Să citești și să te lași purtat… Doar să te lași dus de metafore… Să visezi, să completezi visarea din fiece vers al autoarei, și încă, și încă, și încă… Este cifrul în care trebuie să lecturezi lăcățelele de poezie din volumul „Obsesii” al poetei Eva Constantinescu.
Am avut onoarea de a fi invitat la cea de a doua lansare a cărții. În cadrul Salonului de carte „Polemos”, organizat sub patronajul Editurii Militare, al Societății Scriitorilor Militari, Cercului Militar Naţional, Bibliotecii Militare Naţionale, Societății Editorilor din România și Amplus International Ltd., acolo unde Editura Semne, girantul unei cărți atât de frumoase, a adus nu doar poezia dintre coperțile unui volum extrem de elegant, ci și întreaga energie ce irupe din poetul aflat în verva-i creatoare.
Am fost invitat să prezint acest volum… Oh, dar poezia nu se prezintă! Nu poezia Evei Constantinescu. Această poezie se lecturează. Nu are nevoie de referințe critice, nu are nevoie de împachetări stufos etichetate în vorbe plictisitoare. Pentru că sonetul, consistența metaforică a acestei cărți, trebuie să șuruie singur aidoma izvorului de primăvară. Și primăvară am citit în această carte, și suflet, și oameni, și anotimpuri înșirându-se răbdătoare.
Acordând autografe…
„Obsesii” reprezintă o carte în care străbați o altfel de istorie a poeziei… Una pe care Eva Constantinescu a așternut-o atât între metaforele sonetelor sale, dar a încadrat-o și în descrierile grafice ale artistului Walter Riess. Volumul îți rămâne încriptat prin metaforele sale sensibile, dar și „înretinat” prin grafica alăturată unor poeme bine alese.
Eva Constantinescu este la primul său volum. Sub forma cărții tipărite. Dar nu este la începutul descoperirii sale poetice. Poeziile au strâns în ele ani și ani, se simt exploziile din tinerețea poetică, se simt regretele din târziul poetului ce descoperă lumea prin penița sa, se simt însă și bucuriile vieții așa cum este ea în tumultul de zi cu zi, an cu an, decenii cu decenii. Da, decenii!, căci decenii de viață își bat aripile într-o obsesie a frumosului poetic.
Eva Constantinescu nu a scris aceste poezii pentru a-și însufleți propria-i viață. Nu are nevoie. Energia sa poetică este doar o extensie a energiei sale ca om. Și orice ar fi scris ea, ar fi irumpt de energie. Căci se simte bucuria de a scrie. De a așeza fir cu fir povestea vieții.
Și nu doar sonetele sunt cele ce sinsibilizează. Ci și versurile dedicate unor mari poeți. Căci, oare câți poeți știu a scrie… poeților, știu a-și versifica recunoștința pentru harul înaintașilor, eclipsându-și voit propriile luciri.
Poezia Evei Constantinescu nu este nici odă, nici însăilare de metafore de dragul metaforelor. Este o poezie pe care sufletul o citește, o simte chiar înaintea retinei.
Este o poezie care te duce în muțenia admirației. Căci, toate cele ce sunt spuse nu au nevoie de alte completări, poezia ei născând și o poftă nebună de a-i reciti pe aceia cărora ea le aduce modestul său omagiu poetic.
Cezar Adonis Mihalache, Eva Constantinescu și Ștefan Dulu, directorul Editurii Semne…
Lasă un răspuns