„În fața lui Dumnezeu, ungurii nu-și doresc Transilvania! Speră să le-o dea Putin…”

– Domnule profesor Ion Coja, cum comentați gestul Budapestei față de sărbătoarea noastră națională?

– Budapesta nu știu dacă arată aceeași lipsă de respect și față de ziua națională a celorlalte state care, ca și România, după Primul Război Mondial, au fost beneficiarele destrămării „Ungariei Mari”. Mă gândesc la Serbia, Slovacia și Ucraina. Sunt convins că nu! Nu-și permit atâta aroganță decât cu noi! Iar noi, adică guvernanții, nu facem nimic pentru a le da peste nas! Norocul nostru că nu-i mai ia nimeni în serios! Așa că lipsa de recție a guvernanților noștri poate că are această îndreptățire: nu se merită! Ungurii se descalifică singuri prin asemenea gesturi lipsite de bărbăție, de onestitate, de fair play! Ce ne reproșează ungurii?! Că am luptat cu demnitate, cu eroism, cu sacrificii imense, acceptate cu seninătate, în vreme ce ei s-au făcut de rîs, de rușinea întregii Europe?!

– La ce vă referiți?

– La o mulțime de aspecte și împrejurări care duc la aceeași concluzie: ungurii nu au meritat Transilvania! Nici la Trianon, nici la Paris, în 1947. Am să invoc un singur aspect, prea ușor trecut cu vederea: în 1914, guvernul de la Budapesta s-a gândit că războiul care începuse este un bun prilej ca să micșoreze decalajul mare dintre maghiari și restul populației din Ungaria Mare: sub 40 la sută din populație erau unguri în Ungaria așa zis „Mare”! Așa că au recrutat tineri pentru război mai ales dintre minoritari și pe aceștia i-au trimis să lupte propriu zis în linia întâi a frontului. Așadar, ungurii au tras chiulul, s-au remarcat prin absența din zonele fierbinți ale frontului unde se juca soarta Ungariei Mari: rămâne sau nu în hotarele ei artificiale stabilite de un ministru corupt de la Viena: Buest! În 1867!…

Cum nota Octavian Goga, honvezii și-au arătat vitejia în cafenelele vieneze, luptând cu halbele de bere! Și-i trimeteau în luptă pe români, în frunte cu Iuliu Maniu. Deși trecuse de vârsta la care mai putea fi recrutat ca militar combatant, Iuliu Maniu, liderul românilor ardeleni luptători pentru auto-determinare, a fost trimis pe front de autoritățile militare de la Budapesta, cu nădejdea ticăloasă că se va găsi vreun glonte rătăcit pentru adversarul lor politic! Câtă lașitate! Câtă lipsă de spirit cavaleresc! Lipsă de demnitate! De respect față de sine însuși! Lipsă de tot ce vrei!

Povestea s-a repetat întocmai în al Doilea Război Mondial! Când au murit sute de mii de militari români sub tricolorul roș-galben-albastru, dar și sub culorile Ungariei „Mici”! Mai mult de jumătate din ungurii morți în WW2 nu erau etnici unguri, ci minoritari români, sârbi, germanici. Așa au înțeles guvernanții de la Budapesta să verse sânge unguresc pentru Ungaria Mare! Cum era bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru asemenea ticăloșie în alt fel decât așa cum s-a încheiat pacea de după fiecare război mondial?!…

Nota bene: Este consemnat că încă de pe vremea regatului ungar greul luptelor îl duceau cnejii români din Transilvania, nobilii maghiari făcând toate intrigile posibile ca să se dea ei vitejii vitejilor. Cronicari apuseni consemnează acest comportament penibil, rușinos! L-au avut întotdeauna liderii unguri, o lipsă de bărbăție care s-a ilustrat în efigie pe vremea ocupației otomane și mai ales în momentul când turcii au fost alungați din Ungaria de armate străine în care nu se afla niciun combatant etnic maghiar!…

– Ce vreți să spuneți cu asta?

– Păi, undeva sus, Cineva pune în balanță sacrificiile românilor făcute pentru Întregirea Țării și mașinațiunile Budapestei! Ce atârnă mai greu? Sacrificiile românilor sau vicleniile Budapestei? În fața lui Dumnezeu, cine merită Transilvania?… Îmi pare rău de maghiarii de ispravă, nu puțini, care nu pot să ia atitudine față de nebunia udemeristă. Îi compătimesc și îi înțeleg. N-au nicio vină! Se complac și românii deseori să accepte public ticăloșiile guvernanților! Lașitatea este o virtute egal răspîndită pe suprafața pământului!

– La ce vă referiți?

– La situații similare, când românii, unii români, se comportă și ei ca niște …maghiari! Dar acesta este alt subiect!

– În concluzie?

– Ungurii, prin liderii lor politici și de conștiință națională, când au visat la Transilvania să fie a lor, nu s-au raportat niciodată la Dumnezeu! La justiția divină! Au făcut toate eforturile să câștige simpatia puternicilor zilei de pe pământ! Chiar și atunci când au apelat la Vatican!… S-au gudurat pe lângă Bismarck, pe lânga Franz Josef, pe lângă Hitler, Stalin, Musolini, pe lânga americani, pe lângă Brejnev și Gorbaciov, acum pe lângă Putin. Și s-au grăbit să-l felicite pe Trump înaintea tuturor. Și mai ales înaintea Bucureștiului!… Ce să le faci?! După 1000 de ani, încă nu s-au creștinat ca lumea! Mai ales ungurii din pustă, de la Budapesta!… În sinea lor, ei nu cred în Dumnezeu, în justiția divină! În superioritatea Ei față de Diktatul de la Viena și alte aranjamente trecătoare!

La Budapeste este nevoie urgentă de guvernanți proveniți din Transilvania! Care au habar de modelul valah! Model întemeiat pe adevăr și dreptate! Pe sentimentul că nu e lucru curat să râvnești la ce nu ți se cuvine! Nu este al tău! Așa scrie în jus valahicum și în decalogul creștin! Altminteri Îl superi pe Doamne-Doamne! Și-i vai de fundul tău!…

A consemnat Nikita Vlahos

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*