesc. Acestor fosile cu frazeologie „democratică” le-a rămas același dispreț — „Stupid people”, „goy” — față de românii, cărora le pun în cap noul țol european.
Specificul stânei „jujucilor” intelectuali din Moldova de Est este însușirea lor de apărători îndârjiți ai separatismului moldovenist. Ei editează ziare marcate de erudiția cunoașterii culturii românești în selecție antiromânească, scriu istorii de pe poziția ideii că Moldova de Est nu are nici în clin, nici în mânecă cu Ardealul și Valahia, născocesc „dicționare moldo-române”. Truda separatistă este susținută oficial și plătită din gras.
Un grup aparte: consilierii Șefului. După mazilirea sau decesul Stăpânului, sfetnicii lui manipulatori îl vor face țap ispășitor, responsabil de nelegiuirile și gogomăniile sugerate chiar de ei.
Intelectualii-escroci. De teapa lui Ostap Bender, Ioan Stoica (cel cu piramida „Caritas” din România), a învățătorilor și profesorilor care, de dragul mitei, pun note mărite, iar elevilor, ai căror părinți nu plătesc tributul mitei, le sunt făcute zile negre cu persecutări și note diminuate.
Grupul de intelectuali relativ independenți de guvern. Starea materială bună, profesia, talentul le asigură situația de cetățeni liberi. Mulți dintre ei sunt patrioți, naționaliști luminați, mecenați. De exemplu, Constantin Stere, George Enescu, Vasile Stroescu.
Stratul de intelectuali săraci, bugeto-dependenți. Sunt în situația de a dansa, cum le cântă guvernul și curricula. Profesorii de sociologie și istorie, mai ales. Cum o fostă răzeșă orheiană o averiza pe fiică-ca, care își alesese profesia de profesor de istorie „Marie dragă, bagă de samă, istoria e o mare curvă!”. Slăbirea dependenței de guvern poate fi realizată intrând în activități atipice intelectualilor. Așa, pedagogul Ion Creangă și-a deschis, la Iași, un debit de tutun, I.l.Caragiale vindea bere… Mai poți crâcni cumva cu critici.
Substratul disidenților. E heterogen. Unii cârcotesc în virtutea caracterului lor dizarmonios-conflictual, alții — sunt revoluționari ( spre exemplu, N. Cernâșevski, P Lavrov, A. Herzen). Cei mai răspândiți sunt intelectualii nerăbdători. Ei dorec multe și chiar acum. Când exigențele nerăbdătorilor nu depășesc excesiv posibilitățile reale ale țării, manifestările nerăbdătorilor catalizează util viața socială. Însă când pretențiile materiale sau politice ale nerăbdătorilor au caracter utopist, peste putințele țării, manifestările nerăbdătorilor rămân supărător de inutile. Așa, unii nerăbdători vor luneca în următoarea categorie — cea a intelectualilor antinaționali.
Cercul intelectualilor anaționali și antinaționali. Sunt afectați de ideologia liberală. Adesea, ajung la cosmopolitism. Se constată limitarea capacităților analitice. Deși parcă lasă impresia de erudiți (știu multe, însă nu ceea ce trebuie), cunosc gramatica și cronologia evenimentelor politice, însă fac concluzii distorsionate. În formele mai puțin dăunătoare, vedem poeți refugiați în preocupări de versificare multikilometrică, cu cuvinte goale, „ce din coadă au să sune”. Sau își pierd timpul în rețele de socializare. Forme mai neplăcute întâlnim la ziariștii-pisălogi cu pretenția dăscălirii publicului cititor, moroncindu-ne capul cu partizanatul occidentocentric și cu marketingul partidelor de factură liberală.
Unii literați, cu nume sonor, ne încântă auzul cu materiale din cultura națională. Ei, fiind fanii ideilor liberalismului și proslăvirii „democrației” burgheze, nu se manifestă în apărarea mediatică a intereselor economice ale claselor defavorizate. Vătămătoare este subspecia de intelectuali descrisă de către analistul patologiilor psihice umane, Fiodor Dostoevski, în romanul „Idiotul”. Acești vătămați vătămători, în loc să critice stările negative din Patrie, detestă Patria și poporul. Ajung la bătaie de joc. Un scurt eseu al subsemnatului despre aceștea, „Liberalii lui Dostoevski în România” îl puteți găsi pe Facebook.
Intelectualii anaționali și antinaționali, fie ei băștinași sau etno-minoritari, sunt cuibăriți în posturile de politologi, sociologi, istorici și critici de artă; extrem de rar, când nu fac jocul premeditat dictat de interesele forțelor parazitare. Mai sunt plasați în șefia catedrelor științelor educației. Tot ce e premeditat și comandat — este plătit.
O subspecie modernă — membrii ONG-lor întreținute de bancheri de peste hotare. Bancherii, sub masca binefacerilor dezinteresate, plătesc intelectualii cinici antinaționali pentru activitățile diversioniste în domeniul învățământului, culturii, politicii. Aceste ONG-uri antinaționale au fost interzise prin lege în Bielorusia (1998) și în Federația Rusă (2015). Presa democratică din Moldova de Est a etichetat intelectualii lipsiți de scrupule: „sugători la țâța băncilor străine”,„sugătorii la țâța lui Soros”, „Copiii căpitanului grant”. Titlul unui articoll critic: Savanții pedagogi în serviciul fundațiilor străine”.
Solda: burse de studii peste hotare, sponsorizarea călătoriilor și șejurului în Apus, acordarea unor premii substanțiale, traducerea și tipărirea unor volumașe ale aborigenilor — contra unor onorare nevisate ș.a.
În schimb, agenții vătămători trebuie să anihileze ideea apărării prin cultura și valorile naționale, să nimicească respectul de sine și demnitatea poporului. Națiunea este introdusă în complexul de inferioritate față de ”mahării civilizației”. Are loc năruirea categorică a națiunii spre halul de populație atomizată. Astfel, este înlăturată rezistența poporului față de jaful colonizarii. Forțele parazitare interne și externe nu vor întâlni împotrivire.
Antinaționalismul unor intelectuali, în esență, este trădare. Problema trădării popoarelor de către intelectualii lor a fost descrisă de către remarcabilul filosof rus, Alexandr Panarin, cu mai mulți ani în urmă.
Acum, judecați și dumneavoastră cine sunt intelectualii, pe care îi citiți sau îi auziți.
Lasă un răspuns