Principii de reformă pentru învăţământul românesc!

Am multă experienţă de om al cărţii. Toată viaţa am fost un şcolar silitor. Mi-am ros coatele ani în şir pe băncile diferitelor şcoli. Atât de mult încât la un moment dat, din bancă, am ajuns la catedră. Adică am fost şi profesor. Un profesor foarte special, fiindcă, atunci când predam matematica, făceam literatură, şi când predam estetica filmului, făceam matematică. Nemaivorbind de faptul că jumătate din  viaţă am făcut a doua casă din bibliotecă. La New York, împărăţia mea se numeşte Barnes & Noble. Deşi am şi un doctorat, cu care am obţinut titlul de „doctor în arte”, totuşi mi-a plăcut să fiu mereu elev. Să învăţ. Mai ales acum, la bătrâneţe, când ţelul meu este să bat recordul de o sută de titluri de cărţi publicate. Am cunoscut şi cum se desfăşoară învăţământul la alţii, la francezi, la italieni, la unguri, dar în special la americani.

Şi toată această osârdie mi-am adunat-o în câteva cărţi pe care le-am scris special orientate să fie manuale pentru o eventuală reformă a învăţământului românesc. Fiindcă de la evenimentele din decembrie ‘89 şi până azi, se tooot vorbeşte de această reformă, dar nimeni n-a făcut-o. Şi nimeni nu are de gând s-o facă. Da, nu are, vă spun clar, fiindcă am fost cu proiectul meu la miniştrii învăţământului. Întâi la Marga, apoi la doamna Andronescu („descurcăreaţa”) şi pe urmă la un pişpirel tare priceput, Remus Pricopie, care a înţeles repede despre ce e vorba, a primit în dar cărţile mele, să le multiplice ca manuale, dar peste o săptămână sau două, a fost schimbat. Că aşa e la noi, nu există continuitate. Cum să se facă o reformă când cel care vrea s-o facă e schimbat peste noapre, nici nu e întrebat ce-a făcut sau ce mai avea de gând să facă? Pricopie era şcolit în America şi ştia cu ce se mănâncă reforma. Dar nu l-au lăsat. Am mai cunoscut apoi nişte inspectoare din Minister, dar acolo birocraţia e aşa de mare încât se poate da o lecţie oricărei mafii de pe lume. Şi mi-aduc aminte de Pricopie, care îmi spunea tanspirat: „Domnule Modorcea, ştiţi cu ce mă ocup eu aici, ca ministru al învăţământului românesc? Cu mafia din minister! E o mafie… că nu poţi să faci nici o reformă dacă mai întâi nu scapi de această mafie”. A scăpat ministerul de ea?! Bineînţeles că nu. Ba acum, cu noii tauri de la putere, cred că s-a consolidat.

Dar noi ne facem datoria. Am făcut manuale despre cum vedem reforma şi, de ani de zile, încercăm să-i cucerim pe profesori şi pe elevi, poate pe teren facem o treabă mai bună. Aşa s-a întâmplat şi recent, când, graţie lui Petre Dănilă, un prieten al cărţii, om de bază la CLB, am fost invitat la Liceul „Ion Creangă” să le vorbesc elevilor din clasele a XI-a. Şi în amfiteatrul şcolii, doamna profesoară de limba şi literatura română Cecilia Barbu a adunat peste 70 de elevi. Erau frumoşi, cu personalitate, cu o minte sclipitoare. Ceea ce nu vezi în parlamentul ţării. În faţa mea stătea România de mâine. Sper că a fost o lecţie greu de uitat. Oricum, la sfârşit, ei m-au aplaudat din inimă, minute în şir, şi mi-au proiectat pe un ecran o imagine de pe Internet şi un citat prin care scriitorul Dumitru Dinulescu mă propune la Premiul Nobel pentru Literatură din partea Românei. Pe acest ecran vom proiecta într-una din întâlnirile viitoare un film. Deocamdată, acum, eu am donat şcolii un braţ de cărţi, inclusiv manualele de care v-am vorbit. Elevii mi-au spus că în programa şcolară au 16 materii şi doar o parte dintre ei au clară orientarea de viitor, deşi toţi au o aceeaşi orientare fermă, să lase ţara pe mâna strigoilor.

Nu, le-am spus, nu vă gândiţi să plecaţi, fiindcă mai devreme sau mai târziu vă veţi pierde. Şi le-am dat mai multe exemple din America, de cazuri rătăcite. Acolo e foarte greu să răzbaţi. Toate locurile sunt ocupate. Nu mai ai de făcut nimic, dar aici, în România, e loc destul de întors. Rămâneţi în ţară şi faceţi în aşa fel încât să vă împliniţi visele aici. Şi ca să reuşiţi, trebuie să nu vă gândiţi la bani. Acesta e secretul succesului. Puneţi în paranteză politica, cine conduce ţara, şi vedeţi ce puteţi să faceţi voi, fără ajutorul politicienilor corupţi!

Sigur, e greu de imaginat că se poate aşa ceva dacă politica dă înapoi ca racul. Dar aceşti elevi de azi sunt profesorii de mâine, politicienii de mâine, ei trebuie să ia de pe acum ţara în mâinile lor. Şi dacă nu se face grabnic o reformă a învăţământului, o vor face ei, sunt sigur. Dar să îndrăznim acum, fiindcă nu ne-au mai rămas decât utopiile. Fiţi Don Quijote! La condiţiile ţării noastre, reforma ar consta după părerea mea în ceva foarte simplu şi practic, aşa cum am văzut la americani:

1. Să existe numai patru materii de bază: limba şi literatura română, fiindcă suntem în patria română, matematica, fiindcă ne învăţă să gândim logic, religia, fiindcă suntem ortodocşi, şi fără credinţă nu poţi porni la drum, şi sportul, mişcarea, fără de care nu se atinge principiul mens sana in corpore sano. Americanii renunţă la tot pentru mişcare. De aceea, sunt primii la Olimpiadă. Sportul îi duce la o medie de viaţă de circa 90 de ani. Şi mai au ceva ca materie de bază, astronomia, fiindcă ei sunt un popor care stă numai cu faţa la viitor şi trăiesc în limbajul SF. Plus că avantajul lor este limba engleză. Toate cărţile importante ale lumii se găsesc traduse în engleză în marile lor biblioteci. Sau în spaniolă, fiindcă a doua limbă oficială a Americii este limba spaniolă. Sigur, mulţi vor spune: dar ce facem cu istoria sau cu geografia? Evident că şi ele fac parte din literatură. Mi-e greu să cred că un profesor de română care îl predă pe Dimitrie Cantemir, să spunem, nu face şi istorie. Istoria e inclusă în opera de artă, aşa cum este şi gândirea logică. Kant, un mare filosof şi matematician, a spus că „la baza gândirii estetice stă gândirea logică”. O proză în care autorul uită pe drum ce a vrut să spună şi nu ştie unde vrea să ajungă, nu va fi niciodată desăvârşită, fiindcă e lipsită de gândire logică. Arta şi matematica fac casă bună împreună. De aceea poeţii antichităţii erau şi mari matematicieni, ca şi matematicienii arabi, care erau mari poeţi.

2. Odată stabilite materiile de bază, urmează ca părinţii şi profesorii elevului să-i descopere vocaţia. Ideal este ca ea să fie descoperită până în clasa a 9-a. Deja în clasa a 9-a elevul e bine să fie orientat, să ştie spre ce se îndreaptă. Toţi copiii au câte o vocaţie, toţi. Trebuie numai descoperită. Asta e treaba părinţilor şi profesorilor. Dacă un elev dovedeşte că are har muzical, să spunem, şcoala trebuie să nu-l omoare cu materii care nu-i sunt de folos. Chimia, de pildă, este bună pentru cel care e orientat spre această disciplină. Pe tânărul muzician nu trebuie să-l îndopaţi cu ceea ce el nu poate rumega. De-a lungul anilor, ne-am dat seama câte zeci şi sute de ore am pierdut cu materii care ulterior, în viaţă, în meseria pe care ne-am ales-o, nu ne-au fost de nici un folos. După clasa a noua, şcoala trebuie organizată pe vocaţia elevilor, nu pe un învăţământ la kilogram, de toate pentru toţi. Actualul învăţământ românesc este total anacronic. În loc de 4 materii, elevii din clasa a XI-a au 16!!! Spiritul enciclopedic sau renascentist îl au câţiva aleşi, pe care şcoala nu-i poate forma. Aceasta e treaba lui Dumnezeu. Dar şcoala poate forma oameni extrem de pregătiţi, dacă sunt dotaţi într-un anumit domeniu. Altfel, e pierdere de vreme. La performanţă se ajunge prin focusare, adică prin concentrarea pe o anumită materie sau direcţie.

3.Evident, ar mai fi o problemă fundamentală, dar aceasta ţine de fonduri, de înzestrarea şcolilor cu computere, ca pe banca fiecărui elev să se afle un computer. Care presupune cunoaşterea limbii engleze, ca să-l poţi învăţa şi mânui. Trăim în civilizaţia imaginii, iar învăţământul trebuie să se facă pe bază de imagini. Filmul trebuie să se afle la baza oricărei predări. Prin definiţie, filmul înseamnă poveste. Şi ca material didactic, orice materie are nevoie de film. Eu am învăţat de la profesorii mei de matematică, precum Grigore Moisil şi Solomon Marcus, că şi matematica se poate preda povestind. „Poetica matematică” e un exemplu edificator. Matematicienii arabi aşa îşi predau ştiinţa, prin poveşti. Cred că nu mai trebuie demonstrat ce minunată va fi literatura română predată pe bază de film.

Ştiinţa se îmbină cu sensibilitatea, iar o astfel de reformă concentrează timpul, în sensul că-l face preţios pentru cel care ştie să-l folosească deplin. Învăţământul bun e cel care te ajută să câştigi, nu să pierzi timp. Viaţa, pentru elevul care a optat pentru o pasiune, va fi mai lungă şi mai bogată. Aşa va ajunge la performanţă, aşa va ajunge să dea ţării valori noi, aşa va fi competitiv, aşa va face ca România să aibă un viitor frumos şi demn.

One Response to Principii de reformă pentru învăţământul românesc!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *