Privind către steaua lui Sebastian Papaiani…

Mă aflu lângă Magazinul Cocor, pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului și privesc către steaua pe care scrie Sebastian Papaiani, ce strălucește tainic sub razele acestui soare tomnatic. Mă uit către cer și caut reflexia ei în constelațiile galaxiei. Doar acolo sus mai poate fi acel unic Păcală, sau Plutonierul Căpșună, sau …Bică, așa cum era cunoscut printre prieteni marele actor Sebastian Papaiani. Minunatul om și adevăratul actor de teatru și film a părăsit scena vieții marţi, 27 septembrie, la o lună după ce împlinise 80 de ani. Actorul suferise un atac cerebral în luna mai şi, după o internare de două luni, se recupera într-un centru specializat.

Sebastian Papaiani a primit în luna septembrie 2011 o stea pe Walk of Fame – Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în semn de recunoştință pentru întreaga sa carieră. Alături de acesta și marea actriță Ileana Stana Ionescu a primit o minunată stea. Cei doi cunoscuţi actori de teatru şi film, Ileana Stana-Ionescu şi Sebastian Papaiani, au însufleţit numeroase personaje memorabile, având peste 100 de roluri jucate pe parcursul a mai bine de cinci decenii. „Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viaţă, permanent tonici, radianţi, ce depăşesc luminile scenei şi ale ecranului în orice împrejurări. Ei au reuşit, prin prezenţa lor plină de farmec şi de căldură, să transmită energii pozitive, contagioase, de viaţă şi bucurie. Stelele de pe Walk of Fame sunt în semn de gratitudine, pentru că ne-au oferit asemenea trăiri în toţi aceşti ani de activitate. Le mulţumesc pentru dăruirea lor şi pentru prietenia de care au dat dovadă, atunci când au acceptat ca stelele lor să strălucească în acelaşi timp”, a declarat atunci directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu, iar ecoul cuvintelor sale parcă se mai aude în murmurul citadin al marelui oraș. Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame este un proiect cultural care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România, acesta fiind un proiect iniţiat de Teatrul Metropolis şi Cocor. Pe acestă alee, steaua lui Sebastian Papaiani se află în compania unor stele ale altor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea, Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez…. O mare familie a artiștilor români, o adevărată constelație nemuritoare!

Sebastian Papaiani, actor roman de entie greacă după tată, s-a născut pe 25 august 1936, la Piteşti (jud. Argeş). Copilăria și-a petrecut-o, după cum declara chiar actorul: „…într-o lume modestă”. Era fascinat de circul ce venea în cartier și de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne și Johnny Weissmuller erau preferații lui. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, dar joacă și teatru de amatori, îndrumat fiind de o fosta Miss Romania / 1936, Crina Cojocaru, care îl determină să treacă peste multe obstacole și să devină actor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1960, iar în 1963 a debutat în primul său film, comedia regizorului Geo Saizescu „Un surâs în plină vară”, unde s-a făcut remarcat atât de critici, cât şi de public. Filmează an de an, atât în drame cât și în comedii și rămâne astfel pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor, prin rolurile sale memorabile, precum „plutonier Căpşună” din seria „B.D.”-urilor, „Alecu” din „Astă seară dansăm în familie”, „Păcală” din filmul „Păcală”, „Pompei” din „Toamna bobocilor”, şi mai ales „Ieremia” din serialul de aventuri atât de îndrăgit „Toate pânzele sus”. Actor complet, complex și deosebit de talentat, și-a câștigat popularitatea și simpatia publicului, prin rolurile de comedie, dar și prin cele în care a abordat și registre mai grave, atât în film, cât și în teatru. Dintre piesele jucate pe scena Teatrului Odeon din București (fost Giulești) putem menționa: „Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello (regia Alexa Visarion), „Domnișoara Nastasia” de Gh. M. Zamfirescu (regia Horea Popescu), „Livada cu vișini” de Cehov (regia Sorin Militaru), „Să nu-ți faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu (regia Sanda Manu) și multe altele.

Din bogata sa filmografie  putem aminti filmele artistice: „Un surâs în plină vară” (1963, rol Fănitză), „Partea ta de vină” (1963), „Dragoste la zero grade” (1964), „Gaudeamus igitur” (1965), „Balul de sâmbătă seara” (1967; rol Papa), „Diminețile unui băiat cuminte (1967, rol Fane), „Brigada Diverse intră în acțiune (1970; rol Plutonierul Căpșună), „Brigada Diverse în alertă! (1971; rol Plutonierul Căpșună), „B.D. la munte și la mare (1971; rol Plutonierul Căpșună), „Astă seară dansăm în familie (1972; rol Alecu), „Cu mâinile curate (1972; rol Fane Oarcă), „Ciprian Porumbescu (1973; rol  Voronca), „Ultimul cartuș (1973; rol Ilie Oarcă), „Păcală (1974; rol Păcală), „Frații Jderi (1974; rol Comisul Ionuț Jder), „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475 (1975; rol Comisul Ionuț Jder), „Toamna bobocilor (1975; rol Pompei), „Zile fierbinți (1975; rol Macaragiul Guriță), „Roșcovanul (1976; rol Lampă), „Accident (1977; rol Reporter), „Toate pînzele sus (serial TV, 1977; rol Ieremia (ep. 1-12)), „Iarna bobocilor (1977; rol Pompei), „Eu, tu, și… Ovidiu (1978), „Melodii, melodii (1978), „Totul pentru fotbal (1978; rol Jucătorul Tipalnea Mihai), „Clipa” (1979), „Nea Mărin miliardar (1979; rol Gogu a lu’ Pupăză), „Expresul de Buftea (1979), „Am fost șaisprezece” (1980; rol Caporalul Vasile Dobriță), „Ultima noapte de dragoste (1980; rol Lt. Petre Orghidan), „Șantaj” (1981), „Alo, aterizează străbunica!..”. (1981), „Calculatorul mărturisește (1982), „Rămân cu tine” (1982; rol Manole), „Fram (1983; Serial TV), „Ringul (1984), „Secretul lui Bachus (1984; rol Grig Ștevie), „Zbor periculos (1984), „Liceenii (1986; rol Domnul Marinescu, tatăl lui Mihai), „Secretul lui Nemesis (1987), „Neînvinsă-i dragostea” (1993; rol Căpitan Ștefan Topârceanu), „Numai iubirea” (Serial TV 2004; rol Manole Tudose), „Lacrimi de iubire” (Serial TV 2005; rol Nea Tache), „Bani de dus, bani de-ntors” (2005), „Păcală se întoarce (2006; rol Păcală tatăl), „Daria, iubirea mea!” (Serial TV 2006-2007), „Nimeni nu-i perfect” (Serial TV 2008; rol Domnul Predescu).

Ca o încununare a carierei sale artistice, actorul Sebastian Papaiani a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național „Serviciul Credincios în grad de Cavaler”, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

A fost căsătorit cu actrița sibiană Eugenia Giurgiu Papaiani cu care are un fiu Sebastian (Basti) dar, când acesta avea 5 ani actorul a lăsat familia și scena Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, pentru a juca alături de mari actori ai teatrelor bucureștene. Când fiul său împlinea 10 ani a câștigat custodia acestuia, dar anii petrecuți departe unul de celălalt și-au spus cuvântul, iar cei doi nu s-au înțeles. Băiatul a fugit în 1973/1974 la mama sa la Oradea. S-au revăzut în 1987, când fiul era în armată și apoi în 2000, când Basti i-a comunicat tatălui că mama sa a murit. Cel de al doilea fiu al artistului are peste 20 de ani și trăiește în prezent alături de mama sa, în Germania. În ultimii ani, căpătând experiența telenovelelor la trustul Pro, Sebastian Papaiani a locuit împreună cu soția sa Marcela la Gruiu, într-o casă cu grădină, plină de pomi, flori și animale domestice, cumpărată în 2006, după ce fusese încântat de proprietatea prietenului său de pe o stradă vecină, regretatul actor Ștefan Iordache. Moartea actorului Sebastian Papaiani a îndurerat întreg teatrul românesc. Marii actori au primit cu tristețe teribila veste. „Un actor uriaș, o bucurie. Lângă Bică Papaiani era o mare bucurie să te afli, să-l asculți, să-l vezi. Este foarte trist și lumea va fi mult, mult mai săracă fără acest actor uriaș și spirit care ne bucura cu fiecare apariție a lui. De câte ori spun Bică Papaiani spun bucuria de a fi în preajma unui om absolut special”, a declarat actorul Vladimir Găitan. „Am jucat împreună, am fost apropiați în anumite momente de viață și știam de suferința lui imensă și că șansele de a se reface erau foarte mici. Într-un fel, eram pregătiți, așa, pentru retragerea asta, dar parcă speram într-o minune, așa cum sunt convins că toată lumea și-ar fi dorit ca Bică să se întoarcă pe scenă, așa cum ne promitea. Din păcate, timpul n-a mai avut răbdare și l-a dus acolo, sus, între îngeri, împreună cu ultimii mari dispăruți — și Gyuri săracul, și Marin Moraru, și Albulescu. Am sentimentul că pregătesc așa un mare spectacol pentru Doamne, Doamne”, a mai afirmat Vladimir Găitan.

 „E o veste cum nu se poate mai tristă. Ştiam cum evoluează, a stat două luni în spital, apoi la recuperare. Trăgea speranţe”, a declarat actorul Ion Dichiseanu.

Este înfiorător. Timpul ne distruge. Dumnezeu să-l odihnească! Eram prieteni, făcea parte din galeria marilor actori. Am jucat cu el și l-am admirat în multe spectacole și l-am admirat în multe prestații artistice. Era plin de umor și în ceea ce privește starea sa de sănătate. Fizic l-am văzut la comemorarea lui Ștefan Iordache. Se pare că a murit acasă, se pare că nu s-a mai putut face nimic. Durerea rămâne aceeași pentru teatrul românesc, pentru noi, pentru familia lui.”, a declarat Florina Cercel.

L-am sunat în iarna trecută să-l invit să vadă Parlamentul European și a zis „lasă-mă puțin să mă pun pe picioare”. Când discutam lucruri legate de destinul nației noastre era atât de revoltat și îndurerat de cum ne comportăm și cum am ajuns ca nație. Tot cu umor spunea lucrurile astea.”, a declarat Mircea Diaconu.

Dispar actorii mari, actori care ne-au însoțit o viață întreagă, actori pe care ne-am obișnuit să îi vedem în filme și care ani de zile au adus bucuria în sufletul românilor. E cumplit așa. Tot personalul din Spitalul Universitar vorbea la modul cel mai plăcut despre el. Spuneau că îi plăcea să zâmbească, ascundea suferința, nu voia să creadă că a început numărătoarea inversă. A fost unul dintre actorii care și-a arătat mâhnirea pentru că suntem o categorie de oameni, că și noi suntem oameni, care a fost în general așezată din punct de vedere al interesului celor care ne conduc, la periferia interesului lor. ” a declarat Alexandru Arșinel.

Steaua pe care scrie Sebastian Papaiani strălucește tainic pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului sub razele acestui soare tomnatic. Drum bun maestre printre constelații… Dumnezeu să te odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*