Lansarea volumului de poeme lirico-filosofice „MAI LASĂ-MĂ SĂ-MI FIE DOR DE TINE”, de Valentina GRAUR-LĂZĂRENCU și a Cenaclului USEM, care-i poartă numele, au constituit evenimente semnificative din viața literară de pe ambele Maluri de Prut și nu numai.
Poeta Valentina GRAUR-LĂZĂRENCU ne fascinează prin alesul Har, lăsându-ne drept tezaur inestimabil, cartea „MAI LASĂ-MĂ SĂ-MI FIE DOR DE TINE”, carte lansată în Sala de Conferințe „Alexe Rău” a Bibliotecii Naționale a R. Moldova, moderatoare fiind teleradio jurnalista Diana BENEA, fiica autoarei, și Diana CIUGUREANU-ZLATAN, președinta Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.
Conducerea USEM a decis organizarea în toamna curentă, a Festivității de Inaugurare a Cenaclului „Valentina GRAUR”, poeta fiind și Președinte-fondatoare de Onoare a acestei organizații.
Poeta Valentina Graur Lăzărencu s-a stins din viaţă la vârsta de 66 de ani. A fost editor în Departamentul Ştiri şi Dezbateri de la postul public de televiziune Moldova 1. Născută în sudul Basarabiei, într-o familie de intelectuali, a fost filolog de formaţie. A lucrat mai mulţi ani, în calitate de şefă de redacţie literatură originală la editura Hyperion. Iată în continuare doar câteva crâmpeie din poezia acesteia.
*
TU AI ALES
Am vrut să luminezi, în loc de astru,─
E locul ce îl meriţi, pe deplin,─
Tu ai ales, să fii pom de jugastru
Şi s-adumbreşti o floare de pelin.
Am vrut să fii deschizător de cale,
O sinergie, între har şi voia ta,─
Tu ai pornit pe drumuri ancestrale,
Crezând, că Cerul va mai aştepta.
Am vrut şi vreau, şi zică lumea toată,
Că sunt nebuna ăstui secol nou,─
Dar, tu alegi o viaţă suspendată,
Pe-un fir de vis şi-al stelelor ecou.
LOGODNĂ
Un vis frumos s-a logodit cu mine,
La un altar al veşnicei iubiri,
Şi am gustat din cupele lui pline,
Picul cu pic al marii fericiri.
Arípile mi-au apărut, pe dată,
Şi nouă ceruri am străfulgerat,
Aveam în ochi privirea ce desfată
Şi degetul la mână inelat.
Şi o să zbor, cât o să fiu iubită,
Şi-o să mă scald în fericirea mea,
Şi-o să iubesc, cât o să fiu dorită,
Şi cât dura-va viaţa pe o stea.
MIREASA
În iureşul schimbării
Şi-al îndoielii fum,
Eu calc, iar, pe cărarea,
Ce mi-a ieşit în drum.
Cos roche de mireasă,
Pentru altcineva,─
Privirea mi-i sfioasă,
De parcă-ar fi a mea.
Şi aţa se înnoadă,
Pe-un alb imaculat,
În zestrea cea din ladă,
O viaţă l-am păstrat.
Refuz să stau la masa,
Cu druşte şi cu nuni,
De fapt, eu sunt mireasa,
Acestei acţiuni.
EU
Era-ntr-o primăvara selenară,
Poate că vineri sau poate că joi,
De undeva, se-apropia o vară,
Când prins-am gânguritul lumii noi.
Eu am venit în noaptea unui mai,
Când se-nroşeau cireşele-n grădină,
Am coborât pe lancea unui Crai
La sânul mamei să îmi dea lumină.
Iarăşi e mai, iarăşi cireşe coapte,
Ce iute pleacă anii mei în zbor,
Şi-n graba lor, îmi lasă-un car de şoapte,
Că anul viitor va fi uşor.
Lasă un răspuns