Suntem încă o dată în toiul circului electoral prin care guvernanții mențin impresia poporului că ar avea un cuvânt de spus în privința deciziilor ce afectează viața noastră în mod iremediabil. Numai că anul acesta circul a căpătat valențe nebănuite. Preacurvia politică care ne trezește din amorțeală din patru în patru ani de un sfert de veac încoace a ajuns să inflameze spiritele celor mai raționali oameni. Diverși candidați (deja penali sau în devenire) ne amenință cu un veritabil Armagedon pe unșpe’ decembrie, iar dacă cumva îndrăznim să le amintim că votul este un drept -nicidecum o obligație- purtăm deja toată vina nenorocirii ce ar veni, aruncând personal un veritabil blestem asupra copiilor, nepoților și strănepoților noștri (și ai lor …).
Nu mai contează că nu credem în onestitatea candidaților, că nu ne simțim împliniți de gestul de a băga un buletin într-o urnă, trebuie să votăm și pace bună. Să vedem așadar dacă și ce am putea vota, la ce ne-ar servi și ce am putea face pentru a sparge acest cerc vicios.
Uimitoarea chimie politică
Precum bine au observat unii oameni mai critici, alianțele din anul acesta sunt de ochii lumii. Nu pretind a înțelege jocurile „electorale” ale acestui an (nici nu aș avea cum, nefiind în niciun partid) dar pot observa disperarea de înecat cu care se agață de promisiunea imunității, ce vine la pachet cu voturile (mai atent sau mai neatent numărate). Așa-zisa „campanie electorală” a anului 2016 va rămâne în anale prin prostul gust etalat obscen, prin găinăriile cu iz penal la care au apelat toate partidele concurente, neezitând să denigreze adversarii în loc de a propune un program coerent și soluții viabile. Toate programele prezentate nu sunt decât jumătăți de măsură, prin care nu s-ar putea redresa Țara noastră, ci cel mult ar mai da din mâini un mandat până a se scufunda cu tot în marele lac mondial. Fără a ține niciun cont de profunda neîncredere a populației în simulacrul de democrație „originală” ce a ajuns să ne gâtuie pe noi cetățenii (îmbogățindu-i în mod indecent pe „aleși”, mandat după mandat), simulează opoziția și diversitatea, în speranța că vor mai convinge câțiva scârbiți să le acorde vreun vot, acela ce-i va ajuta să ajungă cocoțați pe muntele Olimp, la mult râvnita imunitate parlamentară (aberație „originală” post-decembristă).
Diverșii politicieni ce au ambiția de a se realege trecând de la un partid la altul fără nici o jenă apar la posturi de televiziune zise „dușmane” – altă aberație „originală”, în flagrantă contradicție cu obligația deontologică de imparțialitate a presei. A apărut un partid care are drept siglă un mare domnitor român -Vlad Țepeș – dar care dorește să impună amnistie penală pretinzând că patru milioane de români ar avea „dosare”. Poate fiindcă nu au reușit să-și plătească întreținerea sau taxa de gunoi ar putea avea atâția români „dosare”. Acest partid (P.R.U.) se agită de vreun an și jumătate să strângă sub steagul lui patrioții români, electorat care tradițional nu frecventează urnele de vot. Unii oameni de bună credință s-au lăsat păcăliți la început, precum Daniel Ghiță (sportiv de o reală valoare), care a fugit punând mâinile în buzunare când a realizat că, de fapt, acel partid este refugiul „originalilor” bogați și olecuță corupți din P.S.D. La rândul lui, P.M.P. recurge la tactici de-a dreptul hilare în dorința de a ne blagoslovi cu un prim-ministru („marinarul”), acesta ba făcându-se campionul Unirii cu Basarabia (Traian Băsescu ar fi depus în mod ciudat și jurământ de fidelitate către Republica Moldova când și-a luat cetățenia moldovenească, ceea ce este perfect incompatibil cu ocuparea unei funcții de stat în România), ba, cochetând cu ruperea relațiilor diplomatice cu ungurii, ba încurajând-o pe „mama” Partidului Elena Udrea să candideze independent pentru a nu beneficia de eticheta de blondă erudită (urmărită penal) a genitoarei. Oricât s-ar chinui să pară cinstiți, au o jenă cu președintele P.M.P. Argeș Cătălin Bulf, care nu a ezitat la alegerile locale din primăvara 2016 să strângă semnături în numele meu (cu toate că nici prin cap nu îmi trecea să mă asociez cu partidulețul lor), ceea ce le-a atras o plângere penală de toată frumusețea, actualmente în cercetare.
Alte partide mai mult sau mai puțin „istorice” colcăie de penali, care mai de care trimiși în judecată pentru abuzuri în funcție, furtișaguri din bunul obștesc și alte escrocherii puțin glorioase.
Spoturile de campanie pe care le-am văzut (nedeținând televizor de 26 de ani) mi-au lăsat un gust de fiere. Liberalii ar vrea să fie cinstiți dar o voce (prietenul sau dușmanul imaginar, după caz) le tot șoptește să fie corupți, pesediștii prezintă oameni simpli (candidații lor fiind certați cu Legea, nu dau bine în imagine), dar culmea penibilului a fost atinsă de salvatorii României, U.S.R. Într-un spot difuzat pe internet ne arată steagul P.S.D. (destul de lung pentru a-l reține oricine, oricât de neatent), apoi diabolizează atât de grobian pesedeul încât ar putea deveni simpatic mai oricui. Revoltător (și cu iz penal) este faptul că folosesc imaginea unui copil care ar trebui să-și mâne părinții la vot, spre a scăpa de lumea diabolică și înnegurată din capul lor, negreșit votând partidul salvator. Umblând (neîndemânatic) la psihicul „tinerilor frumoși și liberi” care oricum i-ar fi votat (primind recent mult râvnita carte de alegător) mai împușcă un iepure, care ar putea fi scopul final al acestui ultim act jenant, la trei zile de ziua Armagedonului anunțat. Ca urmașii lui Iliescu să nu ne mai provoace atâta scârbă fiind așa aprig demonizați. Doar au finanțatori și prieteni comuni.
Ce-ooooo să fie, ce-o să fie…
Strașnică minunăție. Toate partidele pe care le-am mai văzut în peisajul politic de până mai deunăzi sunt o apă și un pământ, fiind de altfel aliate pe decursul acestui sumbru ultim sfert de secol, în formațiuni contra logicii și a naturii, dar foarte profitabile intereselor lor personale. Acum, par dușmani pe perioada deranjului electoral. Se vor împăca negreșit odată prăjitura împărțită, continuând să militeze pentru sporirea averilor lor proprii. Precum au făcut și până acum, se vor certa în Parlament sau Senat de ochii noștri, împăcându-se imediat pe hol pentru a pune la cale vreo afacere mutual avantajoasă. Și peste patru ani vom avea surpriza să constatăm că neica nimeni de astăzi au „împrumutat” pe vreun cetățean cu câteva zeci de milioane de euro, dobândiți prin „muncă cinstită”.
Amorțeala dintre urne
Mai toți cetățenii pretind a gândi ca mine, declarându-se blazați și scârbiți, majoritatea oamenilor cu care interacționăm își manifestă neîncrederea în clasa politică în termeni comparabili cu cei de mai sus, cel puțin la nivel declarativ. Numai că, din 4 în 4 ani, în ajunul votului, încep să se certe, să se acuze reciproc că nu votează, sau mai rău, că votează care cu care. Se ceartă între ei vecini buni, care se înțeleg de-o viață pentru aceste așa-zise „opțiuni”, care de fapt nu sunt. Mai apar și copii care și-ar amenința mama că o vor lăsa să moară de foame dacă votează cutare sau cutare partid. Treziți din hibernarea dintre voturi se agită, se înfoaie, se simt bărbați de stat sau salvatori ai conștiinței naționale dacă înjură câte o persoană pe zi (de preferință femeie) pe toată durata campaniei electorale. Pentru ca apoi să adoarmă liniștiți pentru alți patru ani.
Fractura de logică le-ar deveni evidentă dacă în răstimpul scurs între două voturi ei însuși ar face ceva, dacă și-ar susține așa-zisul dispreț prin acțiuni concrete. Numai că acțiunea prin definiție este grea, împotrivirea efectivă la așa-zisul „sistem” prezintă în ochii lor pericol iminent în perioadele în care stăpânii nu agită slogane electorale. Dacă nu e voie timp de patru ani să înjure, să se răzvrătească verbal, stau amorțiți și așteaptă supapa de defulare viitoare.
Majoritatea cetățenilor cu drept de vot din România nu știu că au dreptul să asiste la reuniunile Consiliului Local din comunele, orașele lor. Iar dacă știu, nu se duc pentru a nu-l „supăra” pe primar. Nu au auzit niciodată că și cetățenii pot avea inițiative legislative. Sau dacă le-a trecut ceva pe la ureche, nici prin gând nu le trece să elaboreze ei vreuna (sau măcar să susțină o asemenea inițiativă), repetându-și că sunt mici, și ce pot face ei? Nu au auzit (nu i-a interesat pe majoritatea) de Legile care ne protejează pe noi cetățenii și îi obligă la o anumită conduită pe semi-zeii din birouri, cum ar fi Legea privind liberul acces la informațiile de interes public sau Statutul funcționarilor publici. Sau dacă au auzit, pe majoritatea nu i-a interesat să-i întrebe pe „aleșii” lor câte din promisiunile electorale sforăitor enunțate în campanie și-au îndeplinit pe decursul mandatului. Nu-i interesează nici măcar cum a votat parlamentarul pe vreun subiect de interes național, parlamentarul pe care ei l-au ales, subiectele acelea pe care le dezbat la cârciumă tot cu vecinii buni certându-se, în timp ce „aleșii” își fac de cap fără a ține cont de opinia alegătorilor.
Despre aplicarea Legilor, judecându-se împotriva Statului atunci când acesta sare calul, prea puțini cetățeni îndrăznesc. Până nu câștigă definitiv împotriva „sistemului”, cei care se riscă sunt priviți ca și „procesomani”, cârcotași, vecinii îi salută cu o ușoară condescendență. Când au câștigat, sunt invidiați.
În tot timpul acesta, citim despre foști miniștri care declară fără să roșească că au fost „zdrobiți” de „sistem”, și la crearea (revopsirea) unor partide politice care se declară „anti-sistem”. Cineva care a acceptat să se compromită în acest sinistru balet al urnelor nu poate fi credibil, și cei care aspiră acum la imunitate (fiindcă nu, nu cred că vreți altceva) sunt exact rotițele SISTEMULUI mult hulit.
Candidând, formând partide politice, cerșind voturi, nu faceți altceva decât a hrăni această aberație în care nimeni nu crede dar pe care toți o tolerează.
Astăzi sunteți poate curați, mâine veți fi singuri printre 600 de haimanale la al doilea sau al treilea mandat. Veți vota și voi Legi care să vă sporească imunitatea, ferindu-vă de furia noastră. Vă veți obișnui cu binele, votând și voi la rândul vostru privilegii sporite pentru voi, ceea ce astăzi condamnați. Dacă puterea corupe, puterea absolută corupe în mod absolut. Și atâta timp cât parlamentarii vor beneficia de imunitate, nu le va fi frică nici de Dumnezeu nici de poporul pe care pretind că-l reprezintă.
De lege ferenda
Pentru a ne cerși voturile, nouă celor ce refuzăm să „ieșim din casă”, includeți în programele voastre electorale o răspundere legală (și penală) pentru promisiunile făcute în campaniile voastre electorale, pe care le uitați cu o uimitoare rapiditate odată ce vă „alegeți”. Uitați de „imunitate”, aceea este numai pentru felul în care votați o Lege constituțională. Găinăriile pe care le comiteți în cursul mandatului nu pot fi acoperite de imunitate decât dacă sunteți declarați incapabili sau iresponsabili. Dar atunci eliberați ringul, nu aveți ce căuta în forurile superioare ale Țării. Cei ce ticluiesc Legi care ulterior sunt declarate neconstituționale (precum și cei ce le promovează) răspund penal, se numește „abuz în serviciu” după Codul Penal. Cei ce refuză a modifica Legile declarate neconstituționale (sau se abțin) răspund și ei penal, la auto-sesizarea procurorilor sau la plângerea oricărui cetățean.
Lăsați orice cetățean să participe la alegeri, fără a impune praguri aberante de sute de mii de semnături de susținere. Pe voi vă înjură zilnic milioane de români, dar voi cereți unui cetățean să fie lăudat de tot atâția oameni pentru a putea candida.
Recunoașteți public eșecul vostru, stabilind un prag de reprezentativitate. Scrieți voi acolo cu mânuța voastră într-o Lege că dacă nu reușiți să atingeți pragul de 50 la sutã de participare la vot (a populației REALE, pe care tot voi recunoașteți că nu reușiți a o socoti) nu ne reprezentați pe noi, majoritatea poporului român. Și în acest caz, anulăm și o luăm de la capăt, cu oameni necompromiși și programe credibile.
Începeți de aici pentru a avea pretenția de a ne scoate din casă pe vreme de iarnă și atunci putem discuta constructiv. Abțineți-vă, comportați-vă în continuare ca iresponsabili, și vom avea noi aceste inițiative. NOI facem Legi.
Ajută-te, și Dumnezeu te va ajuta!
Nu sunt medic, diagnostician nici atât. Dar nu mă pot împiedica a observa că românii în ansamblu par a fi capitulat cu totul, inerție care aduce a profundă depresie. În loc de a trata cauzele răului, își scot ochii în polemici sterile asupra efectelor. Sunt mamă, dacă copilul meu tușește îi culeg frunze de pătlagină pentru a-i face un sirop, nu-l mut în camera de la mansardă pentru a nu-i mai auzi tusea. Așa ar trebui să facă și românii, simțindu-se părinți, responsabili, și nu doar enervați ciclic, la alegeri.
Pentru alegerile de pe unșpe’ decembrie, nu pot decât să vă recomand, celor care s-ar simți foarte rușinați să stea la gura sobei, să mergeți să vă anulați votul. Vizibil, manifest. După ce vă veți fi bulucit la vot, adunați-vă, faceți inițiative legislative, impunând schimbările minime necesare pentru a putea respira în această atmosferă îmbâcsită de bordel ce-a devenit „politica” românească.
Și Sfântul Petru s-a rușinat și a primit să fie crucificat. Sub domnia lui Nero această jertfă nu părea că ar putea avea însemnătate. Cu toate acestea, a avut credință, a îndurat martirul, iar exemplul lui dăinuie. Să nu așteptăm să ajungem fizic la martir (cu toate că nici moartea prin sufocare nu este plăcută) pentru a ne ajuta pe noi înșine.
Lasă un răspuns