Pentru și spre un Cod al educației!

– în dialog pedagogii Virgil Mândâcanu (doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, R. Moldova) și Galina Martea (doctor în ştiinţe economice, academician de onoare al învăţământului universitar din R. Moldova, membru titular al Academiei Româno-Americane) –

V.M.: –   Stimată Doamnă Galina Martea, vă urmăresc cu multă atenţie poezia, lucrările literare  şi studiile economice pe care le realizaţi, în special, în managementul educațional. Eu, care activez timp de aproape 55 de ani în învăţământ, sunt uimit de faptul cum reuşiţi, de la distanţă, să vedeţi mult mai bine problemele cu care se confruntă Republica Moldova, în special în domeniul învăţământului, cum reuşiţi să înţelegeţi şi să ştiţi care-i calea cea mai dreaptă pentru poporul nostru? Probabil, dorul de Acasă şi cunoaşterea profundă a lucrurilor, şi a experienţei ţărilor europene vă alimentează cel mai mult. Managerii noştri vizitează ţările lumii în lung şi în lat, dar, venind acasă, nu vor sau nu ştiu să spună: cum ar trebui să fie remodelat procesul instructiv-educativ din țară pentru a fi competitiv atât în plan național, cât și mondial?

G.M.: – Cred, acei manageri care vizitează lumea în lung și în lat conștientizează destul de bine realitatea lucrurilor pe care o văd în afara țării. Însă, revenind în țară, aceştea își pierd curajul de a spune ceva clar și cum decurg lucrurile în altă parte și, în așa mod, le este mai convenabil să  administreze o  instituție pe principii demodate care nu se bazează pe concurență, cerere și ofertă. Pentru a face o schimbare radicală într-un domeniu oarecare este nevoie, în primul rând, de mare curaj și ambiție, iar acţiunile realizate să exprime în totalitate transparență și echitate. În cazul dat, managerii/cadrele de conducere ale instituțiilor de învăţământ din țara noastră trebuie, în primul rând, să-și perfecționeze propriul model de conduită; viziunea/modul de a vedea lucrurile din lumea care-i înconjoară; modul de comunicare cu publicul, angajații, elevii. La acest capitol, sensibil și destul de fragil care încă există în țara noastră, urmează doar de spus: „daca vrei sa fii un bun manager, atunci  jos cu orgoliul, aroganța  și incompetența”. Ulterior, este necesar de menționat o altă latură şi anume:  un manager de calitate este acel care este preocupat în totalitate de problemele comunității pe care o administrează şi mai puţin preocupat de interesele personale. Totodată, un manager de școală trebuie să fie în plin sens al cuvântului un Om al transparenței și al corectitudinii în toate acțiunile  întreprinse; un bun pedagog și un  conducător competent calificat; un bun prieten al elevilor prin care să dea dovadă de respect reciproc, astfel formând echilibrul etic și echitabil dintre manager-pedagog-elev și corelația obiectivă dintre cultură-valoare-educație-personalitate-identitate. Iar schimbarea decisivă în procesul instructiv-educativ din societatea basarabeană va avea loc numai atunci când interesele personale (proprii) ale managerilor vor fi inferioare față de cele publice. Sunt sigură, aici vor fi comentarii dure din partea managerilor şcolari, spunând că salariile sau veniturile lunare sunt prea mici pentru munca depusă. Da, sunt de acord și cunosc foarte bine care este situația reală din acest domeniu de activitate. Însă, dacă dorim să fim în pas cu lumea civilizată, atunci trebuie să facem tot posibilul prin sacrificii enorme pentru o anumită perioadă de timp, astfel producând efectele pozitive corespunzătoare privind schimbarea adevărată de care se tot vorbește mult.

V.M.: – Teoretic, știm și înțelegem cu toții că o societate se dezvoltă pe fundalul științei pedagogice și nivelului de evoluție a sistemului de învăţământ. Însă, în realitate, în țara noastră,  lucrurile decurg complet în alt mod. Statul nu conștientizează corect care este rolul autentic al omului și al sistemului de  învăţământ în societate, cărora nu le acordă atenția cuvenită. Care ar fi argumentele în viziunea Dvs?

G.M.: – Într-adevăr, dezvoltarea unei societăți se bazează în mod direct și indirect pe știința pedagogiei, domeniu și proces de formare a ființei umane și a fenomenelor educaționale. Pedagogia, fiind știința și domeniul de instruire a ființei umane, este și exprimă în sine conținutul determinismului social cu toate fenomenele educaționale ce sunt concepute ca proces de formare a individului atât pentru propria personalitate, cât și pentru propria societate. Educația omului este funcția pe care trebuie să o îndeplinească atât natura proprie a ființei umane, cât și comunitatea prezentă în viața acestuia. Procesul educațional, cu reguli concrete în acțiuni prin mișcarea evolutivă, reformează și schimbă continuu comportamentul individului și a societății, astfel, formând valorile în raport cu cerințele și necesitățile existente ale timpului. În activitatea de formare și instruire a omului într-un mediu social  urmeaza a fi prezenți diverși factori cu rolul de a contribui considerabil la procesul educațional și al tuturor fenomenelor educaționale. Diversitatea factorilor ce contribuie la procesul educațional într-un mediu social sunt actorii societății precum: școala sau unitatea de învățământ; societatea în cauză; statul, familia și instituțiile interesate în promovarea procesului de educație și instruire; centrele bisericești. Iar relația dintre “școală-societate-stat” trebuie să fie rolul esențial și factorul primordial în dezvoltarea unui sistem real de instruire și educație. Educația omului nu poate fi efectuată separat de societate, deoarece ambele au un anumit scop și anume: de a obține cât mai multe beneficii comune. Atât omul, cât și societatea își au menirea de a ridica calitatea vieții, nivelul de cultură și civilizație, remodelarea intelectului uman – toate fiind rezultat al unei bune instruiri și al unui bun nivel de educație. Dezvoltarea unui sistem bazat pe educație și instruire are nevoie de susținerea și ajutorul permanent din partea statului, organ care își exercită controlul și autoritatea asupra societății şi a individului din cadrul acesteia. Sistemul de învățământ, mișcare continuă  în a educa și instrui omul, este centrul cultural și intelectual al oricărei societăți și al oricărui stat. Tinând cont de această importantă valoare a sistemului de învățământ, atunci orice stat cu societatea respectivă urmează să respecte și să contribuie cu demnitate la acțiunea de valorificare a procesului de instruire care este imaginea reprezentativă a identității naționale și a identităţii individului. În acest proces reprezentativ cu privire la identitatea și personalitatea omului și a societății se distinge acțiunea ce caracterizează domeniul de activitate și anume: sistemul de învățământ care produce noțiunea de “identitate” și de “personalitate”. Personalitatea și identitatea sunt noțiuni și valori supreme ce aparțin ființei umane.

Probabil, persoanele cu funcții publice ce administrează țăra noastră, R. Moldova, nu cunosc în de ajuns înțelesul deplin al formulei prin care se realizează știința pedagogică, ca proces de formare a ființei umane. În aceleași condiții, unitatea de învățământ nu este recunoscută ca valoare autentică a societății. Respectiv, putem confirma care este nivelul de dezvoltare, cultură și intelect al persoanelor cu funcții publice în stat şi, în special, al acelor persoane ce administrează ţara.

V.M.: – În viziunea Dvs, care ar fi aspectele principale și cine este propagatorul de bază într-o societate în dezvoltarea personalității și identității naționale? Sistemul de învățământ este o personalitate/identitate sau doar un domeniu public care pur și simplu își face funcția într-o societate?

G.M.: – Instituția de învățământ/școala a fost, este și va fi mereu acel mediu social în care crește, se dezvoltă, se educă și se instruiește omul. Pentru a ajunge nivelul corespunzător de educație și instruire omul are nevoie de multă învățătură, are nevoie de multă atenție din partea școlii și a cadrului didactic, are nevoie de multă autonomie și de relații socio-umane necesare comunicării cu mediul social care urmează să-i dezvolte personalitatea și identitatea. Aici trebuie să-și spună cuvântul ferm comportamentul cadrului didactic care este îndrumătorul și propagatorul ideilor despre identitatea personalității și identitatea sistemului de învățământ în societate. Rolul profesorului în educația copilului este esențială. Rolul acestuia este de a cultiva și a transmite la copii esența valorilor, exprimate de personalitatea și importanța factorului uman în societate.  Prin această acțiune, profesorul cu unitatea de învățământ trebuie să promoveze mottoul cu referire la „identitatea educației școlare, parte esențială a sistemului de valori”. Identitatea educației școlare este realitatea prin care se identifică procesul de instruire, climatul instituției, cultura educațională, acțiunea și rolul școlii de a ajuta individul să-și dezvolte propria personalitate și identitate. Școala, ca identitate a societății, exprimă misiunea prin care se dezvoltă factorul uman cu propria personalitate.

Consider, sistemul de învățământ în realitate produce două identități. Prin educație se dezvoltă identitatea națională, iar prin instruire/calificarea profesională se dezvoltă economia națională sau mai bine zis identitatea economiei naționale. Atât educația, cât și calificarea profesională sunt domenii esențiale ce urmează a fi apreciate în aceeași măsură și la justa valoare. În rezultat, personalitatea ființei umane se manifestă prin educație și profesionalism, calități ce sunt acumulate în instituția de învățământ. Deci, rolul profesorului și a unității de învățământ în societate este acțiunea prin care se formează personalitatea cu identitatea omului. Profesorul cu unitatea de învățământ este principalul element care contribuie la formarea capitalului uman, resursa prioritară în dezvoltarea unei societăți. Prin intermediul sistemului de învățământ, învățătorul este persoana care influentează și reglează societatea în dezvoltare. Iar managerul unităţii de învăţământ este coordonatorul şi mânuitorul tuturor proceselor din acest domeniu de activitate socială care implementează metode performante de administrare şi realizează regulile de joc în pas cu schimbările şi cerinţele impuse de societatea contemporană mereu în creștere.

V.M.: – De ce țările dezvoltate ale Occidentului tind mereu spre perfecțiune cu accent de a dezvolta tot mai mult personalitatea omului prin intermediul sistemului de învățământ? Care sunt metodele ce contribuie pozitiv la formarea personalității cu identitatea respectivă?

G.M.: – Formarea personalității prin educație și instruire cu identitatea corespunzătoare este acțiunea esențiala a unei societăți, bazată pe echitate, respect și transparență. Iar acțiunea prioritară a unui sistem de învățământ, parte componentă a societății, este de a forma omul în limita valorilor axate pe intelect, personalitate, identitate. Existența evolutivă ale acestora poate fi viabilă și durabilă în timp doar într-un mediu social sănătos, plasat în parametri corespunzători de dezvoltare a intelectului uman cu necesitățile reale ale vieții umane. Prin intermediul cerințelor și necesităților reale ale existenței, ființa umană cu capacitatea de a gândi și a înțelege sensul și legătura fenomenelor din lumea înconjurătoare este capabilă să dezvolte natura lucrurilor până la limitele maxime ale valorilor. Valoarea, expresie și imagine a unei societăți, este realitatea unei țări prin care se dezvoltă omul cu propria personalitate și cu propria identitate. Identitatea și personalitatea acestora își exprimă comportamentul adecvat ce este format prin sistemul calitativ de instruire și educație, recunoscut atât la nivel național, cât și nivel mondial. Ţările din Vestul Europei, America de Nord, Australia, Noua Zelandă au conștientizat faptul că o cultură autentică poate fi obținută doar prin intermediul sistemului de   învățământ, recunoscut ca valoare supremă a națiunii. Pentru această valoare supremă a națiunii, societatea țărilor respective muncește și depune tot efortul pentru a obține rezultatele dorite. În acest scop sunt antrenate toate principiile moderne de educație și instruire și, în același timp, sunt implicate aproape toate instituțiile și întreprinderile din cadrul țării ce sunt interesate de procesul evolutiv al școlii. Statul, autoritate publică a societății, este actorul principal interesat în dezvoltarea sistemului de învățământ, domeniu prioritar din cadrul țării ce promovează identitatea națională. Sistemul de învățământ ale țărilor din Occident este acea forță care determină corect importanța omului în societate. Totodată, profesorul cu unitatea de învățământ este principalul element ce contribuie la formarea capitalului uman, resursă prioritară în dezvoltarea societății. Instruirea centrată pe spiritul creator și de organizare al elevului, pe dezvoltarea gândirii logice, pe capacitatea de independență și autonomie, pe criteriul de responsabilitate personală, pe comunicarea adecvată și unitatea dintre elev-profesor, pe cooperarea benefică cu rezultate pozitive dintre părinte-elev-învățător, pe personalitatea cadrului didactic în relațiile cu personalitatea elevului – în rezultat, toate acestea pun bazele concepției de identitate a personalității cu lumea și realitatea înconjurătoare. În țările respective, evaluarea elevilor se produce în raport de propria evoluție și propriul scop raportat la instruire. Asistența și sprijinul social acordat fiecărui copil include activitatea întregii comunități pedagogice, inclusiv, managerul instituției și, nu în ultimul rând, al psihologilor, consilierilor pentru educație, logopezilor. Conținutul și esența instruirii școlare se bazează pe formula de a întreprinde și a efectua acțiuni de sine stătător și de a fi responsabil pentru toate acțiunile realizate atât în cadrul școlii, cât și în afara ei. De asemenea, activitățile extrașcolare cu scop bine determinat plasează elevul în funcția de a-și recunoaște rolul său de cetățean în societate. Elevul este privit ca o valoare integră a unității de învățământ și a societății, iar conținutul acestora se reduce la idea sau conceptul că: “orice inițiativă a elevului este o acțiune, iar orice acțiune este o realizare”. Sub aceeași formulă, atitudinea constructivă din partea statului și a întregii societăți tinde mereu spre obiectivul comun: de a dezvolta personalitatea și identitatea elevului și a unității de învățământ.

V.M.: – Cum priviți predarea religiei în școală?

G.M.: – La acest capitol aș aduce următoarele constatări. Mai mult de jumătate din țările membre ale Uniunii Europene (18 din 27) acceptă predarea religiei în școli, ca obiect obligatoriu de studiu, în special, în clasele primare. Predarea acestui obiect are loc în școlile de stat și este mai mult orientat spre cunoașterea istoriei religiilor, originea lor.  Totodată, există o normativă generală, stabilită de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (1999), unde țărilor membre li se recomandă să susțină  pre­da­rea religiei în școli în calitate de valori faţă de tinerii ce urmează să-şi construiască o abordare se­lectivă în cadrul general al educaţiei etice şi democratice. Spre exemplu, în Marea Britanie majoritatea şcolilor au o disciplină obligatorie care fa­mi­liarizează elevii cu cele mai importante religii ale lumii și se acor­dă o atenție aparte existenței creştinismului. Totodată, se permite ca părinţii să-și scutească copiii de cursurile cu caracter religios. Iar în Belgia, spre exemplu, şcolile de stat oferă posibilitatea de a alege între studierea ba­zelor religiei oficiale şi a eticii laice. În același rând, pre­da­rea religiei poate fi obligatorie sau opţională, cu sau fără oferirea unei alternative pentru cei care nu doresc să participe la ore.  Pe când în şcolile publice din Olanda predarea religiei nu este prevazută. În cazul dacă există solicitări din partea părinţilor, atunci acestora li se acordă asistența solicitată, iar profesorii sunt plătiţi de biserica locală. Pe când în Italia educaţia religioasă este prioritară, fiind în același timp opţională, dar, totodată, nu există alte materii alternative pe care elevii le-ar putea alege. În Austria predarea acestui obiect este finanțat de stat, iar cât privește organizarea este de responsabilitatea bisericilor implicate. În Suedia, Finlanda și Danemarca educaţia religioasă este parte a programei de studiu, însă este non-confesională şi foarte obiec­tivă.

Părerea mea, religia ar urma să fie predată în clasele primare atât ca disciplină obligatorie, cât și optională (ba chiar și în clasele V-IX, opțional). La predarea acestei disciplini să se pună accentul pe istoria religiei.

V.M.: – Ţinând cont de faptul că vă aflați mai aproape de centrul culturii și prosperării europene, ne puteți spune pe ce se bazează succesele economice și sociale ale țărilor dezvoltate din Vestul Europei? În acest proces al succesului este și contribuția sistemului de învățământ?

G.M.: – Succesele economice şi sociale ale unei ţări sunt determinate în mod direct de calitatea sistemului de învăţământ prin care se formează capitalul uman, considerat ca cel mai eficient factor de producţie al unei societăţi. Capitalul uman este fundamentul societăţii exprimat prin cunoştinţe, competenţe, capacităţi creative, calităţi morale, spirituale şi intelectuale. Sistemul de învăţământ, produs şi valoare a dezvoltării sociale, reflectă necontenit cerinţele şi posibilităţile societăţii şi este factorul ce evidenţiază nivelul de dezvoltare al unei societăţi în competiţie cu alte ţări. Iar obiectivul principal al sistemului naţional de învăţământ este acela de a asigura şi de a implementa la baza culturii instituţionale un proces cât mai calitativ de instruire, o dezvoltare personală şi profesională a elevului, o evoluţie cu rezultate net superioare a performanţelor copilului, un climat pozitiv şi sănătos atât pentru instituţia propriu-zisă, cât şi pentru întreaga societate. Succesul performanţelor atât al elevului, cât şi a unităţii de învăţământ este rezultatul favorabil al politicilor educaţionale implementate de către stat în acest domeniu de activitate. Ulterior, reuşita politicilor educaţionale contribue, cu siguranţă, benefic la prosperarea sistemului de învățământ, care este și contribuția esențială în dezvoltarea unei societăți.  Pentru un sistem de instruire și educație centrat pe dezvoltarea personalității omului, pe autonomie, concurenţă, cerere şi ofertă, economie de piaţă adevarată – rezultatele vor fi mereu îmbucurătoare şi binevenite pentru o societate mereu în creștere.