Dacă ar fi să punem cap la cap chiar impresiile actorilor-politici despre campania electorală ce vizează, în cele din urmă, soarta noastră, cam asta ar fi concluzia! Totul reprezintă un scenariu pe care liderii politici nici nu se mai sinchisesc să-l mascheze. De la „premierii-fantomă” pe care îi propune Traian Băsescu, în numele și rolul șefilor de partide, la scenariul unei „mari trosneli” în viziunea Alinei Gorghiu (nu am înțeles însă, dacă este vorba de o trosneală între ei, că nu ar fi bai!, sau între ei și… electorat, ultimul oricum urmând să își ia, ca de fiecare dată!, ciomegele alianțelor postelectorale pe cârca propriilor „alegeri”!) și ajungând la privirea goală, de spectator de reuzită (!), a șefului statului, care deplânge lipsa de… vitalitate a acestei campanii pentru parlamentare. Tocmai el, cel ce și-a făcut campaniile în pasul săsesc al urmei de melc!
Sinistrul dezinteresului politic al unor decizii deja bătute în dunga țării de clopotarii-ciocli inserați, înfiați și promovați de, deja!, prea multe interese străine nouă, s-a făcut remarcat din capul treburilor electorale… Când cele două partide principale au venit cu un copy/paste într-un paradox al imitației… plagiate, formațiunile defilând cu sloganul neasumării vreunei răspunderi: „Îndrăznește să crezi în România” (cu o versiune liberală a salatei tehnopolitice „Julien”)… Adică, îndrăznește să crezi în oricine altcineva, dar nu în noi. Iar aici, sinceritatea hoțului poate fi cu adevărat o scuză postelectorală pentru că, nu-i așa?!, nu ne-au cerut să credem în identitățile lor, ascunzându-se după singura identitate neatinsă de mâna lotrilor. Țara.
Pe acest fundal, propunerea lui Traian Băsescu, dincolo de aroganța băiatului de port, a căzut mănușă, relevând electoratului tocmai statutul actorilor politici implicați, sugestia ca liderii de partide să se declare oficial „premieri-fantomă”, și nu „premieri nominalizați”, la nivelul formațiunilor lor, ori „autopropuși” sau „din umbră” („umbra” statusului electoral, evident) descriind exact nivelul de pregătire a tuturor acelora care se bat acum pe fleicile puterii.
Dar cea mai mizerabilă prestație rămâne tot a liberalilor… A lipsei lor de „fairplay” politic, a obtuzității de a accepta că și alții au dreptul de a visa, sau poate chiar viza!, funcții în stat, replica de țărăncuță ruptă din bătătura vacii a Alinei Gorghiu fiind poate cea mai urâtă palmă dată libertăților democratice. Pentru că, nu are importanță cine era acela care își anunța intenția de a pune și el mâna pe locul rezervat bolului cu premieri-julien, era vorba de un demers democratic. Iar să vii și să contracarezi anunțul făcut de către un alt lider de partid care se vrea premier cu avertismentul că a început „marea trosneală” arată ridicolul unei formațiuni care și-a pus fustele în cap. În fond, dacă Alina Gorghiu vede anunțul unui nou doritor la mustăria de la Palatul Victoria drept lovitura de gong a unei „mari trosneli”, atunci oare cum va defini ea lipsa de implicare ori reticența electoratului în a rupe cu propriile mâini hălcile din care marii lupi „istorici” să smulgă apoi cu boturile lor livide ciosvârtele în cadrul marii mese ciolaniste a „fantomelor” politice.
De aceea, chiar dacă pare ilar, cel mai cumsecade participant în aceste alegeri se anunță a fi taman acel „domn Goe”, barcagiu al vorbelor politice de duh, de care, iată!, nu am scăpat…
Și aparent singurul viu în această haită de premieri-fantomă!
Lasă un răspuns