Eșecuri diplomatice

uraganNe-a așezat Dumnezeu „în calea tuturor răutăților”, cum ar fi spus cronicarul.  Mereu între mari coloși, între mari imperii, care de care mai hămesite, gata să ne înghită  hulpave, ca să-și astâmpere pofta de „pământ și apă”, gata  să ne târguie ca pe dobitoace-n iarmaroc. Rânduiala lui Dumnezeu, istețimea minții diplomaților noștri, ascuțimea săbiilor armatei române, puterea rugăciunilor,  strălucirea aurului, toate acestea și altele asemenea au făcut ca cismele mai-marilor zilei să nu ne strivească. Ne-am strecurat cum am putut printre dușmani, printre stânci și mărăcini, printre fulgere și trăsnete, printre bombe și obuze și am tot urcat pe Golgota istoriei noastre de câteva mii de ani. Ne-au udat și ploile, și lacrimile, și sângele, au trecut peste noi toate  vijeliile, toate hulele și valurile, toate veacurile cu ale lor bune și rele. Am știut întotdeauna că acolo, sus, este un Dumnezeu ocrotitor, Care veghează și nu ne lasă ai nimănui sau la cheremul dușmanului. Am știut că tot și toate au un rost, o menire, că nimic nu e la voia întâmplării. Am știut întotdeauna, că „apa trece, pietrele rămân!”

Au fost și eșecuri și de câteva mi-am amintit de curând, când diplomația noastră a dat greș.

Marele rege Burebista stăpânea o bună parte a Europei din vremea sa. Îi unise pe daci într-un singur regat mare și puternic, de care se temeau dușmanii. Când era în culmea gloriei, s-a amestecat în lupta pentru putere dintre Cezar și Pompei. N-a fost inspirat și l-a susținut pe Pompei, care a fost învins. Atunci Burebista și-a făcut din Cezar și din toți succesorii acestuia dușmani de moarte, care nu s-au lăsat, până au îngenuncheat Dacia.

Mircea cel Bătrân se încununase domn al românilor de la  munte până la mare, din Banat până-n Dobrogea. Își  alcătuise o oaste vitează și bine instruită, gata să țină piept puhoaielor turcești din sud, hoardelor tătare de la răsărit, aventurierilor unguri de la nord. Când era și el în culmea gloriei, s-a amestecat în lupta pentru putere dintre frații Musa și Mustafa Celebi, pe de o parte,  și Baiazid, pe de altă parte, sprijinind pe cei dintâi. N-a fost inspirat nici el, fiindcă sultan a ajuns Baiazid și a trebuit să curgă mult sânge la Rovine și nu numai, ca să-i stâmpere acestuia mânia și dorința de răzbunare!

Nicolae Ceaușescu era în culmea gloriei sale, un adevărat răsfățat al istoriei. Țara avea relații diplomatice  și economice cu aproape toate statele lumii, lagărul socialist îl socotea drept „copilul rebel”; lumea capitalistă îl socotea începutul sfârșitului unui sistem fără perspective de viitor; economia „duduia din plin”, poporul mai spera într-o zi de mâine. S-a amestecat în lupta pentru putere de la Kremlin, l-a catalogat pe Andropov ca cel mai nepotrivit succesor al lui Brejnev. N-a fost inspirat, căci Andropov a ieșit „țar” la Moscova și prima lui grijă a fost să-i semneze sentința lui Ceaușescu!

Au avut loc recent alegerile prezidențiale în Statele Unite. Țară prietenă, aliat de nădejde. Rămăseseră doi candidați în cursă: Doamna Clinton și Domnul Trump. Toată clasa politică românească, toată presa românească, video, audio, scrisă, au ridicat-o în slăvi pe Doamna Clinton și l-au bălăcărit pe Domnul Trump. Nu știai ce să mai crezi despre americani: cum e posibil ca să susțină ei un om atât de deocheat, de famat, de nepotrivit pentru o asemenea funcție?! Ai noștri erau convinși, de la mic la mare, că Doamna Clinton va fi viitorul președinte. N-am fost inspirați! Mai târziu, după votul final, am aflat adevărul: ieșise la vot, cu mic cu mare, America profundă, America conservatoare, care voia să-și apere valorile fundamentale și în primul rând familia și statul. Domnul Trump era omul cu credință și respect de cele sfinte, care așeza la locul ce li se cuvenea minoritățile sexuale,  nu se lăsa intimidat de acestea; își propunea să pună ordine în degringolada imigrărilor, să restabilească pacea în lume și multe altele, care ne întăresc convingerea că lucrarea răului poate fi zăgăzuită, că vine vremea când și Binele va avea un cuvânt de spus în lumea aceasta. Mai târziu am aflat, că Doamna Clinton era adepta libertății fără limite în tot și în toate, care ar fi subminat definitiv  instituțiile fundamentale ale statului și inclusiv statul. Și, cum politica americanilor este port-drapelul politicii mondiale, valul acesta ne-ar fi acoperit și pe noi! Vom vedea urmările!

Ce să facem pe viitor, ca să nu mai  avem alte eșecuri de genul acesta? Să ne vedem de treaba noastră și de noi înșine, să nu ne amestecăm unde nu ne fierbe oala. Să avem ca puncte de reper, în politica noastră internă și externă, principiile sănătoase ale Sfintei Scripturi. Ele să ne fie baza, pe care să ne clădim legislația, viața, relațiile sociale, internaționale, economia. Să fim convinși că ce e val ca valul trece, că apa trece, pietrele rămân, că toate sunt cu știrea și cu voia lui Dumnezeu spre pedeapsa, încercarea sau întărirea noastră. Să fim convinși că neamul acesta al nostru are o misiune în istorie, în lume, pe care Dumnezeu i-a dat-o și de care îl va trage la răspundere. Să nu ne batem joc de valorile sfinte, precum viața, omul, credința, familia, patria. Să fim convinși că puterea și reazimul nostru, cârmuitorul și ocrotitorul nostru adevărat este Dumnezeu, iar toate celelalte există și lucrează numai atât cât El le permite. Așa vom birui pe mai departe în istorie!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*