Gaudeamus şi invazia de zombi

Cartea defineşte bine un om, iar un târg de carte, o ţară. Târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2016, mi-a revelat într-un mod stupefiant criza în care se află România şi românii. Sigur, mă aşteptam. Încă de la ediţia 2014 am tras un semnal de alarmă privind dispariţia a zeci de edituri. Acum golul este şi mai mare. Iar consecinţa este tragică: absenţa masivă a scriitorului român. Jumătate din târg, din spaţiul Romexpo, este ocupat de câteva edituri mari, gigantisime, ca Rao, Nemira, Humanitas, Litera (de la Chişinău), Polirom. Şi cam atât. În rest, pe flancul doi şi trei sunt edituri mai mici, tot mai mici. Şi mă gândesc, de pildă, la Editura Semne, care anterior ocupa un spaţiu frontal, azi e la etaj, undeva mai greu de văzut. E ca în politică, din zeci de partide şi partiduleţe, vor rămâne câteva. Iar şi cele câteva, au mari bube, probleme cu tribunalul, cu insolventa, fiind puternic contestate, ca editurile Rao şi Nemira. Gaudeamus va deveni un târg de familie, va defila doar cu editurile mari. Iar aceste edituri din faţă, cu ce defilează? Numai cu autori străini. Este o enormă cantitate de carte străină. Din acest punct de vedere, pot să spun că România stă bine. Autori care sparg piaţa americană, ca James Patterson, sunt şi aici, la Nemira, traduşi masiv. Am discutat cu redactorii acestei edituri, sunt şcoliţi, supertitraţi, dar nu ştiu mai nimic despre istoria literaturii române. Exact ca la televiziuni, pedalează pe tot ce e la modă, adică imită. Iar autorii români, câţi sunt, sunt aleşi, ca de obicei, pe clientelă. Nu există autori noi, ci aceiaşi, multe făcături, greu de desţelenit. La o editură de centru, Polirom, am văzut un poster cu un veritabil zombi român: autorul Cristian Tudor Popescu şi-a scos o carte de ferpar numită Viaţa şi opera. Titlul este în ton cu decăderea băşcălioasă a acestui autor, fiindcă el nu are o operă, să-şi subintituleze cartea „scrieri alese”, şi nici o viaţă întreagă, trăită până la capăt, probabil mai are mult de trăit, şi ar trebui să trăiască interesant, să aibă ce povesti.

M-am reîntâlnit cu mulţi confraţi ajunşi scriitori second hand sau epave, ca Dumitru Matală, despre care ştiam că a murit, aşa a scria presa despre fostul şef comunist, dar s-a înşelat, Matală trăieşte, deşi arată ca un zombi! Şi chiar că, din acest punct de vedere, există o invazie de zombi la Târgul Gaudeamus. Mulţi aşa-zişti scriitori proveniţi din securişti, deşi e moda provenienţei din puşcăriaşi, au feţe patibulare. Am asistat fără să vreau la peste 30 de lansări, străjuite de aceşti zombi, în frunte cu un ex-preşedinte al Uniunii Scriitorilor, debarcat la timp ca fiind un „sub acoperit”. Ei centrau, ei dădeau cu capul. Şi toţi vin la paranghelii. Dar nu am văzut o lansare udată, însoţită de un pişcot sau un pahar cu vin pentru paranghelişti. Nimic. Cultură pe maţul gol! Mare sacrificiu pe bieţii zombi. Care năduşeau, dar rezistau. Pentru că aveau prilej să se arate şi să arate că n-au crăpat. Singurul lor defect este că vorbesc prea mult. Şi au şi un microfon şi mai mute difuzoare, te asurzesc. Parcă erau mai cuminţi în regimul lui Ceaşcă, atunci când tăceau şi făceau. Acum nu mai tac, vorbesc lung şi nu fac nimic. Au devenit cârcotaşi, fiindcă nu mai scot o carte, nu mai au un titlu pe rafturile editurilor, doar chibiţează.

La standul Editurii Teşu, l-am întâlnit pe Nicolae Breban, care spunea că nu a înţeles gestul lui Maiorescu (citiţi Manolescu) de a-l exclude din Uniunea Scriitorilor. Aflată în apropiere, poeta Aura Christi, o fiinţă energică, un fel de Puck prezent mereu în mijlocul patibularilor, să le lanseze cărţile, susţinea că nu a fost exclus, ci suspendat! „Şi mai urât, face Breban. Şi pentru ce? Pentru un flec. Îmi spunea că nu am plătit cotizaţia şi trimitea pe cineva la mine şi-i achitam pe loc, dar m-am trezit dat afară. Cu asta se ocupă un preşedinte? E un ambâţ de-al lui prostesc! Ca şi în cazul lui Simion! Să-ţi dai afară colegul, critic ca şi tine!? Ţara arde şi baba se piaptănă”.

Ceea ce m-a întristat peste măsură este că nimeni nu a auzit de BookExpo America, cel mai mare târg de carte din America şi din lume, nici de lanţul de librării faimos Barnes & Noble, de tot ce însemană standard editorial mondial. Parcă degeaba am scris zeci de articole despre aceste evenimente. Am vrut să fac punţi, să leg culturile. Dar românii nu vor. Sunt foarte fericiţi în găoacea lor, nu-i interesează nici lumea, nici ştacheta. Ceea ce am remarcat anterior cu privire dezinteresul românilor pentru fenomenul american legat de cursa prezidenţială, se verifică şi aici.

Mi-a lipsit enorm imaginea lui Paul Daian, porta-vocea Târgului, poetul cu cocoşul pe umăr şi cu trompeta lui, care mai trezea din amorţire masa tăcută! Nici un Cu-cu-rigu! Pustiu. Şi, vorba ceea, eu pentru cine scriu? Asta e întrebarea fundamentală când vezi o asemenea afluenţă de zombi! Întotdeauna, când scrii, te gândeşti la „adisant”. Dar acum adrisantul e în ceaţă. Am discutat cu mulţi tineri, la fel, pustiu, nu ne cunosc. E o prăpastie între generaţia mea şi a lor. Marea problemă e cum să facem punţi, căci ne desparte o prăpastie de circa 50 de ani?! Cum se poate umple acest gol? Cartea poate. E o mare armă de făcut punţi. Şi oare cum să fac să cunosc scriitori tineri, mi-am zis, fiindcă nu mă îndoiesc că România are talente, mereu a fost o albie de talente. Dar aici, la Gaudeamus, probabil că nu e loc şi pentru ei, fiindcă totul costă, e prea scump un metru pătrat de stand (75 euro), oricum, din vânzări, nu se poate acoperi nici preţul închirierii unui spaţiu. De aceea, Romexpo oferă o imagine de groapă. De ce? Fiindcă nimănui nu-i pasă. Nu-l interesează. Un anume aşa zis Emerald, care e nelipsit unde e prilej de cârcoteală, spunea: „De ce să aud eu de mister Johnson din America? Dar ce, el a auzit de Ionescu din România?!” O poziţie definitorie, semnificativă pentru această fericită campanie de autoizolare a românilor, de retragerere în găoace.

*

Invitată de onoare la acestă ediţie a fost China. La etajul 1 şi-a organiuzat un stand de mare eleganţă. Aşa ceva am văzut anul trecut la New York, pe un spaţiu de zece ori mai mare, la BookExpo America, unde China a fost invitatul de onoare al târgului, prilej cu care s-a lansat cartea lui Xi Jinping. Am fost la eveniment. Unul dinte organizatori tocmai aranja pe raft cartea respectivă. Şi am intrat în vorbă cu el. Ştia engleză, şi am avut bucuria să aflu că şi el a fost acolo, la lansarea americană. Am discutat amănunte şi despre alegerile pezidenţiale. După cum evoluau lucrurile cu imigraţia, cu cele șapte Chinatown din New York, se profila ca „next president” să fie un chinez, dar acum sigur Trump o să spună stop acestei masive invazii de zombi. Vom vedea!

Toate cărţile de la standul Chinei erau în limbile chineză, engleză şi rusă. Pe unul din rafturi însă zâmbea glorios şi Johannis, pe coperta unei cărţi în totalitate scrisă şi prezentată în limba chineză. Doar pozele nu erau în nici o limbă, într-o limbă împăunată. Nu ştiu ce realizări are acest om de e aşa de împăunat! Nimeni nu are curaj să-i spună că este un preşedinte neiubit, nestimat, ba e chiar antipatic? O vizitatoare, află acolo, la stand, a şi spus: Uite-l pe dl. Lucru bine făcut! Femeia era din Dămăroaia şi spunea că n-a văzut nimic, nici măcar o bancă bine făcută de acest preşedinte. Şi au trecut deja doi ani de când dl. Lucru bine făcut îşi lansa minciuna chiar aici, la Târgul de carte Gaudeamus!

Dar marea criză se observă în puterea de cumpărare a românilor. Se cumpără foarte puţine cărţi, deşi a fost o afluenţă mare de cititori, dar mulţi tineri, elevi, aduşi cu şcoala. De la ei nu ai pretenţie să cumpere, trebuie să le dai. Dar dacă îi întrebi ce vor, ce ar dori să citească, nu primeşti decât hlizeli. Nu-ţi pot indica un scriitor care le este aproape de inimă. Şi nici ce vor. Aş vrea să scriu o carte pentru voi, le-am spus, dar aş vrea să ştiu ce vreţi? Există şi o atitudine de respingere din partea generaţiilor trecute, care îi tratează de sus pe tineri, îi consideră o generaţie cu „şcoala făcută pe YouTube”. Da, dar nici ei nu cumpără cărţi. E o situaţie aproape de fiasco. Eu am avut prezentate câteva cărţi, scoase în ultimul an: Istoria Festivalului „George Enescu”, romanul Mahalaua, apreciat mult de Breban pentru titlu şi pentru ideea de a reabilita mahalaua, Suprarealismul, un volum quintesenţial de artă plastică, Sunetul Primordial, o amplă monografie dedicată lui Gheorghe Zamfir, care nu a avut nici un succes, de parcă popularitatea acestui artist este o mare amăgire!

E foarte greu să-ţi dai seama ce vor românii, ce trebuie să scrii, ca să-i intereseze! Târgul a fost invadat de lume, o afluenţă de neimaginat, cum  spuneam, m-am bucurat că au fost foarte mulţi tineri, care parcă i-au înghiţit pe zombi, au făcut să nu-i mai vedem. Ei se distrau mai mult, dar prezenţa lor e un fapt salutar, dovadă că e nevoie de carte, fiindcă foamea de citit ne arată că nimic nu poate înlocui cartea, ea este seismograful spiritual al unei ţări. Din păcate, vânzările au fost anoste. Mai multe cărţi am dăruit decât am vândut!

Deocamdată, ca o concluzie la ediţia 2016 a Târgului de carte „Gaudeamus” , am constat că tarabele din faţa Romexpo, pline cu mititei, sarmale, pastramă, brânză, cârnaţi, gogoşi şi alte preparate culinare, udate cu vin sau ţuică bătrânească, au avut mai multă căutare decât cărţile. Nu ne rămâne decât să admirăm această strădanie de autoizolare a românilor, care îşi duc căruţa cu sărăcia fericită în ceaţa istoriei! Aşa cum Salvador Dali a făcut elogiul muştei, de ce nu am face şi noi elogiul ceţii?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*