În toamna anului 2014, Muzeul Municipal Mediaş a adus la cunoştiinţa publicului, faptul că patrimoniul instituţiei s-a îmbogăţit cu noi materiale arheologice de o importanţă deosebită. O nouă descoperire arheologică a fost făcută în acel an în sectorul Mediaş – Copşa Mică (jud. Sibiu), pe partea dreaptă a râului Târnava Mare, de către arheologii amatori – detectoriști Victor Dima senior şi Victor Dima junior, ambii domiciliaţi în municipiul Mediaş. Descoperirea constă dintr-un depozit de interes arheologic compus din aproximativ 190 de obiecte întregi şi fragmentare confecţionate din bronz. Acesta este divers, fiind compus din piese de podoabă, unelte, arme, vase şi accesorii vestimentare. „Menţionăm că descoperitorii au predat materialele arheologice Muzeului Municipal Mediaş, respectând astfel normele legale în vigoare şi dorind totodată să-şi aducă aportul la dezvoltarea patrimoniului local. Descoperirea arheologică, reprezentată prin depozitul de bronzuri, datează din perioada secoleleor XII-XI î.Hr., se încadrează din punct de vedere cultural-cronologic la începutul Epocii Fierului (Hallstatt A1) şi are o vechime cuprinsă între 3150 – 3000 de ani.” a declarat muzeograf drd. Viorel Ștefu, din cadrul Muzeului Municipal Mediaș.
Întrebat cum a avut loc descoperirea, Victor Dima senior a declarat: „Apăi când am descoperit depozitul ăsta, asta e ceva de… într-un fel, e de nedescris. Ca şi când ai câştigat la loto. Bineînţeles, excluzând banii”, a spus Victor Dima. Fiul său, care îl însoţeşte mereu la căutări, a rămas şi el surprins pe moment. „La început, nici nu ne-am dat chiar seama exact ce am găsit, dar după aceea am realizat”, a spus Victor Dima jr. Cei doi care au mai găsit, de-a lungul timpului, monede medievale, fibule romane și artefacte din cele două războaie mondiale, au realizat că, de data asta, e vorba de o descoperire specială. Aşa că au anunțat imediat muzeul din Mediaș, iar arheologii au fost cei care au scos la lumină tezaurul din epoca bronzului. În urma acestei descoperiri, prin obţinerea unei autorizaţii de diagnoză arheologică emisă de către Ministerul Culturii, reprezentanţii muzeului au efectuat o serie de cercetări la faţa locului pentru verificarea contextului în care s-a produs descoperirea. Această cercetare a fost facilitată ca urmare a protocolului de colaborare încheiat între Muzeul Municipal Mediaş şi Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin bunăvoinţa lectorului univ. dr. Cristian Ioan Popa, arheolog expert în cadrul instituţiei mai sus amintite. Noua descoperire arheologică reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri de acest gen din ultimii 50 de ani, din această zonă şi are o valoare ştiinţifică excepţională, fiind totodată un tip de patrimoniu unicat (primul depozit unitar descoperit în această zonă) pentru Muzeul Municipal Mediaş. Din momentul predării sale conţinutul depozitului a intrat într-un proces de restaurare şi conservare, pentru a putea fi prezentat expoziţional publicului larg, precum ne-a mai explicat muzeograf drd. Viorel Ștefu, din cadrul Muzeului Municipal Mediaș.
Mediaș este un oraș – municipiu din județul Sibiu format din localitatea componentă Mediaș (reședința), și din satul Ighișu Nou. Este așezat în bazinul mijlociu al râului Târnava Mare (de la „Târn”, Mătura cea Mare care va veni și va face curățenie pe planetă; de aici și-a luat numele și capitala Fraților Asan din Bulgaria (aromânii, vlahii, urmașii geților sudici), cea numită Velico Târnovo, capitală a Țaratului vlaho-bulgar între anii 1185-1393, cunoscută ca și „Târnova”, cum i-au spus de fapt Asanii („A – Șa – N”, sau „Începutul (Marele Zeu) care stă în șaua Nașterii din Nou”; același înțeles ca și Zeul Șaue, Cavalerul zamolxian care stă în șaua timpului curgător și schimbă sensul). Veliko Tărnovo (în bulgară Велико Търново) este și reședință a regiunii cu același nume. Mai este cunoscut ca fiind „Orașul Țarilor”. Orașul se află pe malul râului Iantra („Ianus – Tra”, adică „Trinitatea ce are „două fețe”„ (total șase, cu sens de „Atenție, vine cineva!”; dacă numărul nouă (adică „nu veche”) reprezintă Marea Născătoare (Gravida) din cer, litera „P” are același înțeles), așa cum „șase” reprezintă chiar Nașterea – apariția Fiului (în symbol trinitar devine 666), iar litera „B” (b), are același symbol, putând fiind „schimbată” cu litera „V” (Viața ce va veni; „V” ca Vale, ca și coborâre, ca naștere; ex. Basileus-Vasileus, Basil-Vasil; bas-araba, sau „vas – saraba” („Vasul Sarabei – Cupele Marii Uitări – Timpul Visului”, ca și Sfântul Potir al Graalului, cel căutat de Cruciați (numiți și „Cârstoși”)), ca symbol al „Noului Început”, când după oprirea timpului, va exista o răsucire către trecut (Timpul judecății de apoi), înainte de a o lua înainte – Lumea cea Nouă care va fi zidită), totul datorându-se fenomenului de histerezis al fierului din sângele noastru (explicitat cu întoarcea Feței lui Dumnezeu de la noi). De aceea în codul get și litera „D” (cea de a patra, care închide Rama pământului A – B – C – D (Ciclul A – D (ciclade); citit invers devine De-Ce-BA (L), unde „L” este Colțul pe care îl dă planeta noastră-realitatea-timpul și are înțeles de „De ce vom spune NU?!” („Ba”=Nu categoric)) este înlocuită câteodată cu litera „Z” (sfârșitul). Orașul Mediaș (cu sens de Media (jumătatea) – Ș (șarpelui) asigură echilibrul) se află la o distanță de 39 km de Sighișoara și 41 km de Blaj. În epoca romană pe teritoriul cetății actuale a existat un castru roman. În 1267, în prima mențiune documentară, apare ca Mediesy (echilibrul „nebunei” Si-Si (Is-Is), Șerpoaica cea mare, cu aripi – Vechea Religie Valaho-Egipteană). Pe teritoriul orașului au fost identificate, prin descoperiri fortuite, cercetări de suprafață și săpături sistematice, mai multe așezări rurale. În punctul „Gura Câmpului“, cartier al orașului în partea sa de nord-vest, pe malul Târnavei Mari, a fost cercetată, în anii 1975 și 1977, o așezare rurală a cărei suprafață a fost estimată la 8 ha. S-au descoperit resturile a zece locuințe de suprafață și un atelier de redus și prelucrat fierul (fierărie). Locuințele erau construite pe fundații de piatră fără liant (zid sec), aveau pereții din lemn, iar acoperișul, din paie sau șindrilă. Trei dintre locuințe au avut câte două camere, cu suprafețe totale între 42-60 mp, iar celelalte, câte una singură și suprafețe cuprinse între 9-14 mp; la două locuințe s-a surprins un paviment format din lespezi de piatră. Încălzirea se făcea cu vetre sau cuptoare. Atelierul de fierărie era organizat într-o construcție de același fel și avea patru încăperi de dimensiuni mici; cea care s-a păstrat cel mai bine avea dimensiunile de 4 x 3 m. În atelier s-au identificat urmele unei vetre și foarte probabil și ale unui cuptor de redus minereul de fier. Tot în interior s-a descoperit un mic depozit de unelte (o lingură pentru turnat metal, două coase și o bucșă de coasă, o altă bucșă pentru car), precum și mai multe unelte din metal (un târnăcop, trei burghie), o frigare și mari cantități de zgură, dispersate pe suprafața atelierului. Numeroase alte unelte și instrumente din fier au fost descoperite pe suprafața așezării: clește, compas, dălți, ferăstrău, cuțitoaie, cuțite, balamale, crampon pentru mers pe gheață. Tot pe aria așezării s-au mai descoperit un inel de argint și mai multe fibule din bronz și fier. Ceramica din așezare cuprinde vase de uz comun din pastă fină roșie și cenușie (oale, farfurii, străchini, castroane, boluri, cupe ulcioare), din pastă zgrunțuroasă roșie și mai ales cenușie (oale fără toarte, străchini, capace de vas, chiupuri), vase cu decor în relief sub formă de șerpi (!), vase cu decor ștampilat și terra sigillata (ca semn al ștampilei (con-ștanța) pe care ne-o va pune cerul-zeii), de producție locală. Alte materiale descoperite în așezare sunt: fragmente de vase de sticlă, mărgele din sticlă, resturi osteologice de la animale domestice (bovine, ovicaprine, porcine, cabaline) și de la vânat (cervidee), precum și un dupondius de la împărăteasa Faustina. Potrivit observațiilor topografice, așezarea de la Gura Câmpului avea un plan ortogonal, cu o piață (forum) în centrul său și constituia un important vicus, în jurul căruia gravitau mai multe așezări, posibil și unele villae rusticae, semnalate prin celelalte descoperiri din aria orașului. La 0,8 km spre vest de așezare s-a descoperit un fragment de lespede funerară pe care era redat un călăreț (Cavalerul Danubian), precum și un monument cu doi lei funerari (Zeița Sarmis, ca Forță a Vieții, cu cele două sensuri ale sale); monumentele puteau proveni din cimitirul așezării de la Gura Câmpului, sau dintr-un cimitir de familie de pe o villa rustica. În punctul „Rora Mică“ („Ora lui R” – Timpul Renașterii), situat la vest de municipiu, s-au descoperit fragmente ceramice de epocă romană. Alte materiale ceramice de epocă romană s-au descoperit în punctele: „Baia de Nisip“, „Hientz“ și la ieșirea din municipiu, pe partea stângă a pârâului Ighișului, zonă din care ar putea proveni și tezaurul menționat la Ighișul Nou, localitate ce aparține acum de municipiul Mediaș. Din locuri neprecizate de pe aria orașului mai provin: o statuetă din bronz, un pond din bronz, având redată o figură grotescă, monede din perioada provinciei.
Copșa Mică („C – Hop – Șa”, cel ce se va urca în șa și va schimba sensul timpului și al lumii); și pentru că vor fi două cataclisme, avem și Copșa Mare și Copșa Mică) mai este cunoscută ca și „Poarta Mică” (ca și în cazul „Sarmis – e – get – „ușa”), ca loc de salvare a neamului omenesc. S-au descoperit mai multe urme materiale care atestă prezența vieții și a omului pe aceste meleaguri. Așezarea preistorică se află pe panta joasă a dealului din sud-vestul orașului. Au fost scoase la iveală bucăți de chirpici și impresiuni de nuiele, ceramică fragmentară. Pe malul drept al pârâului Visa („Visul – lui – A”, „Perioada visului, când timpul se va opri”) cu ocazia exploatării unei cariere de nisip s-a descoperit un molar aparținând unui mamut (Mamuthus Primigenius Blumb) și urmele unei așezări din bronzul timpuriu. Aceste materiale au fost donate Muzeului din Mediaș. În timpul amenajării construcțiilor pentru ștrand au fost identificate un șirag de mărgele confecționate din cochilii de scoici perforate și scheletul unui adult, precum și urmele unei locuințe semiîngropate aparținând perioadei hallstattiene. Locuința cuprindea o vatră de foc și mai multe vase de lut care datează din mileniul II î.Hr. Alte săpături efectuate în 1958 de profesorul Nicolae Lupu din Sibiu în colaborare cu profesorul Nicolae Drăgan din Mediaș, au scos la iveală un mormânt de înhumație cu numeroase obiecte de inventar: o fibulă, un inel de argint, două mărgele din foiță de aur, o bucată dintr-o toartă de bronz cu proteme de șarpe (!), un dentar republican (229-217 î.e.n.), un antonomian de la Filip Arabul (244-248 e.n.), o bucată dintr-o zăbală, o placă de bronz, o fusaiolă de lut ars. Mormântul prin natura inventarului său este de factură romană și aparține unei persoane din rândul populației romane din secolul al III-lea e.n.. În jurul mormântului s-au găsit cioburi de vase lucrate cu roata olarului, bine arse de culoare roșie-gălbuie sau gri închis. Dar cel mai important punct arheologic se poate considera Dealul Cetății (Burc) unde s-au descoperit o serie de materiale de valoare istorică: resturile unui schelet de rinocer (Rhinoc. Trichorn. Et. Cerv. Capriolius), obiecte din bronz aparținând culturii Witenberg și o monedă de bronz de factură tracică din secolul I î.Hr.. Pe Dealul Cetate au fost localizate vestigii romane și resturile unui mormânt din secolul al IV-lea e.n., iar pe terasele sud-estice ale actualei așezări s-au descoperit fragmente ceramice din secolele al XI-lea – al XII-lea – semne evidente ale vetrei satului medieval. Toate aceste vestigii arheologice constituie dovezi ale continuității populației pe aceste meleaguri din timpuri străvechi până în zilele noastre. Centrul așezării s-a mutat dintr-o parte în alta datorită în parte intervenției procesului de migrație a popoarelor, proces atestat în Copșa prin descoperirea unor fragmente de ceramică cenușie. Dacă vechea așezare nu s-a menținut tot timpul în același loc se datorează și istoriei frământate a Transilvaniei în prima parte a evului mediu. În anul 1510 Copșa Mică a fost atestat drept sat liber în cadrul scaunului Șeica Mică („Șeică” = fată frumoasă; dans vioi, sau „Conducător al unui trib sau al unui stat arab”; sau „ O șa mai mică”, fiind vorba de „un scaun” și de Cel ce stă în șa și schimbă sensul timpului – întoarce calul în loc). Libertatea locuitorilor din această localitate trebuia echivalată prin asigurarea pazei drumului comercial dintre Blaj și Sighișoara, care era o arteră principală din estul Transilvaniei. Pe locul bisericii evanghelice actuale în secolul al XV-lea s-a construit un turn de pază în jurul căruia a luat ființă localitatea care azi constituie vatra veche a orașului. Bătrânii povestesc că acest turn era un mic punct de vamă pentru comercianții care circulau spre Mediaș și Blaj. De aici traducerea, zice-se, din limba maghiară „Poarta Mică”. Amenajarea căilor de comunicație atât șosele cât și căi ferate determină o dezvoltare mai pronunțată a localității. Între 1850-1867 se construiește drumul național Sibiu-Sighișoara-Brașov, iar în 1872 calea ferată Sibiu-Copșa Mică, la care în 1873 se adaugă via Arad-Copșa-Brașov. Localitatea devine astfel un nod feroviar important. Dezvoltarea se datorează și descoperirii și exploatării gazului metan. Prima sondă ia ființă în zonă încă din anul 1913, dar lucrările se vor întrerupe pentru un timp, datorită izbucnirii primului război mondial.
Aflată în centrul țării, sectorul Mediaş – Copşa Mică, este unul important pentru istoria noastră, iar descoperirea acestui depozit de bronzuri vechi de peste 3000 de ani devine cu atât mai valoros, cu cât avem încă puține artefacte ce provin din această zonă. Sperăm ca tot arheologii amatori (detectoriștii), blamați de unii și lăudați de alții, vor face noi descoperiri importante în zonă și le vor declara în viitorul apropiat, iar restaurarea acestui depozit va aduce noi informații din acel timp antic strămoșesc.
Lasă un răspuns