2 septembrie 1926, Aeroportul Le Bourget-Franţa…

O dimineaţă de toamnă răcoroasă, cu cer fără nici pată de nori. După o îndelungată şi minuţioasă pregătire, doi români, buni şi vechi prieteni, consideraţi, în acele timpuri, adevăraţi temerari ai aviaţiei mondiale, decolează de pe aeroportul francez. Urmau să încerce stabilirea nu numai a unui record european de viteză pe distanţa Paris-Bucureşti şi retur, dar şi să convingă autorităţile franceze şi române de utilitatea reciprocă a deschiderii unei astfel de linii aeriene pentru transportul călătorilor şi al mărfurilor. La manşa de comandă a avionului se afla căpitanul Gheorghe Bănciulescu (1898-1935), considerat a fi unul dintre cei mai experimentaţi şi pricepuţi piloţi ai vremii.

Pe scaunul din spatele lui era mecanicul de bord, ardeleanul Ioan Stoica, luptător pe frontul de la Mărăşeşti-Oituz din Primul Război Mondial. El avea ca principală sarcină să ţină motoarele avionului la turaţia optimă. Până deasupra Austriei, cale de aproape 1000 de kilometri, zborul a decurs normal. Curând însă, după ce aeronava s-a înscris pe linia defileului mijlociu al Dunării, brusc norii negri transformă ziua în noapte. Şi cum în acele timpuri, de pionierat al aviaţiei, aparatura de orientare era aproape inexistentă la bordul avioanelor, cei doi trag nădejdea că nu se vor rătăci în zbor.

Numai că   n-a fost să fie aşa, pentru că pierzând ruta prestabilită, o aripă a avionului POTEZ XXV loveşte un colţ de stâncă, după care se prăbuşeşte într-o pădure din partea cehă a Munţilor Tatra. Întâmplarea face ca la tragicul spectacol să fii fost martori câţiva turişti şi pădurari. Aceştia îi vor trasporta pe cei doi răniţi la o cabană din apropiere, după care în drum spre cel mai apropiat spital mecanicul-aviator Ioan Stoica moare, iar pentru a salva viaţa pilotului Gheorghe Bănciulescu medicii chirurgi hotărăsc să-i amputeze ambele picioare, de sub genunchi. Curând, însă, datorită faptului că a beneficiat de o performantă îngrijire medicală şi de o deosebită atenţie din partea autorităţilor statului francez, el devine primul aviator din lume care îşi pilotează aeronava având proteze la ambele picioare. Recent, în memoria lui, autorităţile cehe au dezvelit un monument în orăşelul în al cărui spital a fost internat, iar Aero-Clubul din Ploieşti îi poartă numele.

După numai câteva zile de la acea tragedie, trupul neînsufleţit al lui Ioan Stoica va fi înmormântat creştineşte în cimitirul din oraşul Rymanov, după care în anul 1936 osemintele sale sunt dehumate pentru a fi reînhumate în cimitirul greco-catolic din Fofeldea, satul său natal de pe Valea sibiană a Hârtibaciului.

De curând, pe 2 septembrie 2016, la comemorarea a 90 de ani de la acel grav accident aviatic, locuitorii satului Fofeldea, îndemnaţi şi sprijiniţi de unul dintre nepoţii mecanicului-aviator Ioan Stoica, au dezvelit şi sfiinţit un Monument înfăţişând o aripă de avion frântă, iar alăturat fotografia bravului lor consătean. În apropiere, în sat, se află şi Monumentul Eroilor şi Personalităţilor Locale, precum şi bustul unui alt fiu al satului, cărturarul ardelean August Treboniu Laurean (1810-1881), cel care a fost nu numai preşedintele-fondator al Academiei Române şi al Asociaţiunii Transilvane ASTRA, dar şi „dascălul voluntar” de limba română al celui dintâi rege al României (însă, de origine germană), Carol I (1839-1914). Iniţiativa aparţinându-i nu profesorului-academician, ci tânărului rege, Majestatea Sa fiind dornică să deprindă, cât mai repede şi corect posibil, limba noii sale ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*