
Cu siguranță că alta ar fi viața omului (mai liniștită, mai plăcută, cu adevărat fericită), dacă acesta s-ar strădui să respecte, deopotrivă prin fapte, vorbe și intenții, cele zece porunci. De-abia atunci el ar conștientiza că mult mai importantă ca adaptarea fiziologico-psihologică la mediul fizic prin egoism și concurență nemiloasă (forma specifică viului aflat în stadiul instinctual-impulsiv), este adaptarea moral-spirituală la mediul social.
În acest chip, ne spune gânditorul englez Herbert Spencer, oamenii au șansa să ajungă cu vremea la un fel de moralitate organică, adică să cunoască acea stare de grație care va consta nu numai din slăbirea până la totala dispariție a îndemnului de-a face rău, ci mai ales din apariția și întronarea nevoii de a face bine!
Evident că, ne încredințează acest formidabil cugetător, o atare ordine socială superioară se bucură de următoarele două caracteristici:
1) Fiind moralitatea atât de avansată, membrii comunității s-ar adapta, „în mod aproape inconștient”, la condițiile vieții sociale printr-un soi de instinct al justiției. Asta înseamnă că ei vor ajunge în cele din urmă să nu mai facă rău. Însă nu pentru că le-ar interzice legile sau pentru că s-ar teme de pedepsele ce-i așteaptă, ci fiindcă „nu s-ar mai simți îndemnați să-și nesocotească, reciproc, drepturile firești și interesele legitime”.
2) În plan social, nu doar că Spencer identifică ideea de evoluție cu aceea de progres, dar în accepțiunea de mai sus, progresul spencerian este continuu și neîntrerupt. Da, căci astfel gândit, „progresul poate continua, în omenire, orișicât, tinzând să facă viața ei, nu numai mai ușoară și mai sigură, dar și din ce în ce mai plăcută”.
…Atâta doar că noi trăim într-o lume caracterizată prin progresul fără precedent al neomeniei, fățărniciei, minciunii și hoției, pe scurt al ticăloșie rafinate cu ajutorul civilizației, o lume în care postdecembrismul românesc deține locuri fruntașe la groasa nesimțire de care dau dovadă aleșii mari și mici, la sufocanta densitate a acestora (mult mai mare ca pe alte meleaguri) și la nenumărații saci cu bani furați de toți aceștia din averea poporului.
Iată de ce azi, în preajma alegerilor parlamentare, ți se întoarce stomacul pe dos când vezi cum cei mai cu moț ticăloși ai postdecembrismului își dau la cap (au mințit altădată când se apărau unii pe alții, mint cu interes și acuma când se fac troacă de porci) și când pretinșii analiști politici nu-și mai văd capul de atâta aflare în treabă.
Cum altfel, când cu toții știm (și nu de azi, de ieri) că ce-a mai fost iar o să fie, că adică și după alegerile generale din acest an vom avea parte de aceeași Mărie (pleacă ai lor, vin ai lor), doar cu altă pălărie…
Lasă un răspuns