Urmând buna tradiție a altor instituții muzeale din România, începând din luna martie 2016 și Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” din Râmnicu Vâlcea, prin secţia sa de istorie, a lansat pentru publicul vizitator proiectul „Exponatul lunii”. În cadrul acestui proiect, sunt expuse lunar bunuri culturale aflate în depozitele instituţiei și care nu au avut acces la vitrinele vizitate zilnic de turiști și iubitorii de istorie. Fiecare piesă expusă este însoţită și de un mic istoric al acesteia, informaţii pe care publicul vizitator nu le poate afla din parcurgerea spaţiului expoziţional. Astfel, exponatul lunii septembrie 2016 este un „Căţel de vatră”. Piesa expusă face parte din patrimoniul Muzeului de Istorie a judeţului Vâlcea, colecţia Arheologie, şi este un căţel de vatră din fier descoperit, în 1967, în situl arheologic Buridava dacică, oraşul Ocnele Mari de astăzi, sectorul nordic al aşezării civile.
Printre numeroasele piese de acest fel găsite în mediul dacic, acest căţel de vatră este cel mai reprezentativ, datorită faptului că s-a păstrat întreg şi că a fost depus în cadrul unui depozit cultic format din 33 de obiecte din fier, el fiind piesa centrală în jurul căreia au fost puse cu grijă celelalte (ca ritual, după folosire, fierul era de multe ori reîngropat, fiind scos din pământ doar în situații de strictă necesitate). Se pot observa atât decorul zoomorf, dar şi mobilitatea acestuia, piesa având picioare şi mânere. Mult mai important este şi faptul că nu este o piesă singulară. De obicei, aceşti căţei de vatră se găsesc în perechi (semn al dualității „focului ce va veni”), piesa fiind descoperită şi împreună cu șapte bare metalice transversale prinse cu capetele în câte o placă (simbolistica numărului 7). Cel mai probabil, aceste bare, căţelul de vatră şi perechea lui formau un grătar mobil de fript carnea şi de sprijinit vasele de gătit.
Referitor la bucătăria dacică, în afară de aceste grătare mai mult sau mai puţin complete, în mediul dacic şi implicit la Buridava dacică, s-au mai găsit lanţuri cu cremalieră folosite la suspendarea vasului sau grătarului deasupra focului şi prinse de o grindă. De asemenea, din inventarul unei bucătării nu lipseau furcile metalice, căţeii de vatră din ceramică, vasele ceramice sau din metal ce erau folosite la gătit, pietrele de moară de mână şi, mai rar, vetrele de foc. Acestea din urmă au fost mai rar conservate, fiind destul de distruse. În siturile arheologice dacice s-au mai găsit numeroase piese care făceau parte din garnitura unei bucătarii, dar cel mai reprezentativ este situl de la Ocnița (fosta Buridava dacică), unde s-au găsit cele mai multe piese metalice ce făceau parte din inventarul unei bucătări. Un exemplar de vatră de gătit bine păstrat s-a găsit în mediul celtic, la Budapesta (Ungaria).
Cățeii de vatră se făceau tot din ceramică, mai rar din metal (fierul – ca metal magnetic ce atrage Nașterea din Nou (Recreația) – era folosit rar, din necesitate, altfel fiind înlocuit cu bronz, lut, piatră, lemn), se foloseau în apropierea vetrelor din foc pentru sprijinirea altor ustensile. Erau frumos decorate, cu motive zoomorfe. S-au găsit uneori și în perechi (sau o pereche de căței de vatră metalici sudați între ei, în mediul celtic – așa cum sunt legate cu lanț Marile Fibule Vultur din Tezaurul de la Pietroasa, așa cum apare simbolul dual al gemenilor divini, semn al Marii Mame Gaya Vultureanca și al fiului ei, Puya Gaya, care se ține Gaya-Mațu după mama sa), fiind probabil folosiți pentru sprijinirea unui grătar sau recipient de gătit. Grătare din metal erau folosite pentru prăjirea cărnii, sau sprijinirea vaselor de gătit. Cel găsit la Buridava avea picioare și mâner, sugerând mobilitatea acestuia. Furci din metal, cu mai mulți dinți, având uneori mânere foarte lungi (până la aproape de un metru), erau folosite pentru prăjirea cărnii la foc, dar și pentru „pescuirea” diferitelor bucăți de carne dintr-un vas în care erau gătite. Lanțuri cu cremalieră erau folosite pentru a suspenda vasul metalic sau grătarul deasupra focului.
La rândul său, lanțul era prins de o grindă de lemn sau de un trepied metalic (cum s-au găsit numeroase în mediul celtic; „celții” („Cel = T”, sau „Tata Mare”) au fost declarați a fi breasla fierarilor din mediul geto-dac de către Vasile Pârvan). Majoritatea recipientelor folosite în bucătării erau din ceramică, cu pereți groși și cu nisip mai mult în compoziție pentru a rezista la ardere, la temperaturi mari. De asemeni, s-au găsit și vase care aveau grafit în compoziție, iar arheologia experimentală a arătat că mâncarea gătită în astfel de vase nu se prindea de fund (similar cumva vaselor cu teflon din zilele noastre). Mai puține sunt exemplele descoperite din metal, apanaj al familiilor mai înstărite de daci. De diferite forme (cazan, situlă – un fel de găleată, cană, simpulum – polonic, mastos – cupă fără picior, cu fundul rotunjit, Kantharos – cupă cu două mânere, Oenochoe – ulcior cu buză de scurgere), sau metale (fier, bronz, argint aurit), unele din aceste vase se dovedesc a fi importuri din lumea greco-romană.
Căţelul de vatră descoperit la Buridava dacică are o formă caracteristică şi a fost lucrat dintr-o bară masivă cu secţiunea rombică, aşezată orizontal şi arcuită la ambele capete. Fiecare extremitate este stilizată în formă de cap de taur (Apis – Vechea Religie Valaho-Egipteană), cu coarnele elegant întoarse înainte. De bara transversală s-au prins în nituri barele care formează picioarele piesei şi ale taurului. Sub aceasta, a mai fost adăugată o bară secundară, fie pentru o stabilitate sporită, fie pentru sprijinirea materialului lemons (două bare – semn dual). Ca aspect, piesa are analogii la Salurn, în Tirol, unde s-a descoperit un exemplar datat la sfârşitul sec. II şi începutul sec. III, dar exemplarul descoperit la Ocniţa este mult mai timpuriu. Asemenea analogii mai avem la Gurnia, în Austria, dar în mediul celtic. Dimensiunile obiectului expus sunt: L- 65 cm, H – 35 cm.
Cetatea Buridava a fost capitala tribului geto-dacic al burilor. Aceasta a avut un rol militar important pentru apărarea drumului spre Sarmisegetusa Regia, dar scopul principal al acestei așezări era protejarea „aurului alb”: sarea. Buridava dacică este localizată în Ocnele Mari, dar mai există și Buridava romană, la Stolniceni (cartier al Râmnicului Vâlcea). Buridava dacică a fost distrusă înainte de anul 101, iar cea romană a început să se ridice după anul 103. Acesta din urmă era dotată cu băi termale. Tot aici se regăsește așezarea civilă și termele. În locul numit „Valea Sacră” a Buridavei dacice s-au descoperit terase, camere subterane și diverse obiecte: unelte, podoabe, vase şi ceşti de lut pictate, o spadă din fier, o masă dacică din bronz sau un fragment de vas imprimat cu numele unui rege al locului – THIAMARCOS EPOIEI. (G.V.G.)
Lasă un răspuns