Adevărul reprezintă concordanța între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, e o oglindire fidelă a realității în gândire (DEX). Oamenii, când li se spun minciuni, se supără. Din cauza că iubesc adevărul în sine? Sau de aceea că preocuparea pentru adevăr este, de fapt, preocupare pentru propria securitate?
Cine are față de noi atitudine binevoitoare, ne va oferi adevăruri, iar cine ne privește ca pe un fraier sau o pradă, ne va servi cu informații spurcate de diferite doze de minciuni manipulatoare. Antonimul adevărului este minciuna, adică afirmații prin care se deformează în mod deliberat adevărul. Interesant lucru: adevărul are doar două sinonime – exactitatea și justețea, iar minciuna – o claie: neadevăr, înșelăciune, vicleșug, tromboane, născocire, plăsmuire, basnă, balivernă, brașoave, gogoașă. De la plugarul Vasile Pulbere din Plop-Trăisteni am auzit pentru prima dată verbul a hohăi și substantivul hohăieli, sinonime ale minciunii (încă nemenționate în DEX), cuvânte citite mai târziu, cu bucurie cognitivă, într-un pamflet al remarcabilului publicist și dramaturg român, Paul Everac. Multe minciuni – multe sinonime.
Sinonimul hohăieli atât de expresiv, reflectă o activitate veche, foarte veche. Presupun că provine de la cuvântul hohăiseală, preluat din limba țigănească și consemnat oficial în Dicționar: escrocherie cu aur sau cu alte metale prezentate ca fiind prețioase, dar în realitate fiind false.
Actuala Epocă a Marii Degradări are nevoie de utilizarea calificativului de hohăiseală. Anume hohăiseala definește exact, maximal de veridic substituirea valorilor adevărate cu pseudo-valori apusene. Examinați toate valorile impuse nouă de către exportatorii civilizației de export, conform elaborării lui Dulles (1945): democrație, toleranță, multiculturalism, libertate, homosexualitate, curriculum și multe altele. Privite atent, testate cu rațiunea certitudinii netrombonate de prejudecăți liberale, numaidecât vom descoperi hohăiseala! Se va adeveri un adevăr vechi: nu tot ce strălucește e aur.
Deci, deosebim trei tipuri de hohăiseli, 1. cea a falsificatorilor de monede, de la monedele falsificate ale cărora provine expresia a-și da arama pe față; 2.țigănească, perpetuată pe vatra prostiei femeilor, – chiar săptămâna trecută o femeie mi s-a plâns că a fost păcălită cu podoabe falsificate, aduse de către o duduiță brunetă care se dădea drept armeancă ; 3. din cadrul Războiului Rece dezinformativ. Care hohăiseală este, în prezent, cea mai periculoasă? Evident, ultima. Hohăiselile falșilor banari au rămas în isorie; de hohăiselile iscusiților meșteșugari puternic bronzați e chip de apărat în mod simplu, prin regula: să nu cumperi bijuterii decât din magazine specializate, cu bon de casă. Apărarea de hohăiselile mediatice, elaborate conform rețetei diversiunilor psihologice-informaționale, este o problemă extrem de dificilă.
Manipularea conștiinței și căutarea metodelor de protecție constituie tema a sute de publicații. Când am ocazia, ridic către șefii pedagogiei moldave propunerea de introducere a unui curs școlar „Protecția de manipulările informațional-psihologice”. La 2013, am propus și domnișoarei M. Sandu, pe când era ministru al (ne)Educației. Cum vă dați seama, rezultat zero.
Calea descoperirii adevărului fiind dificilă, cu multe necunoscute, este firesc a comite greșeli cognitive, neintenționate. Însă manipulațiile sunt intenționate, ele, fără a apela la constrângeri, influențează modul de a gândi și a acționa al unei persoane sau colectivități, subordonându-le unei voințe străine de interesele lor. Acesta e semnul principal al manipulării – acceptând ca adevăr mesajul manipulativ, îți vei păgubi interesele.
„Mulțimea, – spunea Osho – nu e în stare să afle adevărul. Adevărul nu poate fi găsit decât în solitudinea interioară”. Precizez: adevărul nu e vizibil cu ochii, ci cu intelectul. Adevărul se obține prin analiză și deducții.
Cunoașterea lumii merge, precum scria un clasic al sociologiei, de la contemplarea vie la abstracții, apoi de la abstracții spre activitate. Sfera abstractului include capacitatea creării noțiunilor, operării cu noțiuni, intuiție, imaginație, cunoașterea unor principii filosofice operaționale și de selectare a concluziilor la etapa „coacerii ” acestora. Posibilitatea intervenției șmecherilor manipulatori este la nivelul abstractului, concepției politico-filosofice a oamenilor aleși țintă pentru subordonarea lor unei voințe străine, care vrea să-i fraiereasă de libertate, de bani, întreprinderi, de pământ.
În fraierirea populației sunt angajați nemernici cu alură de mari intelectuali și rătăciții din lumea versurilor și artelor, care având talent artistic, nu posedă gândire analitică-deductivă adecvată. Privind și ascultând inșii care se impun prin șarm mimic, să ne păzim ca să nu transferăm șarmul lor actoricesc asupra afirmațiilor lor. „Adevărul e copilul discuției, și nu al simpatiei ” (G. Bachelard).
Corect ar fi, ca să nu cădem pradă manipulării prin modalitatea transferului șarmului mimic personal al vorbitorului asupra conținutului mesajului acestuia, să nu privim la mimică și pantomimică. Imaginile televizate dezarmează privitorii de discernământul necesar. Plasarea pe fundalul platoului Tv a unor imagini în mișcare continuă distrage atenția și scade capacitatea de analiză critică. La adevăr se ajunge prin îndoieli, cine nu se îndoiește, riscă să nu ajungă la adevărul în deplinătatea posibilă în condițiile oferite de nivelul cultural și de informațiile verificate ale epocii.
Conștietizarea unor adevăruri social-politice necesită timp. Evenimentele se succedă repede, înțelegerea lor râmâne în urmă, fiind împiedicată considerabil de prejudecăți și manipulații. Probarea valabilității unei idei, unei concepții se face prin experiență. „Adevărul este ceea ce rezistă la controlul experienței” (A. Einstein).
Lasă un răspuns