Eram doar de-o șchioapă în regimul bolșevic, dar, trăgând cu urechea la discuțiile celor mari, îndeosebi la savuroasele dialoguri ale tatei cu prietenii lui de pahar, mi-a rămas întipărită în minte distincția „noi-ei”, precum și tainica expresie, rostită cu năduf și cu oleacă de fereală ba de unul, ba de altul dintre convivii irezistibil atrași de zona periculoasă a politicii de la acea vreme: „Ei se pun în funcții și tot ei se dau jos”…
După citirea primului volum din romanul Moromeții, am rămas cu ferma impresie că fiecare așezare din această țară își are inconfundabilul său Ilie Moromete. Totul este ca statutul social, pe care respectivul îl posedă de la natură, să fie întărit și făcut cunoscut prin firmanul artistic al observatorului înzestrat cu darul scrisului…
Pentru că nu era dintre aceia care fac scurtă la mână tot ducând paharul la gură, uneori la astfel de taifasuri morometice participa și vecinul nostru Gavrilă Ardelean. Cu neștearsă emoție mi-l reamintesc, nu numai ca pe un om bun ca pâinea caldă, ci și ca neîntrecut povestitor, care pe noi (copiii lui și din vecini), ne aduna pe lângă el atunci când treburile gospodărești îi lăsau niscaiva răgaz, ca realmente să ne lase cu gurile căscate cu răscolitoarele lui amintiri din timpul celui de-al doilea război mondial și cu multele suferințe îndurate din partea rușilor după ce-a ajuns prizonierul lor în încleștările de la Cotul Donului.
Din delicioasele lui comentarii vizavi de luptele la propriu dintre țărăniștii și liberalii interbelici (cele două grupări, înarmate cu bâte, se formau în câte o parte a orașului Sighetu Marmației, după care mărșăluiau cu mare zgomot lozincard spre centrul urbei, unde bineînțeles că se încăierau cu adversarii politici), din toate aceste comentarii, zic, mi-a rămas de-a pururi vie în memorie una de pomină prin eternul adevăr politic, funcție de caz și împrejurări, cuprins în extrem de lapidara formulare: „Sus cu josul, jos cu susul!”.
Sigur că la vremea respectivă habar n-aveam de manevrele politico-militare ale românilor (ba la început de partea nemților și împotriva rușilor, ba în final de partea rușilor și împotriva nemților), după cum nu mă ducea mintea fragedă nici la stabilirea liniei de demarcație dintre „noi” și „ei”. Cu timpul, adică după lecturi intense și întrebări insistente, am ajuns să întrevăd că respectiva linie este zidul insurmontabil pentru grosul trăitorilor pe aceste meleaguri, zid de care preavigilenții securiști m-au izbit atât de tare după interceptarea uneia dintre scrisorile trimise de mine la radio Europa liberă (eram elev în ultimul an de liceu și fusesem scos de la ore pentru primul interogatoriu de la 9 dimineața până după orele 15), încât ani de zile, ceea ce se cheamă până la evenimentele din Decembrie 1989, am umblat îndeaproape supravegheat de gealați și pentru totdeauna marcat de infernul interogatoriilor, insultelor și amenințărilor.
Așa că, privit de lacheii vechiului regim cu o neîncredere ce pendula cu regularitate între rezerva fățișă și ostilitatea prost mascată, lesne mi-a fost să constat statornicia adevărului din spusa „Ei se pun în funcții și tot ei se dau jos”, o statornicie evidențiată în halucinantul procentaj de aproape sută la sută al unui scrutin desfășurat după cinicele canoane staliniste („Nu contează câți cetățeni votează, contează numai cine numără voturile!”) și care, iată, se continuă în postdecembrismul nițel machiat. Că, de, nu mai trăim în primitiva dictatură a proletariatului, ci în cea original-edulcorată a lichelelor cu lustru intelectual și obraz de toval…
Vasăzică, vorba lui Eminescu, mai departe „toate-s vechi și nouă toate” pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și pângărite de neoameni: de o parte „ei”, urmașii putrezi de bani și nesimțire ai supertorționarilor acestui popor (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Ghizela Vass, Silviu Brucan, Alexandru Nikolski, Valter Roman, Ion Iliescu etc.), de cealaltă parte „noi” cei mulți, mințiți, sărăciți și umiliți în propria noastră țară, care încet dar sigur prin viciul de fond al legilor adoptate și prin conduita sfidător antiromânească a cârmuitorilor, este aproape cu totul înșfăcată de străini; într-o parte „ei” (laolaltă hoții, mincinoșii, demagogii, impostorii și trădătorii, pe scurt răufăcătorii cu greutate), în cealaltă parte „noi”, masa indistinctă și împovărată de cele mai multe angarale din întreaga Uniune Europeană, mai bine spus cetățenii onești de la care ticăloșii cu ștaif caută prin toate mijloacele să smulgă voturile, pentru ca să-i poată da uitării de îndată ce s-au văzut cu sacii ipocriziei în hâita căruță a puterii; dincolo „ei” (alde Klaus Iohannis, Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Mugur Isărescu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Eduard Hellvig, generalul Florian Coldea, Laura Codruța Kövesi, Sebastian Ghiță etc.), care-și dau la cap și se dau peste cap pentru a-și putea păstra locul de frunte la masa țării cu bucate din import (sau, mă rog, pentru a putea mistui ceea ce au adunat pe căi nelegiuite), dincoace „noi”, cei care locului ne ținem și-i răbdăm pe acești șnapani. Până când, Doamne?!…
Lasă un răspuns