M-am dus la vot nu ca alegator, ci ca jurnalist, să văd care e pulsul populaţiei şi, dacă mă convinge cineva, intru şi la urne. Din toată campania electorală nu a rezultat nici o ofertă serioasă, nici o personalitate convingătoare pentru care să merite să intri la urne. Dovadă că toţi care ieşeau de la secţia de vot nu erau veseli, destinşi, ci întristaţi, îngânduraţi. Votul din 11 decembrie a.c. nu a fost o sărbătoare, aşa cum a fost vremea, ci o întristare, fiindcă românul a ajuns să se întrebe, eu cu cine turmentez? Da, întrebarea Cetăţeanului Turmentat a căpătat concreteţe generală. Turmentarea clasei politice este totală. În ce fel de Românie intră tinerii dacă nu există partid în care să nu fie câte un penal? Lumea, înainte de a păşi în clădirea secţiei de votare, era nehotărâtă, confuză, oscilantă, turmentată, se întreba, cu cine oare să votez? Ce partid are oameni curaţi, noi, fără tribunal?! Unde sunt intelectualii ţării?! Iată unde i-au dus pe români turmentaţi notorii ca Ponta şi Băsescu, să meargă la vot şi să caute cu lumânarea oameni demni şi drepţi!
Şi o doamnă era chiar revoltată, spunea, cum e posibil să fie pe liste penali? Ce democraţie e asta? Ce libertate? Nu există lege? Cei cu dosare penale nu au dreptul să candideze! Şi uite, cel mai mare partid, are în frunte un individ care e condamnat definitiv la doi ani de închisoare. Definitiv cu suspendare, precizează cineva. Cum vine asta, „definitiv cu suspendare”? Îşi bat joc de limba română? Aşa era şi Băsescu, preşedinte demis şi suspendat, dar conducea ţara! Ne iau de fraieri?
Sigur că vă iau de fraieri, stimaţi alegători, ba se şi distrează pe seama voastră! E o perversiune fără margini. Să aleg un individ care a condus ţara ca vânzătorul ei sau care a plagiat şi a fost ofiţer sub acoperire? Ce oameni imorali! Şi ei îndrăznesc să-şi facă partide şi să candideze fără ruşine! Obrăznicia este fără margini. Sau ce ironie mai butucănoasă poate să fie decât ce a spus Johannis, cică, “dacă vă enervează toţi politicienii, duceţi-vă la vot”! Adică asta ne îndeamnă preşedintele, să anulăm voturile? Păi dacă mă enervează, nu mă duc. Nu e logic? Dar ce e logic la noi, dacă un neamţ a ajuns să nu gândească sau să gândească atât de şui?!
La aceste alegeri bizare din 11 decembrie, profund formale (fiindcă zarurile erau demult aruncate!), total neserioase, aberante chiar, soluţia logică era numai una (de fapt, o imposibilitate): să nu se ducă nimeni la vot. Era o sancţiune totală pentru clasa politică şi se impuneau noi alegeri, aşa cum şi acum se impun alegeri anticipate, să existe o limpezime în opţiune, nu cu zeci de partide pe hârtie, cu oameni corupţi, fără putinţa de a opta pentru un candidat sau partid credibil!
Categoric, alegerile din 11 decembrie au consfinţit mediocritatea la putere. Ceea ce a încăput pe mâna lui Iliescu acum 27 de ani şi a devenit o caracatiţă subterană, s-a dezvoltat şi s-a împlinit acum la suprafaţă. Este lovitura de graţie dată intelectualităţii române. România de azi nu mai are nevoie de intelectuali. Exodul valorilor române va fi mai ceva ca pe vremea vizigoţilor, fiindcă nimic nu e mai rău decât mediocritatea la putere, ea e mai rea decât hoardele barbare, fiindcă, având la Cotroceni Suficienţa lucrului bine contra-făcut, transformă România, dintr-o ţară ca un rai, într-o piaţă de desfacere, foarte înfloritoare pentru contrafaceri. E un doliu pentru cultură, pentru artă, pentru orice fel de creaţie. Dovadă că un fotograf, aflat acolo, la secţia de votare, în timp ce-i fotografia pe alegătorii care ieşeau de la urne, le spunea: „Zâmbiţi, fraţilor, că doar nu ieşiţi de la înmormântare! Cine-a murit? A murit cineva?” Da, a murit speranţa, s-a instaurat mediocritatea la putere. Va fi un trai-neneacă pentru ţara descurcăreţilor! Muţii şi cu chiorii se vor înţelege de minune!
Lasă un răspuns