Liberalii lui Dostoevski în România

Marele scriitor rus, F. Dostoevski descria în romanul „Idiotul” un fenomen degradant din Rusia ţaristă: „Ei bine, faptul descoperit de mine e că liberalismul rusesc nu este un atac asupra stărilor de lucruri existente, ci un atac împotriva existenţei înseşi a lucrurilor, că în loc să atace numai ordinea existentă, ei atacă lucrurile în sine, că în loc să atace rânduielile ruseşti, ei atacă Rusia însăşi. Liberalul meu a ajuns să renege până şi Rusia, cu alte cuvinte, urăşte şi biciueşte propria mamă. Orice eşec, orice eveniment nenorocit pentru Rusia îl face să jubileze. Urăşte obiceiurile naţionale, istoria, istoria ţării, totul…”, „se jenează să pronunţe cuvintele „dragoste de patrie”; ba însăşi noţiunea aceasta au eliminat-o, considerând-o primejdioasă şi vrednică de dispreţ”.

Patologia liberalismului descrisă de către finul psiholog rus ne indică două tulburări psihice tipice fenomenului: dereglarea logicii incompatibilă cu posibilitatea dezvelirii adevărului şi dereglarea morală. Idioţenia aceasta cognitiv-morală nu este un fenomen pur rusesc. Dacă s-ar face cumva ca Fiodor Mihailovici să treacă astăzi prin Ţările Române, mai ales prin părţile lui Mitică, şi-ar vedea tipul liberalului rus de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Necuratul idioţeniei liberalismului rusesc a intrat în miticii de la Bucureşti şi în pornopostmoderniştii din stânga Prutului. Dai de ducă-se pe pustii a liberalismului ruso-românesc în presa cu ifose de elită, în unele emisiuni la radio şi TV. Unul din puţinele merite ale regimului de la Chişinău este neadmiterea la TV naţională a atacurilor postmoderniste asupra patriei. La Bucureşti, constatăm cu stupoare şi durere , se admit.

La Chişinău, şi în toată Moldova de Est, duc o activitate de iluminism naţional multe personalităţi din ştiinţă, cultură şi artă, care trudesc la opera maturizării conştiinţei naţionale româneşti, asupra cultivării pioşeniei faţă de România – Grădina Maicii Domnului, pe care o visăm reîntregită şi unitară. De ce ni se spurcă lucrul nostru tocmai de la Bucureşti? Dacă batjocorirea României ar veni dinspre inperialismul rus – dar nu vine! – noi am înţelege această ură. Dacă ar veni ura din partea separatiştilor moldovenismului primitiv, am înţelege – separatiştii chişinăuieni vor păstrarea lor în sinecurile aparatului birocratic, sinecure cu perspectiva clară de dispariţie după Reunire. Dar ura împotriva Patriei o vedem în unele emisiuni TV din Bucureşti!

Ştim că nu există păduri fără secături. Dar de ce permite denigrarea publică a Patriei de către secăturile din România? De exemplu, la mijlocul lui februarie 2008, la TVR, câţiva flăcăi (flecăi, cum se mai spune prin unele sate), sub pretextul realizării criticii literare, manifestau ură faţă de România, faţă de patriotism. Exact ca în descrierea făcută de Dostoevski. Unul din flăcăi a declarat că niciodată nu a iubit România – nici când era republică socialistă, nici când este republică capitalistă.

Un tip, în acea emisiune, declara cu mândrie radioasă că pe timpul României socialiste dorea pătimaş ca un stat puternic să atace România şi s-o distrugă! Iar moderatorul emisiunii, un moşneag hârşit, nu a protestat, nu i-a obrăzat pe mutanţii antiromâni – ce faceţi mă, derbedeilor?! Încuviinţa satisfăcut, cu lopata palmei mâinii drepte ridicate, ca un profesor – pe elevii pricepuţi.

Dacă vă pute România, de ce nu vă căraţi naibii de aici? Oare nu de atâta pentru că sunteţi plătiţi pentru a batjocori ţara şi meamul?

Patriotismul este şi stima faţă de trecut. Genialul poet rus, A. Puşkin a indicat cu precizie diagnosticul secăturilor care nu stimează trecutul patriei: „Sălbăticia, ticăloşia şi ignoranţa nu stimează trecutul…”. Care componentă a diagnosticului puşkinist predomină la antiromânii din pădurea noastră? Cred că ticăloşia.

M. Eminescu ne explica tragedia românilor – ridicarea în pătura diriguitoare a gunoiului social şi moral, prin existenţa, ca la oricare popor cucerit, a mecanismului selecţiei inverse. În ţările libere de ocupaţie străină, selecţia socială este firească: se ridică valorile. Ca rezultat, scria M.Eminescu, „Avem apoi deasupra acestui popor o pătură superpusă, un fel de sediment de pungaşi şi cocote, răsărită din amestecul scursăturilor orientale şi occidentale, incapabile de adevăr şi de patriotism…”.

Parte a sedimentului de pungaşi şi cocote, mutanţii antiromâni sunt în solda străinilor, utilizându-şi decadenţa morală ca berbece asupra valorilor şi identităţii poporului român, pentru a distruge această identitate şi a uşura astfel cucerirea economică totală şi ireversibilă a României.

Cât timp inimile noastre sunt vii pentru onoare şi adevăr, să strângem rândurile, amintindu-ne de sfatul ilustrului profesor universitar din Iaşi, Ioan Găvănescul: poporul român „va putea dezvolta o civilizaţie românească la nivelul civilizaţiilor mari europene, înlăturând din calea dezvoltării sale pericolele ce i se opun din partea elementelor străine…”.

One Response to Liberalii lui Dostoevski în România

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *