În primăvara anului 1962, pe teritoriul municipiului Constanța a fost dezgropat un tezaur antic de o valoare deosebită, compus din 24 de piese lucrate în marmură, reprezentând divinități antice: bustul zeiței Isis (divinitate egipteană, foarte populară la Tomis); șarpele Glykon; grupul statuar Fortuna cu Pontos; aedicula cu reprezentarea zeiței Nemesis; plăci votive cu reprezentarea Cavalerului Trac; bazoreliefuri ale lui Hermes, zeul comerțului; statuete ilustrând-o pe zeița Cybele; Selene – Luna în carul tras de doi tauri albi cu care circula pe bolta cerească; Cele trei Grații și Mithras răpunând taurul. Această descoperire a fost făcută în timpul lucrărilor de modernizare din zona Gării Vechi din Constanța, când vechile șine au fost demontate. În urma excavărilor, a fost scos la iveală capul statuar al zeiței Fortuna. Descoperirea a determinat întreruperea lucrărilor și sosirea unui grup de arheologi, chemați ca să evalueze și să salveze stauia. Aceștia au efectuat o serie de săpături prin care au mai fost scoase la lumină 23 statuete, reprezentând divinități greco-romane, asiatice, egiptene și locale, toate fiind grupate pe o platformă zidită.
Statuia lui Hecate Triformis apare în cadrul tezaurului de sculpturi de la Tomis (Constanța) într-o reprezentare clasicizantă. Uneia dintre cele trei statui din triadă îi lipseşte capul. În mâini, cele trei reprezentări ale zeiței, au simboluri specifice; în partea dreaptă a fiecăreia, jos, este reprezentat un câine (legătura cu presentimentul, cu o altă lume, a umbrelor). Pe cap poartă calathos (coș, ca semn al abundenței). În toate imaginile zeiţa este îmbrăcată cu două chitonuri peste care are un văl prins sub sâni, toate căzând în falduri simetrice. Este estimate a aparține perioadei dintre sec. I î. Hr. – sec I d.Hr.
Hecate este cunoscută ca zeița greacă a răscrucilor (răspântiilor de drumuri). De cele mai multe ori este înfățișată cu trei capete; unul de câine (presimțirea, presentimetul), unul de șarpe (înțelepciunea de a nu ne pune cu un obstacol mai mare decât puterea noastră de înțelegere) și unul de cal (viteza cu care va trebui să fugim din calea cataclismului; semn al Școlii Cavalerilor Danubieni). Este important să ști pe ce drum să pornești și când, când să te grăbești și când nu, când să mergi înainte sau să te întorci înapoi. De obicei, este însoțită de două fantome de câini, despre care se spune că o slujesc (semn al aceluiași presentiment, al mesajului dintr-o altă lume, la care va trebui să fim atenți). Hecate este percepută greșit ca zeiță a vrăjitoriei sau a răului, dar, de fapt, ea a făcut câteva lucruri foarte bune. O astfel de faptă este salvarea Persefonei, (fiica lui Demeter, regina lumii subterane și fecioara primăverii) din lumea de dedesubt, și astfel avem primăvară. Hecate, se spune, este cea care bântuie o răscruce cu trei drumuri, fiecare din capete uitându-se într-o anumită direcție. Se mai zice că ea apare numai atunci când luna de fildeș strălucește.
Hecate sau Hecate (/ hɛkətiː, hɛkɪt / greaca Ἑκάτη, Hecate) este o zeiță în religie greacă veche și mitologie, cel mai adesea prezentată la început ținând două torțe în mâini (focul ceresc, lumina călăuzitoare), iar în perioada ulterioară fiind reprezentată în formă triplă. În scrierile post-creștine ale oracolelor caldeeane (sec. 2-3 î.Hr.) zeița a fost privită ca una dintre stăpânitorii de pe pământ, mare și cer, precum și având un rol universal, ca Mântuitor (Soteira), ca Maică a Îngerilor și a Lumii Cosmice sufletești. Ea a fost una dintre principalele zeități adorate în gospodării ateniene ca o zeiță protectoare și cea care a acordat prosperitate și binecuvântări de zi cu zi asupra familiei. Hecate poate avea originea în rândul carianii din Anatolia, unde variante ale numelui ei se găsesc ca nume date copiilor. Hecate era venerată în orașul antic Colchida. De asemenea, ea este o paralelă îndeaproape cu Trivia, zeița romană, cu care a fost identificat la Roma. Etimologia numelui Hecate (Ἑκάτη, Hecate) nu este cunoscută, dar el poate fi tradus ca „cea care operează de departe” (de la distanță), „cea care elimină sau conduce sfârșitul”, „cea de mare anvergură” sau „de un extrem negativism” (de partea întunecată). Există o trimitere la numele zeiței din mitologia egipteană Heket, patroană a nașterilor, zeița-broască dedicată creației și fertilității. Geniul poetic al lui Sapho îi atribuie titulatura de „Regină a Nopții”. În Infern, puterea și autoritatea ei sunt enorme – este supranumită fie „Judecătoarea Morții”, fie „Regina invincibilă”. Este protectoarea sufletelor pierdute și păstrătoarea cheilor adevărurilor întunecate (nu vrei să le ști). Poate fi văzută doar de câini, iar aceștia urlă atunci zeița este în apropiere (Câinii Pământului, protectorii planetei). Ajută eroii antici chiar împotriva zeilor – și este singura divinitate căreia Hercule îi ridică, din recunoștință, un templu. De altfel, nașterea acestui erou al omenirii a fost posibilă datorită protecției oferită de „Cea de nenumit”. În înspăimântătoarea scenă a destinului din piesa shakesperiană de teatru „Macbeth” ea este divinitatea întunecată invocată de cele trei vrăjitoare a căror zeiță este – și temută suverană a magiei. Chiar și Lâna de aur a fost obținută de oameni doar cu ajutorul marii zeițe. Se spune că pentru a ajunge să-ți împlinești destinul – sau să realizezi ceva deosebit în viață – trebuie să-ți cunoști și posibilitățile din zona întunecată. Anticii spuneau, mai simplu – trebuie să o cunoști (re-cunoști) pe Hekate. Din sinteza tracilor (geților) din Asia Mică și a așa-numitelor „Popoare ale Mării” – în fapt, primele triburi grecești, în special aheii (care au preluat această credință de la vechii traci (Geții de Aur din jurul Mării Negre)) – a rezultat credința în cea mai complexă zeitate a întunericului – Hekate. Ea reprezintă, pentru prima dată, cel puțin explicit – nu doar implicit, ca în cazul lui sumerienei Ereșkigal, sau voalat, ca în cazul egiptenei Nephtis – binele, belșugul spiritual, înțelepciunea, succesul, în fine, câștigul pe care ți-l oferă cunoașterea (adevărată a) ascunsului.
În același timp, Hekate era una dintre cele mai temute divinități, spunându-i-se, în șoaptă, „Cea de nenumit”. Hekate nu a făcut parte din primele variante ale panteonului Eladei. Cultul ei se dezvoltă abia în epoca lui Pericle, în secolul V î.Hr. The Routledge Dictionary, dar și alte lucrări subliniază asemănările cu divinitatea traco-getă Bendis (de unde a fost preluată de migratoarele popoare grecești instalate în peninsula balcanică mult mai târziu), precum și posibila filiație din sumeriana Lilith. În mitologie ea este declarată ca fiica titanului Perses și a nimfei Asteria. Complexitatea ei este nemaiîntâlnită – este zeița lunii întunecate, dar i se spune „Phosphoros” – Aducătoarea de Lumină – Lucifera în latină. Este atât distrugătoarea vieții, cât și cea care restaurează viața. Într-un mit ea se transformă într-un urs și își ucide propriul fiu, pentru ca apoi să-l readucă la viață. „Cea de departe” sau „Cea Îndepărtată” are drept locuință cea mai întunecată zonă a lumii de dincolo, Infernul, Tartarul – de fapt, realismul întunericului (lumea ascunsă, alternativă). Totuși, marele Hesiod, în a sa Teogonie, îi acordă o importanță extraordinară și spune că ea stăpânește toate cele trei lumi – lumea morților, cea a oamenilor, dar și cea a zeilor. În acest sens Hekate era încă de atunci numită „Tripla zeiță” – reprezentată ca având trei capete și trei trupuri. Această sintagmă explicit, cât și trinitatea, aveau să o însoțească începând cu epoca romană clasică, Hekate purtând și numele (sau epitetul) de Trivia. Ea are o triplă imagine: zeiță a belșugului, fertilității și magiei, zeiță a Lunii și a misterelor întunecate, regină a nopții și spiritelor și făpturilor nocturne. Marea zeiță este reprezentată printr-o trinitate a propriei înfățișări – ea este pe rând Artemis (Diana sau Bendis), apoi Selene (Luna) și, în final, ea însăși – Hekate. De aici provine și cea mai cunoscută identificare ale zeiței – Tripla Lună. Luna la început, primul pătrar – deseori asociată cu Artemis, Diana sau traco-geta Bendis – luna plină – Selene – și ultimul pătrar – pâna la luna întunecată – Hekate. Tot o trinitate divină este și Hekate – stăpână a vieții: Hebe (zeița tinereții, pururea virgină), Hera (mama divină) și în fine, apusul vieții, trecerea către cealaltă lume – Hekate. Hekate este și o stăpână a morții, a lumii de dincolo, iar în această calitate Hekate face parte tot dintr-o trinitate; astfel Hades reprezintă ideea că nimic nu mai există după moarte, soția sa Persephona însemna pentru antici speranța existenței pe lumea cealaltă și chiar a revenirii, a reînvierii; cea de-a treia, misterioasa Hekate, era credința în ciclicitatea existenței. Tot trei sunt și arcanele lui Hekate. reprezentate de trei obiecte: Cheile – aspectul de păzitor al lumii întunecate, Biciul – calitatea ei de răzbunătoare, dar și de păstor al sufletelor în lumea de dincolo – și Pumnalul – puterea sa ritualică. Dar obiectele pe care Hekate le poartă permanent alături de ea sunt cele două torțe – având deasemenea o triplă semnificație: de lumini în întuneric (zeița este o călăuză în întuneric, dar și o inițiatoare în mistere și adevăruri ascunse), de arme (cu care neînvinsa zeiță a ucis dușmanii zeilor – giganții și titanii) și, în fine, de instrumente ritualice ale purificării – în viață sau (în) moarte. Tripla zeiță a modificat și magnifica religie celtică, iar prin intermediul acesteia – dar și a înclinației celților către domeniile științelor ascunse – Hekate devine divinitatea principală a religiilor ascunse medievale, iar ulterior a celor din New Age. De altfel, calitatea sa de vrăjitoare – sau de patroană a vrăjilor, a magiei – nu era rău văzută de greci, cultul său fiind condamnat doar de creștinism. Revenind la origini, Hekate era pentru lumea greco-romană și elenistică zeița răscrucilor – fiind uneori numită „Artemis a răscrucilor” – asociere de care am vorbit anterior. Întâlnirea cu ea reprezintă o posibilă schimbare a cursului vieții. Putea aduce adoratorilor ei noroc dar și ghinion, exact ca și cunoșterea – adevărată sau pseudocunoștere – sau ca și credința – reală sau prefăcută. Localitățile antichității greco-romane o venerau și sub forma așa-numiții „Hecateei” – stâlpi postați la intrarea în locuințe, dar și la răscruci – purtând efigia sau imaginea zeiței. Statuilor sale cu trei chipuri din răspântii iau luat locul Troițele (trei direcții în care poți porni, la care se adaugă direcția din care vii pe drum). În perioada sacrificiilor ritualice, lui Hekate i se jertfeau câini, animalul care o însoțește pe zeiță. Altarele zeiței erau joase, de multe ori pe jumătate îngropate – simbol al prezenței sale în lumea de jos, dar și pe pământ.
Tripla Hecate se „desfășoară” în jurul unul stâlp ce reprezintă Coloana Cerului (Stâlpul Get – Djed). Ea reprezintă „poarta” de trecere către cele nevăzute. Ea este de fapt o „babă” de pod. Babele noastre cunoscute din Munții Bucegi reprezintă de fapt, „babe” de pod, loc de trecere, porți către necunoscut (balamalele unor uși tainice). Trinitatea Babelor este sinonimă cu trinitatea Hecatelor. Evident că semnificațiile ezoterice legate de Hekate sunt extrem de profunde. În antichitate au existat ritualuri ale lui Hekate, misterii, dar inițierea era accesibilă doar celor mai înaintate spirite. Practic, nu există o ritualistică rămasă din acele timpuri – sau nu a fost încă descoperită. Hekate se bucură acum de o adevărată venerare în cultele New Age. Și nu numai…
Tripla zeiță, stăpâna cerului, pământului și infernului, păstrătoarea științelor întunecate, regina nopții, protectoarea ciclului viață-moarte-viață, Hekate este, fără îndoială, o mare divinitate, o intrare în necunoscut, dar și o întâlnire (răscruce) a Naturalului cu Supranaturalul.
Lasă un răspuns