La mulți ani, România – grupaj liric dedicat Zilei Naționale

De Ziua ta

Azi, de Ziua ta te poartă
Cioclii,-n straie noi, curate,
Ca pe o măicuță moartă;
Dar speranța mai răzbate:
Să-ți croiești o altă soartă!

 

Azi îți sunt în doliu zorii
Sub lințoliul ca o zdreanță:
Te-nmormântă trădătorii;
Dar mai licăre-o speranță:
Să-ți întorci colindătorii!

 

Azi te poartă la paradă
Toți groparii, ca pe moaște,
Prădătorii ce te pradă;
Dar speranța se renaște:
Să îți chemi românii-n stradă!

 

Azi lingăii te-osanează,
Patrioții de revistă
Ce cu tine defilează;
Dar speranță mai există:
Națiunea ta vitează!

 

Azi, de Ziua ta, sărmană
Românie, ești în bernă
Numai lacrimă și rană;
Dar speranța e eternă:
Piară toți ce te profană!

 

La mulți ani, români!

 

La mulți ani, români din lumea
Tulbure a înrobirii
Ce în volbură de spume-a
Înecat mielul iubirii!

 

La mulți ani românitate
Risipind patria-n patrii,
Inimi rupte-n jumătate
De ventricule și atrii!

 

La mulți ani ție, femeie,
Iconiță-n mir și riduri,
Ție, maică dumenezeie,
Ană din grosimi de ziduri!

 

La mulți ani, bătrâne, ție,
Pentru cât înduri și-ndură
Trista voastră seminție
Rupând hrana de la gură!

 

La mulți ani ție, copile,
Lăstărind din rădăcina
Din pământ de negre zile
Care și-au pierdut lumina.

 

La mulți ani ție, bărbate,
Trist Manole și trist bace,
Te căiește și te zbate
Și carpat din nou te face!

 

La mulți ani țară ce-și duce-a
Umbrei umbră – plumbul , greu-și
Răstignind pe cruce crucea
Și în ceruri Dumnezeu-și!

 

La mulți ani români, românce,
Fericiți vă fie anii,
Nu lăsați să vi se-nstânce
Inima, cum vor tiranii!

 

De Ziua ta, Țară de vis

 

de ziua ta, țară de jalea
tuturor românilor
ți-ai pierdut muntele, valea
verdele plămânilor

 

de ziua ta, țară de mila
celor fără milă-n ei
iartă-le ura și sila
uitătura de mișei

 

de ziua ta, țară de doliul
peste doliul de curând
leapădă-ți doar azi lințoliul
și te fă că râzi plângând

 

de ziua ta, țară de ura
celor care plâng doar fals
vindecă-ți rana, arsura
și te-ndansă la un vals

 

de ziua ta, țară de plânsul
celor mulți și blânzi prin veac
te dezprută-n veci prin dânsul
doinitorul fără leac

 

de ziua ta, țară de visul
ce i-a fost în vis ucis
nu renunța la paradisul
din verb, din inimă și vis

 

de ziua ta, țară de vina
de-a te duce în exod
mă-nțelege, doar un chin a
fost s-aștept la cap de pod

 

de ziua ta, țară de țara
fără sfânt și căpitan
te topești, te stingi ca ceara
dezțărată an de an…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*