– Lucian Hetco, redactor şef, Revista de cultură AGERO Stuttgart, Germania, în dialog cu autorul „Suprarealismului” –
– Am aflat că la Târgul de carte „Gaudeamus” ai lansat a 93-a carte, Suprarealismul, ceea ce te plasează în topul astral, ca fiind cel mai prolific scriitor român în viaţă, iar în istoria literaturii române ocupi locul al treilea, după Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu. Cum ai ajuns la această performanţă?
– Nici eu nu ştiu. Parcă e un vis. Nu există decât un secret: puterea harului. Eu am debutat târziu editorial, la 34 de ani, cu romanul „Derută în paradis”, un bestseller. Din start am avut succes şi de atunci nu am mai lăsat condeiul din mână, am scris carte după carte, apoi film după film, căci şi filmul e literatură (o scriere cu imagini), dovadă că am realizat şi 50 de filme, la toate semnând scenariul şi regia, majoritatea fiind artistice, genul docudrama, documentare cu actori, după modelul BBC.
– Deci harul şi munca.
– Şi dragostea, familia. Am avut parte de o familie minunată, care mi-a suportat tot calvarul creaţiei. Fiindcă, să ştiţi, această cale a creaţiei nu e uşoară, e ca o golgotă. Dar odată asumată suferinţa, urci fericit până în vârf.
– Ai scris în toate felurile, ai abordat toate genurile, teatru, poezie, proză, eseu, pamflet, reportaj, studii critice, mii de articole de presă, dicţionare, cărţi de istorie, de filosofie, de religie, SF, tot ce a născocit omul în materie de scris. Ai realizat chiar şi literatură matematică. O mare diversitate şi cărţi substanţiale, de sute de pagini, adevărate „cărămizi” de zidit cetate. Cineva te-a numit “Biblioteca Modorcea”. Care sunt cărţile sau genurile preferate?
– Cartea la care tocmai lucrez, un roman gridophanic, clocit în America. Fiindcă am inventat noi genuri literare. Nu-mi place să mă repet. Ceea ce voi face e mai important decât ceea ce am făcut. Nu mă uit în urmă, nu mă recitesc. Scriu dintr-una. Când mă apuc de scris, am deja în cap ceea ce vreau să scriu. Şi mereu fac ceva nou. Cel mai mult însă îmi place să scriu poezie. Şi când merg pe stradă compun versuri. Îmi place să trăiesc viaţa în rimă. Aproape tot ce văd, transpun în vers. Adesea un vers parodic. Asta îmi dă un tonus special, mă face optimist, deşi mă bântuie şi pe mine multe spectre.
– De unde îţi iei inspiraţia?
– Din orice. Privesc o frunză cum cade şi pot face o poezie pe loc. Totul e important pentru observaţia unui scriitor. Plus că a doua mare sursă nu este realitatea 1, ci realitatea 2, imaginaţia, ficţiunea, zonă în care l-am descoperit pe Dumnezeu şi cred că toată opera mea este o căutare a lui Dumnezeu, începând cu trilogia „Există”, „Chilia”, „Sophia”. Ar fi deci trei surse importante, realitatea fizică, realitatea imaginară şi lecturile, căci cu cărţi din cărţi se face Turnul Babel. Dar totul este să ai mintea limpede, ca un ogor bine arat, care să primească sămânţa divină. Mă gândesc la ce spunea profesorul meu, italienistul Florina Potra, cică, zicea el, eu am stat 17 ani în Italia şi n-am scris nici o proză despre ea, dar vine Modorcea, stă cîteva zile şi scrie două romane de referinţă despre Italia, cum a recunoscut şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Da, mi-e de-ajuns să stau câteva zile într-un loc şi imediat brodesc un roman.
– Ai publicat până acum 26 de romane masive. Bănuiesc că nu a mai scris în România nimeni atâtea romane! Dar sunt cunoscute, le citesc criticii, breasla?
– Acum am şansa ca să-mi fie citite cărţile în America, deja câteva importante sunt traduse în engleză şi scoase de Amazon, altele sunt pe e-book, viitorul nu e în ceaţă. De altfel, cărţile au destinul lor, vorba ceea: Habent sua fata libelli. Scriitorul nu face decât le scrie, dar drumul lor în lume este imprevizibil. Se ajunge ca o carte să fie mai cunoscută decât autorul ei, ca „Don Quijote”, „Hamlet” sau „Ulysses”. În ţară, înainte aveam şi critici, şi cititori. Şi mulţi. Ciclul meu de romane dedicat „băieţilor şi fetelor de bani gata” a fost un bestseller, a avut peste 100 mii exemplare tiraj. Dar acum, după anul 2000 mai ales, când interminabila tranziţie politică a dus şi la criza cărţii, a culturii în general, am ajuns să scriu pentru puţini cititori. Şi chiar dacă am să ajung să scriu doar pentru mine însumi, nu văd nici o întristare, face parte din destinul artistului. Trebuie să fii pregătit pentru orice. Eu sunt gata în orice clipă să scriu o nouă carte, adică să fac ceea ce ştiu bine să fac, fiindcă aceasta este viaţa mea, altceva nu ştiu să fac. Dovadă că am în lucru 17 cărţi, deocamdată, şi sper să le termin curând.
– Mulţumesc şi aştept invitaţia la lansarea cărţii cu numărul 100!
Lasă un răspuns