Eroi ai rezistenței anticomuniste din Dobrogea de Nord (1945-1952) (2)

Acest material a fost realizat în urma unei acţiuni personale de culegere de date realizată în perioada 1990 – 1995 în calitatea noastră de soră, respectiv nepoată, a luptătorului anticomunist dobrogean Cotan M. Ion – zis Iani, născut la 16 februarie 1928 în Neatârnarea/Cailderea, judeţul Tulcea, fiul lui Mihai şi al Marioarei Cotan,  condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi decedat în închisoarea de la  Gherla la 13 iulie 1952. (autorii: Olimpia Cotan-Prună, Simona Daniela Prună-Grigore)

*

Epopeea grupului Fudulea nu se sfârşeşte încă. Dumitru Fudulea este îngropat – încă viu, alături de Nechita Nazarie în marginea cimitirului din Babadag. Ancheta celorlalţi durează trei luni. Prin Sentinţa 186 din 2 iunie 1950 a Tribunalului Militar Constanţa, Fudulea Nicolae e condamnat la moarte prin împuşcare pentru crima de uneltire contra ordinii sociale conform Legii 16/1949 şi la moarte prin împuşcare pentru crima de acte de teroare conform aceleiaşi legi.

Grasu Stere împărtăşa aceeaşi condamnare cu Fudulea. Lui Cotan Ion, un tânăr de numai 22 de ani, având studii de şapte clase – o raritate a acelor timpuri, şi care visa să ajungă pilot, i se frânge zborul. Prin aceeaşi sentinţă – 186/2 iunie 1950 – el este condamnat conform Legii 16/1949 la muncă silnică pe viaţă pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Închis în infernul de la Gherla, tânărul sfârşeşte în celulă, cu mintea rătăcită şi plămânii zdrobiţi în urma torturii, în ziua de 13 iunie 1952, strigând avertismentul istoriei : „Lupii, măi!”.

Nicolae Fudulea se dovedeşte din nou un luptător neînfricat. Într-o noapte de septembrie a anului 1950 hotărâtă pentru executarea sa, evadează din închisoarea de maximă securitate Tataia din Constanţa. Împreună cu Stere Grasu, scoate gratiile de la fereastra celulei şi coboară pe o frânghie realizată din propriile haine. Încercând să sară gardul închisorii, Stere Grasu alunecă şi îşi rupe piciorul. Sunt reperaţi de santinele şi, în agitaţia produsă de evadare, Fudulea iese alergând pe poarta deschisă pentru schimbarea gărzii. Prefăcându-se beat, reuşeşte să iasă din Constanţa, se ascunde prin lanurile de porumb, doarme în glugile de coceni şi se hrăneşte cu struguri. Ajuns la Cobadin, se ascunde la o rudă de-a sa – Nasta Stere – timp de două săptămâni. Este ascuns apoi într-o căruţă cu iarbă şi ajunge astfel în satele de macedoneni din zona judeţului Tulcea, apoi acasă, la Tistimelu (satul Vasile Alecsandri). Slab, fără dinţi, este îngrijit în câmp, apoi ascuns în casa nepotului său, Stere Fudulea.

Ia legătura cu Alexe Stere din Ceamurlia care preluase comanda organizaţiei în urma arestării sale. Hotărăşte ca împreună cu acesta să rămână la Ceamurlia de Sus, în casa lui Bote Alexe, deghizaţi în costum femeiesc macedonean. Aici au loc toate întâlnirile ulterioare ale membrilor Rezistenţei.

Securitatea era în continuare pe urmele lui Fudulea. Deşi ştiau de la informatori că este în sat, nu-l puteau depista. De aceea, faimosul călău al Securităţii din localitatea Baia – Popa Nicolae, îşi aşază cartierul general în locuinţa babei Leonora, o bătrână singură a cărei casă era la şosea, în faţa casei familiei Bote. Din hrana rechiziţionată de la săteni, securiştii o puneau pe bătrână să le pregătească masa, iar aceasta mai păstra din bucate şi le ducea fugarilor ascunşi în spatele casei de vis-a-vis. Spionându-i pe securişti, baba Leonora l-a anunţat în timp util pe Fudulea când să fugă din sat.

Anul Nou 1951 îl găseşte pe Nicolae Fudulea din nou în satul natal, la nepotul său, aproape şi totuşi foarte departe de copiii şi soţia sa, care nu ştiau că este prezent în casa lui Stere. Drumurile sale de pribeag l-au dus în satul Nicolae Bălcescu. Aici şi-a săpat o ascunzătoare sub casa unei rude (familia Popa) şi a stat ascuns până toamna, împreună cu Stere Alexe. Denunţaţi de unul dintre vecini, reuşesc să scape când satul e înconjurat de securişti.

Deşi fugari, cei doi reuşesc să continue coordonarea activităţii de Rezistenţă din zona Dobrogei de Nord.

În toamna anului 1951, un alt luptător, Nicolae Ciolacu, e prins de autorităţile comuniste. Înalt de 1,90, cu o barbă nerasă de 3 ani – timp în care se ascunsese în satul Lunca, Ciolacu îi descumpăneşte pe cei ce-l arestează. Nicolae Ciolacu, născut la 15 august 1912, a fost cel care a iniţiat şi organizat rezistenţa anticomunistă în satul Sinoe, judeţul Tulcea. Arestat de Securitate – acţiune la care e prezent însuşi şeful Doicaru Nicolae, este condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Purtat prin închisorile comuniste, la Aiud şi Gherla, a fost eliberat la 1 august 1964, anul marii graţieri. Întors acasă, neputându-se împăca cu regimul comunist, emigrează în SUA. Revine în anul 1995 şi se călugăreşte la Mănăstirea Sâmbăta, lângă Făgăraş. Se stinge din viaţă în anul 2002 împăcat cu soarta şi cu Dumnezeu  ca fiind călugărul Nectarie.

Sunt închişi şi colaboratorii lui: Iancu Costerică şi Nicolae Dimcică.

În luna noiembrie 1951 se atinge recordul în materie de arestări. Aproximativ  2000 de oameni din 60 de sate sunt ridicaţi de Securitate. Bătuţi, schingiuiţi, condamnaţi la carceră, dobrogenii continuă războiul inegal cu autorităţile. Toţi membrii organizaţiei Ceamurlia, soţiile lor şi copiii peste 15 ani sunt arestaţi.

Din nou fugari, plecaţi din localitatea Nicolae Bălcescu, cei doi lideri se despart. Fudulea îşi sapă o ascunzătoare în pădurea Topolog unde stă până dă îngheţul. Merge apoi la Calfa, în casa unei foste gazde, Pantelimon Ion. Alexe Stere merge la fratele său, Mihai, în Ceamurlia.

În decembrie 1951, o maşină a Securităţii opreşte în poarta familiei Alexe Stere. Soţia acestuia e bătută în curte, de faţă cu copiii. Bătrâna sa mamă e ameninţată cu pistolul de şeful Securităţii zonale, Jean Sarchizian. După câteva zile, la denunţul lui Mişa Colacxiz, Alexe Stere e găsit de securişti în ascunzătoarea sa din casa fratelui. Judecat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, este asasinat la Aiud.

În ianuarie 1952 este arestat grupul din localitatea Mihai Viteazul şi au loc noi arestări la Beidaud, Sarighiol de Deal şi în satele din nordul Dobrogei. Noi acţiuni de revoltă se conturează o dată cu continuarea colectivizării. Se împlineau trei ani de la faimoasa plenară a C.C. a P.M.R. din 3-5 martie 1949, unde se dăduse startul în făurirea relaţiilor socialiste la sate prin colectizare.

Nici un român nu trebuie să uite că Dobrogea a fost prima regiune colectivizată –evident, forţat. Au făcut-o prin şantaj, ameninţări, torturi, deposedări. Dar Gospodăriile Agricole Colective au fost repede desfiinţate, prin acţiunea hotărâtă a sătenilor, în Topologu, Valea Teilor etc. Oamenii refuzau să dea statului comunist munca lor de-o viaţă, uneltele, vitele şi pământul ce le asigurau supravieţuirea. Refuzau să scrie în finalul cererii de intrare în gospodăria agricolă “Traiască Republica Populară Română! Trăiască lupta pentru pace !”

În prima jumătate a anului 1952, Rezistenţa Dobrogeană  a fost practic înăbuşită în sânge prin executarea conducătorilor, prin arestarea majorităţii membrilor activi. De asemenea, o mare parte a populaţiei era dusă în închisorile administrative. Fără să fii judecat şi condamnat, erai ridicat de acasă ca pe vremea poterei şi pus să faci munci grele precum tăiatul stufului în Deltă sau muncă la Canalul Poarta Albă, pe motiv că nu simpatizezi cu comuniştii.

Pe 23 ianuarie 1952 e arestat grupul din localitatea Panduru. Unul dintre luptători, Gheorghe Turcu, reuşeşte să fugă de sub escortă şi se ascunde timp de 12 ani în casa părintească. Iese la lumină de-abia în 1964, când se predă şi este graţiat. Ceilalţi nu au norocul lui.

Pe 2 februarie 1952, tânărul Zuba Hristu din Ceamurlia de Sus e arestat şi torturat pentru a spune unde se află Fudulea Nicolae. Securistul Popa Nicolae aflase că acesta, deşi secretar UTM, participase la o şedinţă a luptătorilor din Rezistenţă. Dus de torţionar pe un câmp între Ceamurlia şi Beidaud, este pus să-şi sape singur groapa, apoi este împuşcat. Securiştii îl pun pe un sătean, Gheorghe Pastramă, să-l acopere cu pământ şi-l ameninţă cu moartea  dacă va spune cuiva ce se întâmplase. Timp de 30 de ani omul merge mereu să-l acopere pe tânărul mort deoarece ploile îi scoteau trupul la suprafaţă.

Luna martie 1952 îl găseşte pe Nicolae Fudulea în satul Calfa. Autorităţile recurg la o stratagemă pentru a-l prinde. Anunţă că toţi bărbaţii comunei Sâmbăta de Sus, de care aparţinea şi satul Calfa, trebuie să se prezinte la primărie pentru verificarea personală a livretelor militare. Toţi cei care intrau erau anchetaţi : “Ştim că Fudulea e la tine !” Auzind afirmaţia, Pantelimon Ion, cel în casa căruia se ascundea Fudulea, scapă livretul din mână. Convins că predarea lui Fudulea îl va salva de la arestare, Pantelimon conlucrează cu securiştii. Aceştia încercuiesc casa. Din nou Fudulea fuge, dar un glonte îl atinge în coapsa piciorului drept. Este prins de miliţieni şi i se pun cătuşele. Sub escortă, într-o căruţă, ajunge la Sâmbăta de Sus, apoi la Constanţa. E dus la spital şi legat de pat cu lanţuri. Nu i se acordă îngrijiri medicale. Autorităţile vroiau doar să pară umane în faţa poporului.

Se stinge din viaţă după trei săptămâni, pe 28 martie 1952, singur, înmormântat de duşmanii săi – nimeni nu ştie unde. Securitatea a făcut acest lucru pentru ca mormântul eroului să nu devină loc de pelerinaj.

Se încheie astfel o pagină de istorie. Numele unor oameni simpli, dar dârji, au fost încrustate în marmura istoriei. Ei sunt eroii Rezistentei Anticomuniste din Dobrogea de Nord : Nicolae si Dumitru Fudulea, Stere Grasu, Ion M. Cotan, Vasile Baciu, Gioga Arău, Gheorghe Pulpă, Stere Alexe, Nicu Marin, Nichita Nazarie, Iancu Cuşa, Zuba Hristu, Iancu Ghiuvea, Iancu Beca, Nicolae Haşoti, Nicolae Ciolacu, Stere Hapa, Dinu Gheorghe şi Anica şi mulţi-mulţi  alţii.

-sfârșit –

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*