Nu știu dacă cei tineri în urmă cu 26 de ani, acum maturi, dacă și cei maturi în urmă cu 26 de ani, acum mai vârstnici, și dacă toți cei care „gândesc, nu muncesc…”, mai năzuiesc, indiferent de vârsta de atunci și de acum, la idealurile acelei teribile mișcări de stradă, indiferent de vârsta de atunci și de acum, și mai simt ca atunci când, în Iunie 1990, uniți în Piața Universității într-un glas asurzitor și într-o uriașă inimă colectiv, protestam și luptam pentru înfrângerea balaurului postcomunist simbolizat de către Iliescu-FSN, animați fiind de la balconul Universității de glasul detunător al liderului studenților, Marian Munteanu, cel pe care l-au ciomăgit și l-au anihilat fizic, dar nu și spiritual, slugile securistice ale acelui regim instaurat prin teroare, prin sânge, prin sacrificiul a peste o mie două sute de vieți de copii și tineri.
Pe Marian Munteanu aveam să îl reîntâlnesc la diferite evenimente culturale, cum ar fi târgurile de carte și manifestațiile din cadrul Congresului Spiritualității Românești de la Alba Iulia, și continui și după un sfert de veac blestemat să îi ascult glasul și să citesc tot ce scrie presa despre el, bune și rele, abundând calomniile, intoxicările, otrăvirile dirijate ale conștiinței colective în ceea ce îl privește. Încă mai cred, ca spirit civic, în cel în care am crezut în 1990 și a fost înlăturat cu brutalitate. După 26 de ani a devenit mai înțelept, mai determinat, mai atașat valorilor tradiționale, ortodoxiei și iubirii de neam. Mă simt pe mai departe într-un glas cu el, vibrând ca și 1990 la celebrul îndemn ”Mai bine mort, decât comunist…!”
Deși nu cred în revanșe tardive, de neacceptat după un sfert de secol, cred încă în dreptate socială, istorică și divină. Cred în carisma și spiritul fostului și actualului model de luptător pe care, la comanda lui Iliescu, acoliții și călăii de tot felul l-au disciplinat vreme de doar 26 de ani, l-au supravegheat, l-au mânjit. Dar acum, prin mijloacele democratice civilizate, la care Occidentul și Orientul nu mai pot rămâne pasivi sau complici ca atunci, contabilizându-și interesele hrăpărețe, Marian Munteanu și prietenii lui fideli pot reforma societatea.
Am năzuit, am visat și m-am rugat ca oameni de mared valoare cum este Dan Puric, să iasă în stradă și să se alăture celor mulți, buni și cu credință în Dumnezeul românilor! Și am trăit să văd această minune…! Și cum nu ar fi fost așa, când inima împuținată, dar încă mare și puternică a țarii, este vie și simte românește tânjuind de peste un sfert de veac la un viitor demn și la dreptate socială. Dan Puric și-a manifestat recent, în Piața Universității, hotărârea de a îl sprijini pe fostul lid4r al studenților, semnând pentru susținerea în alegerile din Decembrie a formațiunii Alianța Noastră România, gest care va schimba ecuația opțiunilor electorale ale multor români sceptici și dezinformați. Copiii noștri mai au o șansă cu astfel de bărbați adevărați, de luptători care și-au dat mâna în lucrarea comună de primenire și purificare a neamului românesc.
Prea i-au batjocorit și denigrat slugile regimurilor din ultimul sfert de veac, transformându-i în paria securistoidă, deși erau abia elevi când Ceaușescu fusese deja programat să dispară spre a-i locul miile de ceaușești cu inimaginabile averi și conturi, majoritatea vizați de dosare grele. Prea v-au umilit și v-u pus pumnul în gură, vouă și nouă, și prea am răbdat încărunțind și mușcându-ne pumnii. După Dan Puric vor veni să îl sprijine pe Marian Munteanu și alți români adevărați, iar gestul maestrului conturează o primă victorie a societății civile chiar cu armele prtidelor care fac și desfac legea: mobilizarea societății civice în jurul celor mai valoroși și morali intelectuali.
Lasă un răspuns