
Ăsta da gheșeft! Păi și-ar fi frecat ei mâinile de bucurie dacă primeau și o cărămidă în plus peste ceea ce și-au retrocedat de la noi! Dar așa, cu un imobil întreg, și fix în buricul târgului, or să dănțuiască peste neghiobia noastră o „hava nagila” chiar de centru istoric! Pentru că ei (re)scriu istoria în vreme ce noi ne dezagregăm continuitatea vetrei milenare.
Deja sunt la câțiva pași de „kilometru zero” al Bucureștilor… Și numai mâine nu o să vedem cum își trântesc ditamai muzeul acaparării fix peste borna reprezentării noastre. Acum, cu sprijinul Consiliului General (evreiesc) al Capitalei (pe care o vor, și or să o facă!, evreiască) s-au plasat în preajma „buricului”, pe care ni-l vor tăiat de ființa românească, întru cvasiretrocedarea indiferenței noastre.
Desigur, doar o gogoriță de ranchiună holocaustică ar fi putut genera o asemenea blasfemie. Să își facă un muzeu, zis al plecării în fața suferinței, pe vatra de unde și-au antamat cele mai bune negustorii în București de altădată. Centrul vechi. Basca insolența de a aduce un Muzeu al holocaustului în mijlocul distracției din vechea zonă. Dar poate că acolo se simt ei bine, fiind și în preajma băncii lui Ițig Isărescu…
Un sfert de veac noi nu am fost în stare să ridicăm un muzeu al kilometrului nostru de plecare! Acum, sub mâna unei primărițe, se redesenează piațetele, se retrasează capetele de bulevard și se trântesc muzee străine nouă. Că vorba aceea, de ce să se ducă ea la zidul plângerii pentru a obține bunăvoințe, când poate să ridice un zid chiar aici?! „Traian cel kippă” a bătut cale lungă să-și ia, pentru restituirile făcute, partea de mandate prezidențiale. „Găbiță” antamează direct la centru, nefiind treaba ei, de primăriță, să apere istoria Bucureștilor… Și doar nu dă de la ea (ori din patrimoniul Voluntarilor!), ci din al nostru, al țării, al Istoriei noastre, zâmbind dară împăcată în fața transferului către Institutul Național pentru Spațiul Holocativ „Elie Wiesel” a unei clădiri de pe bătrânul Lipscani.
Ni se dă violent peste nas, ca mesaj al felului în care suntem extrași din propria istorie, fiind evacuați dintr-o clădire monument istoric, în care trebuia amenajată colecția de artefacte, tablouri și obiecte de artă descriind istoria Bucureștilor, pentru a insera acolo, într-o continuă demonstrație a neputinței noastre, „monumentalele” reprezentări ale veneticilor. Ălea făcute la mașinăria de falsificare a istoriei, a plagiatului făcăturilor cu rentă istorică și de impunere a hologogorițelor.
Iar în tot acest timp, devenit răstimp de sechestrare a valorilor milenare, istoria noastră ajunge în debarale sau, când nu ne este înfierată și reproșată, este scăpată „accidental” pe treptele uitării, într-un adevărat holocaust, pas cu pas, al românismului. Stradă cu stradă, cartier după cartier, oraș după oraș… Ne lăsăm furați, desființați, șterși… Dispar monumente, dispar inscripții, ne volatilizăm dintr-un prezent pe care deja l-am desfigurat de măreția Trecutului Istoric și l-am predat necondiționat unui viitor al veneticilor. Acolo unde nu ne vom mai găsi locul nici măcar pe post de custozi ai debaralei cu artefacte, ai cămăruței de sub muzeele holocaustice, iredentiste și de predare necondiționată, în care am lăsat a ne fi mutată și cimentată în tăcere identitatea.
Într-un antiromânism în care noaptea muzeelor va fi fost transformată într-un muzeu al nopții definitive…
Lasă un răspuns