Colecţia Brâncuși, recent licitată la Artmark, nu a stârnit în ansamblul ei nici un interes din partea Ministerului Culturii, în primul rând. Este un grav semnal de alarmă pentru viitorul cultural al României. Dacă Brâncuşi a lăsat indiferent ministerul, vă daţi seama ce respect au politrucii şi culturnicii ţării pentru ceilalţi artişti români! Bine că alde Şuteu devin tot mai neîncăpători. Nimeni nu a oferit preţul de pornire, iar o doamnă de lângă mine mi-a spus că nu ştiu ce cântăreaţă obscură, Delia parcă, şi-a permis să-şi cumpere un apartament cu 1, 4 milioane de euro! Se laudă peste tot pe Internet. De neimaginat! Aşa ceva a atins numai opera lui Brâncuşi. E adevărat, cota ei este inestimabilă, iar recordul este deţinut de Madame L.R. – 37 milioane dolari. Cu doar 50 de mii de euro, Muzeul Naţional putea avea o colecţie de referinţă, un adevărat dar pentru poporul român, pentru cartea lui de vizită. Dar aşa, această colecţie nu va mai fi nici a unui colecţionar, nici în patrimoniul statului, s-a împrăştiat deja!
Evident, licitaţia în sine ne-a întristat, fiindcă problema cheie era ca aceste artefacte brâncuşiene să rămână la un loc, într-un spaţiu public. Din ceea ce ne comunică dl. Emilian Radu, aflăm că dânsul a achiziţionat aceste piese de la urmaşii legatorilor lui Brâncuşi, artiştii români Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati, şi faptul că domnia sa nu a reuşit să afle nici un interes din partea cuiva, în primul rând a statului român, ca acest spaţiu special să existe. Vinde aceste piese acum, pentru că are prilejul să doneze 50 la sută din suma încasată în contul subscripţiei publice Cuminţenia pământului. Asta vrea statul român, pomană. S-a ajuns la acest paradox, nevisat de Brâncuşi, ca hainele şi obiectele sale să ajute la cumpărarea unei opere de Brâncuşi! Omul din viaţă ajută Artistul din eternitate.
Este o ruşine pentru România, pentru cultura ei, pentru instituţiile autorizate ale statului! Acum această colecţie începe să fie risipită. Cui? Unde? Încotro? La fel cum a fost risipit şi atelierul lui Antonovici din New York, fiindcă statul român, prin Andrei Pleşu, a refuzat donaţia artistului! Acum lucrările lui şi saboţii lui Brâncuşi, ca şi dalta şi ciocanul, se află cine ştie pe unde, pe la jecmănitori! Caută acul în carul cu fân. Cum se va întâmpla şi cu aceste piese licitate de Artmark, care şi-a făcut treaba în mod foarte profesionist, având la pupitru un remarcabil comisar de licitaţie, Adina Matei.
A exista o dispută între doi cumpărători, care au luat majoritatea pieselor licitate, după cum urmează:
Cădelniţa lui Constantin Brâncuşi, obiect din tablă creat de sculptor şi utilizat în atelierul său din Impasse Ronsin. Are o înălţime de 49,6 cm. Este un simbol al vieţii religioase a lui Brâncuşi, care participa curent, atât în ţară, cât şi la Paris, la slujbe religioase în calitate de cântăreţ şi paracliser. Preţul de pornire a fost 4050 euro şi, după câteva trepte, în care licitatoarea a făcut eforturi informative deosebite, a fost achiziţionat cu 6000 euro.
Vesta de lucru a sculptorului. Este o vestă verde cu anchior, din bumbac tricotat, 50×40 cm. E posibil ca această vestă să fi fost tricotată chiar de Natalia Dumitrescu, căreia Brâncuşi i-a confecţionat trei perechi de andrele, cum vom vedea. Preţul de pornire estimat: 1 650 euro, dar licitarea s-a oprit la 1 800 euro.
Bilet manuscris, pe care Brâncuşi a scris: „une pensé par jour par Dodoică/ le serveau c’est/ l’enfant prodig du/ vantre”. Acest aforism, „Creierul este fiul risipitor al pântecului”, este atribuit lui Dodoică, un apelativ pe care Brâncuşi îl folosea pentru „sinea mea”, ca să folosim o expresie de pe un alt manuscris dedicat lui Modigliani. Preţul de pornire estimat: 3000 euro, nu a fost depăşit.
Pardesiul Burberrys, de culoare kaki, din stofă fină, folosit de Brâncuşi drept halat de lucru. S-a vândut exact cu preţul de pornire: 4250 euro.
Valiza franţuzească de voiaj, folosită de Brâncuşi în drumurile sale spre Statele Unite. E o valiză din piele bej, având pe capac lipite etichete de călătorie Franţa-SUA ca „French Line”, „Cunard Line”, „United States Lines”. Brâncuşi a călătorit în Statele Unite cu cel mai mare, modern şi rapid liner al timpului, SS Champlain Transatlantique, lansat la apă în 1932. Eticheta Champlain ne indică faptul că Brâncuşi şi-a folosit acest geamantan în ultima sa vizită în SUA, la expoziţia Art in our time de la MoMA, New York, 10 mai 1939 (cf. Brancusi in America, p. 29). Anul următor, iunie 1940, o mină germană a scufundat acest vapor. Preţ de pornire: 6150, s-a vândut cu 7000 euro.
Valiza de călătorie, din piele maro, cu husă de protecţie şi husă olografă indicând adresele din Bucureşti şi Paris, însoţită de scrisoarea de provenienţă a nepoatei sculptorului, Ioana Brâncuşi. Preţ de pornire: 5000 euro, nu a fost cumpărată, cu tot efortul licitatoarei de a striga obiectul şi de a-i prezenta detaliile.
Primul Set de două andrele, pentru pictoriţa Natalia Dumitrescu, realizate de Brâncuşi din metal şi din dopuri acoperite cu foaie de oţel imprimată cu marca de vermut Ballor Torino. Preţ de pornire: 1270 euro. A fost cea mai disputată piesă a licitaţiei şi, după mai mulţi paşi, s-a adjudecat cu suma de 6500 euro.
Al doilea Set de două andrele, realizate de Brâncuşi din lemn şi dopuri de şampanie, vopsite cu ceară maro-roşcat, destinate tot Nataliei Dumitrescu, care le folosea pentru a împleti diverse obiecte de vestimentaţie. Aceste andrele seamănă cu nişte beţe de ţambal. Preţ de pornire: 1270 euro şi s-au vândut cu 1800 euro.
Al treilea Set de două andrele, realizate de Brâncuşi, pentru Natalia Dumitrescu, din lemn şi dopuri de vin, vopsite în ceară roşie. Andrele la fel de lungi ca precedentele, circa 47 cm. Acelaşi preţ de pornire: 1270 euro, s-au achiziţionat cu 2250 euro.
Fotografie inedită, cu bromură de argint, dimensiuni 14,1×9 cm, reprezentându-l pe Brâncuşi lucrând la joagăr pentru tăierea unui bloc de piatră. Pe verso scrie provenienţa: „2 iulie 1938 / din colecţia mea. Dr. M. Marcu/ Tg. Jiu/ Brâncuşi la joagăr, lucrând în şantierul din grădina publică”. Fotografia a fost achiziţionată la preţul de pornire: 3000 euro.
Costumul de zi, purtat de Brâncuşi în perioada parisiană, alcătuit din trei piese, pantaloni gri din stofă tip lână, pepit alb-negru cu inflexini de verde, vestă bleumarin din stofă tip lână, sacou bleumarin închis, din stofă tip lână Sleator& Carter. După acest costum ne dăm seama cât de scund era Brâncuşi. Pantalonii au o lungime de 91 cm. S-a dat cu preţul de pornire: 4950 euro.
Costumul de seară, format tot din trei piese, pantraloni, vestă şi sacou, toate bleumarin închis, din stofă tip lână. Costumele lui Brâncuşi sunt de cea mai bună calitate, creaţii marca Burberrys sau Sleator & Carter, ambele case de modă importante din Parisul interbelic, ceea ce ne dovedeşte că Brâncuşi prefera croiala anglo-saxonă. S-a vândut tot cu acelaşi preţ de pornire: 4950 euro.
Ansamblul tuturor loturilor colecţiei „Brâncuşi – Omul şi lucrurile”. Preţ de pornire: 50000 euro. Nu s-a achiziţionat.
Şi mă gândeam ce fantastică ar fi fost pentru Christie’s o astfel de ofertă! Licitaţia ar fi fost animată, iar sumele mult mai mari! Americanii, care l-au iubit enorm pe Brâncuşi, care i-au organizat în timpul vieţii sute de expoziţii, ar fi făcut un eveniment de referinţă din acest moment, care ne oferă şansa să-l vedem aievea pe Brâncuşi, aşa cum l-am simţit eu când una din gazdele Artmark a ţinut să facem o fotografie lângă valiza de voiaj a lui Brâncuşi. Hainele sau obiectele intime constituie cel mai fantastic mijloc de a-l vedea pe cel care le-a folosit, de a-l reînvia. M-am gândit automat la poezia lui Ion Pillat, Aci sosi pe vremuri, în care nostalgia vremurilor de altădată este retrăită aievea. La fel, m-am gândit la capodopera lui Ang Lee, Brokeback Mountain (2005), film încununat cu trei premii Oscar, la secvenţa când unul din eroi se duce acasă la prietenul dispărut şi îi ia hainele. Este un moment antologic, de o mare emoţie umană. Dar astfel de sentimente nu există în cazul statului român, care aşteaptă din toate direcţiile numai pomană, lăsând ca istoria şi valorile să-i treacă printre degete, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul licitării Colecţiei Manu, cum voi arăta în articolul următor.
Lasă un răspuns