Fresca unicat de la Curtea de Argeș

Neașteptata frescă se află la Curtea de Argeș, în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Pictura datează din secolul al XVI-lea, iar meșterul zugrav care a creat-o este necunoscut până în zilele noastre. Scena cu „Maica Domnului însărcinată” este cea de a doua dintr-o serie de 13 scene cu teme biblice. Toată pictura de aici, de la Fecioara Maria, purtând în pântec pe Fiul lui Dumnezeu, sau povestea episodic reprezentată a Sfintei Filofteia, și până la bogatul care arde în flăcările Iadului și Iisus cărându-și crucea pe muntele Golgota, cele peste 100 de fresce impresionează prin modul inedit de reprezentare. „Una dintre icoanele absolut unice în lume este cea în care este ilustrată scena biblică a Fecioarei Maria de dinainte de nașterea lui Iisus. Pictată în partea superioară a peretelui drept al bisericii, în naos, icoana o ilustrează pe fecioară susținându-și cu mâna sarcina vizibilă”, a explicat Elena Teodorescu, muzeograful care se ocupă de acest edificiu și obiectiv turistic.

Într-o imagine umanizată, Fecioara Maria apare ca femeie care își poartă sarcina cu greutate. Un asemenea mod de abordare a acestei scene nu mai este întâlnit altundeva în lume. Meșterul anonim care a zugrăvit această icoană a găsit o modalitate absolut originală de a sensibiliza privitorul prin ilustrarea ideii de maternitate și de feminitate în același timp. Fresca în care apare Fecioara Maria însărcinată se află pe peretele nordic al naosului și poate fi admirată de oricine trece prin Curtea de Argeș și vizitează acest monument istoric extrem de important pentru români, precum și lăcaș de cult. Curtea de Argeș (argos, argea, arget sau „Getul Ar”, din Aria, ca frate geamăn al lui RA), este un municipiu în județul Argeș din Muntenia, format din localitățile componente Curtea de Argeș (reședința) și Noapteș („Noaptea – lui – Ș”, sau „Noaptea Șarpelui”, când va veni Judecata). Orașul Curtea de Argeș este localizat în partea de nord a județului Argeș, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeș, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, și este înconjurat de dealurile și muscelele sudice ale Munților Făgăraș. Suprafața orașului este de aproximativ 75 km², cadrul natural fiind condiționat de prezența zonei montane din apropiere, care se află la circa 28 km distanță și care introduce variație și diversitate. Este situat la o distanță de 38 km de municipiul Pitești, la 36 km de orașul Râmnicu Vâlcea și la 45 km de Câmpulung.

Fiind situat în zonă depresionară, orașul se bucură de climă favorabilă, cu temperaturi moderate tot timpul anului și precipitații relativ abundente; iernile sunt mai puțin aspre decât la câmpie, iar verile sunt în general plăcute, cu zile însorite. Descoperirile arheologice atestă că, încă din prima epocă a fierului, pe aceste meleaguri trăia o populație dacă, condusă de Dromichaetes (secolele IV – III î.Hr.). De asemenea, conform unor săpături arheologice efectuate de Nicolae Constantinescu, pe la 1200 aici exista o mică reședință voievodală și o bisericuță. Unii specialiști afirmă că tot aici și-ar fi avut curtea și Seneslau, conducătorul unei formațiuni statale, după cum apare pe diploma cavalerilor ioaniți. Legenda spune că Negru Vodă, coborând din Făgăraș, ar fi întemeiat orașul pe la 1290; alții îl considerau pe Litovoi drept Negru Vodă (legendarul voievod are legătură cu Vechea Religie Valaho – Egipteană (symbol al capetelor de negri care apar pe stemele Țărilor Românești), cea care anunța venirea Negrului Voievod, a Marelui Zeu războinic). Aici s-a aflat curtea lui Basarab I care, până la atacul maghiar din 1330, care a dus la probabila distrugere a orașului, s-a mutat temporar la Câmpulung-Muscel. Numele inițial al orașului era Argeș. Numele actual al orașului începe să fie folosit din secolul al XVI-lea, prima mențiune cu denumirea actuală datând din 1510 de la domnitorul Vlad cel Tânăr. Până după moartea lui Neagoe Basarab, cel ce ridică aici cunoscuta mănăstire, în Argeș și-a aflat reședința Mitropolia Ungrovlahiei, întemeiată aici de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul Macarie al II-lea (1512-1521).

Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată construcția Bisericii Sf. Nicolae Domnesc, prima necropolă a domnilor români dintre Carpați și Dunăre, dar și Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel Mic (pentru că nașterea „celui mic” va aduce durerea cea mai mare), despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La Curtea de Argeș este înființată și prima monetărie a țării de către Vladislav I (Vlaicu) (1364 – 1377), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre Muntenia și orașele din Transilvania și a „lăsat“ cel mai vechi document intern, scris la Argeș pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înființată și prima școală locală, unde învățau fii orășenilor. Biserica Domnească Sfântul Nicolae din „Curtea de Argeș” este ctitoria lui Basarab I (1310 – 1352), terminată în anul 1352, aflându-se în cadrul reședinței voevodale din secolul al XIII-lea. Biserica, monument în cruce greacă înscrisă, de tip complex, este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească. Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate în perioada 1364 – 1369. Biserica este inclusă pe noua listă a monumentelor istorice: cod LMI AG-II-m-A-13647.01 și în Lista Indicativă UNESCO. Construcția bisericii a început sub domnia lui Basarab I, urmând ca să fie continuată de Nicolae Alexandru (1352 – 1364) și terminată o dată cu pictura murală, păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vlaicu Vodă (1364 – 1377). Arhitectura bisericii este una de tip bizantin, planul bisericii aparținand tipului „cruce greacă înscrisă”, varianta constantinopolitană, încheiată cu trei abside la răsărit (cele trei porți de intrare ale trinității). Ancadramentele din piatră sculptată ale ferestrelor datează din secolul al XVII când biserica a fost renovată. Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Argeș e de dimensiuni mari: dreptunghiul în care se înscrie conturul exterior al planului său are 14,55×23,50 m, iar înălțimea, măsurată la vârful acoperisului turlei, atinge 23,00 m. Volumul interior, bine echilibrat, cuprinde trei încăperi distincte: un pronaos îngust (2,80 m; culoarul de fugă, sau „Ușița de salvare a lui Sarmis” (gaura acului) – Saramis – e – get – ușa), un naos spațios (11,80 x 12,40 m) și altarul compus dintr-o absidă mare, centrală, încadrată cu două absidiole.

Naosul, încăperea principală și cea mai caracteristică a bisericii, cuprinde în mijloc patru stâlpi, dispuși în plan pe o formă pătrată (Rama Pământului; Cele patru picioare ale elefantului ce țin pământul stabil). Prin intermediul acestora, interiorul este împărțit în trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, și doua laterale, mai înguste, prelungite fiecare spre răsărit cu câte o absidă. Pictura aflată în discuție ne prezintă pe Maria (cea care își schimbă doar pălăria), care este „F – e – Cioara” (cea neagră; care ne va aduce o tranformare dureroasă; Nașterea din Nou), cea care devine din nou „Nouă” (cea Nouă – Fecioară din Nou; gravidă în ceruri, în Celălat Tărâm – nevăzut de aici, de pe Pământ) și apoi se va transforma în „Șase” (așa cum o reprezintă și fresca noastră, ca gravidă pe Pământ, gata de naștere), de unde „șase” cu sens de „vine cineva neașteptat” (pe nepregătite; surpriză). De aici decurge și celebrul număr trinitar „666”, care reprezintă de trei ori durere (două morți și o Naștere din Nou), ca și cele trei porți ale Arcurilor de Triumf prin care va intra Marele Zeu războinic peste noi, cu Armata Cerească a Arhanghelilor. Această frescă, unică la nivel mondial, există pentru că cineva – care a fost get – be – get – mai cunoștea încă taina Geților de Aur primordiali și a Vechii Religii Valaho – Egiptene. Aceste sfinte simboluri, salvatoare de lume și suflete, s-au perpetuat până pe vremea marelui voievod Mihai Viteazul, dar apoi au fost șterse și uitate, conform Marii Legii a Uitării necesare, dar și distrugătoare, dacă nu vom readuce la lumină aceste simboluri și semnificațiile lor milenare. (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*