Apel către români!

A mai rămas o lună până la alegerile generale (11 decembrie), timp în care toți alegătorii români din țară și străinătate trebuie să cumpănească temeinic lucrurile și să decidă: Doresc adâncirea dezastrului postdecembrist, ori o reală schimbare în bine?

Pentru prima variantă (adepta lozincii „Continuăm ce am început atât de bine pentru noi și ai noștri”, respectiv a evoluției de la rău la catastrofal), românii n-au nevoie de propria judecată, ceea ce în era informației impecabil ambalată și apoi servită pe tavă se cheamă efort inutil, ci numai de disciplina inerției.

Da, căci în virtutea lenei de-a gândi, obișnuință devenită regulă pentru cenușiul trai indistinct („Ce să-mi mai bat capul cu alde astea, că doar nu voi schimba eu lumea!…”), totul este să posezi instinctul supraviețuirii cu orice chip și să nu înoți împotriva curentului (foarte plastic se spune „să nu faci pipi contra vântului”). Adică, în mod deliberat să te pierzi în inconștiența mulțimii, „substituită acțiunii conștiente a indivizilor” (Gustave Le Bon în Psihologia maselor, Editura Științifică, 1991), și să te achiți cu conștiinciozitate de „obligatoriul drept” (sic!) al exercitării votului, fără să-ți faci iluzii că votul tău va afecta întrucâtva pe aceia care, uniți într-un indestructibil sistem hipermafiot, au în mâinile lor murdare pâinea și cuțitul din această năpăstuită țară.

Că doar este bine cunoscut faptul că ei se conduc (ne)democratic (mai încape vorbă?)  după cinicul principiu stalinist: Nu contează câți cetățeni se prezintă la vot. Contează cine numără voturile!… Cu mica dar esențiala precizare că „un drept obligatoriu”, fratele mai tânăr al hidoasei fericiri impusă tuturor de corifeii bolșevismului, constituie un desăvârșit nonsens logico-juridic: Dreptul este libertatea cu caracter conștient-aplicativ doar atunci când nu-i cu nimic condiționat, altfel spus distorsionat și limitat de forța abuzivă a unui act normativ circumstanțial! În plus, drepturile esențial-umane (la viață, iubire, fericire autentică) nu-s de nasul conducătorilor și a legilor strâmbe elaborate de ei, ci sunt de rangul Celui care toate le-a făcut după atotștiința Sa.

Dacă necalificații cârmuitori ai României postdecembriste doresc o mai mare prezență la scrutin, apoi trebuiau până acuma să-i convingă pe alegători prin prestația lor deopotrivă cinstită și competentă, nicidecum prin presiuni ce vizează salvarea aparențelor unei democrații penibile, democrație în care promisiunile din campaniile electorale sunt sistematic și copios neonorate (unde-i votul electronic promis la prezidențiale?), iar referendumurile sunt ignorate.

Pentru varianta a doua (reala schimbare în bine a României) este nevoie de discernământ, facultate cu totul străină de toți aceia care stau proptiți cu căpățânile în tembelizoare și care sunt atât de fundamental neinstruiți, încât habar n-au cum se numește țara lor. Unora ca aceștia eu le spun că schimbarea de fond a României n-are cum să vină de la catindați de felul cacofonicei doamne Viorica CHERECHEȘ, mama faimosului primar traseisto-pușcăriaș și prima pe lista liberarilor maramureșeni pentru Camera Deputaților, ci mai degrabă prin susținerea independentului Gheorghe BLEDEA.

Așadar, alegeți: Ori votul acordat independenților onești și competenți, ori greva electorală! Tertium non datur.

2 răspunsuri la “Apel către români!”

  1. George PETROVAI spune:

    Pai nu luati in calcul partidele, ci independentii. Dar si astia trebuie triati cu grija, nu cumva sa-i dati votul unei penale ca Elena Udrea. Daca nu va convinge nici unul dintre independenti, atunci sfatul meu este sa nu aruncati orzul pe gaste (merg la vot pentru ca e o datorie cetateneasca). Poate ca greva electorala generalizata va reusi ceea ce legilor noastre strambe le este peste putinta: Sa inlature o parte din marii corupti (Liviu Dragnea, Victor Ponta, Calin Popescu Tariceanu etc.), care tin mortis sa crucifice si ce-a mai ramas din Romania romanilor…

  2. John XENEA spune:

    Pe cine sa votam d-le George Petrovai?

    Toti politicienii au dovedit in cei 27 de ani ca sunt la fel de hoti si nesimtiti.
    Spuneti-ne dvs un partid politic (care sa scoata Romania din colaps) pe care sa-l votam. Romania are nevoie de conducatori seriosi, cinstiti si competenti.

    Doamne’ ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*