Brățara cu semi-ove

În spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia, al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (jud. Hunedoara), începând cu data de 1 septembrie 2016, este expusă o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce face parte din colecția veche de arheologie a muzeului sus amintit. Condiţiile în care a fost descoperit acesr artifact nu sunt cunoscute, unica precizare referindu-se la locul de proveniență fiind aceasta: zona Uroi. Piesa, cunoscută în literatura de specialitate ca „brăţara” sau „veriga” („veer – riga”, ca și Adevăratul Rege; Zaua de lanț, ca Za-L-Moș-e) cu semi-ove (oul creației nu apare întreg, ci segmentat în trei – Trinitatea), este atribuită de istorici, cultural, ca aparținătoare de civilizaţia celtică („Cel – T”, sau „Tatăl cel Mare”; celții erau considerați de către marele arheolog Vasile Pârvan ca fiind de fapt (posibil) casta (breasla) fierarilor din interiorul nucleului geto-daco-trac; se trăia într-o civilizație fără fier (Neferum) știindu-se că scoaterea fierului la suprafața planetei va atrage dezastrul cosmic planetar, legat magnetic de noi; se accepta scoaterea acestui metal doar după consultarea zeilor și doar din mare necesitate; de multe ori, după folosire, fierul era îngropat la loc; de aceea apar depozite bogate din acest metal), fiind răspândită pe un areal ce cuprinde Boemia, Moravia, Ungaria, Elveţia, Marna şi Transilvania. Brăţara expusă la MCDR Deva este, momentan, artefactul de acest tip descoperit în cea mai sudică zonă din Transilvania. Asemenea brăţări provin din descoperiri funerare şi se purtau fie la mână, fie la gleznă, exclusiv de femei, deseori având în inventar și lănțişoare de bronz pentru gât şi centură din fier pentru talie. Brăţara de la Uroi („Uroiu” ca „Moara cea Mare a cerurilor care vine uruind la marele măciniș”; apariția Titanilor, sau a uriașilor, „oroieșilor”, „uroieșilor”) a fost confecţionată prin turnare, două dintre semi-ove fiind turnate împreună, iar a treia – separat (pentru a putea deveni ansamblul trinitar mobil; să ne poată prinde la mijloc, „ca la horă”). Dimensiunile piesei indică probabilitatea ca această podoabă să fie destinată purtării pe gleznă (zaua trinitară de lanț din fier care ne leagă de soarta noastră; de aceea galaxia noastră se mai cheamă și „Calea Robilor”, pentru că acest păcat originar ne face să nu putem scăpa de cataclism decât prin mica ușiță ascunsă de taină (Sarmis – e get – ușa)). Piese de acest tip sunt caracteristice pentru perioada La Tène-ului mijlociu în Bazinul Carpatic (sec. III-II î.Hr.), în timp ce în zona occidentală de răspândire a civilizaţiei celtice ele lipsesc cu desăvârşire (era un artifact simbolic specific creat de urmașii Geților de Aur primordiali, ca mesaj pentru viitorime).

Dacă vii pe DN 7, încă dinainte să intri în Orăştie, spre Deva, poţi zări silueta Măgurei Uroiului, un deal care aduce foarte mult cu o cuşmă de dac cu vârful întors. Este ciudat, dar în acelaşi timp spectaculos. Pe partea sa nordică are un versant lin. Pe celelalte laturi, panta e destul de înclinată, pe o bună porţiune fiind, practic, un perete stâncos, înalt de peste 100 de metri. Ca să ajungi lângă el trebuie să părăseşti „drumul mare” la Simeria şi să te-ndrepţi spre satul Uroi. De aici e de-ajuns o jumătate de oră să ajungi, pe jos, sus, pe culme. Este locul din care poţi vedea aproape o jumătate de judeţ; partea situată la Sud de Mureş. Priveliştea este superbă; la stânga, în zare, îţi apar munţii dacilor care coboară blând spre Orăştie. Tot la stânga, râul Mureş începe să şerpuiască de parc-ar fi la câmpie şi se tot unduieşte spre dreapta vreo 40 de kilometri, până după orașul Deva. În faţă se înalţă Retezatul, iar în dreapta Poiana Ruscăi, munţii pădurenilor. Zona Uroi se află în incinta șantierului arheologic existent pe Măgura Uroiului, cel ce  cuprinde dealul Măgura Uroiului și terasele înconjurătoare de la poalele lui. Administrativ, zona aparține de orașul Simeria și de comuna Rapoltu Mare. Cercetarea arheologică se desfășoară pe terasele din dreapta Măgurii Uroiului, unde a fost identificată o așezare pre- și protoistorică. Zona în discuție se află la confluența Streiului cu Mureșul, undeva în stânga drumului județean ce leagă Simeria de Geoagiu. Această poziție este dominată de înălțimea de natură vulcanică reprezentată de Măgura Uroiului. Înălțimea de aproape 400 de metri a acestui deal oferă o excelentă vizibilitate în vest, est și sud. Măgura Uroiului aparține unui aparat vulcanic central andezitic cunoscut în literatura de specialitate, datorită compoziției sale special. În anul 2001 a fost făcută o ridicare topografică conformă cu standardul STEREO70 pe Terasa I, unde a debutat cercetarea arheologică. Cea mai veche mențiune despre existența unor artefacte preistorice la Măgura Uroiului s-a făcut la sfârșitul secolului al XIX-lea, când G. Téglás a afirmat că primele comunități preistorice au pătruns pe Valea Mureșului. A urmat I. Marțian, într-un studiu arheologic publicat în 1921, care a menționat existența unei fortificații pe Măgura Uroiului, pe care a atribuit-o dacilor. Repertorium-ul publicat de M. Roska semnalează fragmente ceramice aparținând culturii Wittenberg, precum și descoperirea a două celturi de tip transilvănean pe Dealul Uroiului.

În monografia regiunii Hunedoara, Octavian Floca a descris zona Măgurii Uroiului ca fiind locuită încă din preistorie. De asemenea, a adus în discuție existența unui castru roman și a cetății medievale pe terasa din stânga dealului, spunând că ultima a fost distrusă în secolul al XVII-lea. În anii ‘70 unele descoperiri întâmplătoare au pus în evidență urme ale epocii romane și bizantine. În cadrul unui program de prospecții aeriene, ce vizau Valea Mureșului mijlociu, profesorul W. S. Hanson de la Universitatea din Glasgow și I. A. Oltean au realizat o serie de fotografii aeriene la sfârșitul anilor ‘90, printre care se regăsește și zona Măgurii Uroiului. În urma interpretării acestor fotografii, autorii sugerează că fortificația existentă pe dealul Măgura Uroiului ar aparține primei perioade a epocii fierului. În anul 2001 s-a făcut un pas înainte în cunoașterea acestei zone, în condițiile efectuării unei săpături de salvare pe Terasa I, poziționată la baza Măgurii Uroiului, în partea sa estică. Au urmat câteva sondaje, precum și o secțiune care a avut drept obiectiv cercetarea fortificației care închidea în zona de est platoul. Deși îngreunată de condițiile de iarnă în care a fost desfășurată cercetarea, aceasta a atestat prezența unei locuiri databile la începutul epocii fierului și în epoca dacică. Materialul, constând din fragmente ceramice în mare parte negre lucioase cu decor canelat se încadrează în orizontul cunoscut, Gáva-Holihrady. De asemenea, au fost descoperite figurine zoomorfe ce se încadrează tipologic în plastica orizontului sus menționat. Materialele de epocă dacică au fost sporadice și constau din fragmente de vase lucrate cu mâna. De asemenea, în periegheza făcută anterior a fost descoperit un fragment de vas lobat, aparținând epocii bronzului (cultura Wittenberg). În primăvara anului 2003, de pe Terasa a II-a au fost recuperate o parte din piesele aparținând unui depozit de bronzuri, constând în fragmente de celturi, seceri, cuțite, fierăstraie, brățări, spadă, precum și piese greu de identificat. Sondajul și mai pe urmă cercetarea sistematică, efectuate în locul descoperirii depozitului au pus în evidență și prezența unui nivel de locuire mai vechi, respectiv existența unei locuințe eneolitice, aparținând culturii Coțofeni, faza a II-a. Având în vedere insuficienta cunoaștere a primei epoci a fierului în România, precum și cumularea de date din ultimii ani, în 2003 a fost demarată cercetarea sistematică a întregii zone. În acest scop au fost trasate două magistrale, Mg1 (111×3 m) și Mg2 (100×3 m), având drept obiectiv cercetarea fortificației și a platoului din spatele acesteia. În capătul estic al magistralei Mg1 (metrii 1-12), a fost surprinsă fortificația, în partea ei superioară fiind identificată o structură din piatră de andezit-augit. Imediat în spatele acestei fortificații se afla un șanț, probabil contemporan (tranșeu). Pe aceeași magistrală au mai fost practicate trei casete, în una dintre acestea fiind surprinse resturile unei locuințe, inventarul ceramic indicând apartenența ei la epoca bronzului. În paralel, a fost curățată și săpată până la solul viu secțiunea S1/2001, aflată în afara celor două magistrale. În această secțiune au fost identificate, sub nivelul de piatră, o serie de complexe: gropi, locuințe din care s-au păstrat vetrele și urmele structurii de lemn. Materialul provenit din aceste complexe, constând din fragmente ceramice, osteologice și de bronz, aparține începutului primei epoci a fierului. Campania arheologică din vara anului 2004 a avut ca obiectiv cercetarea integrală a uneia din locuințele descoperite în S1/2001 și a posibilului șanț din fața valului. Astfel, au fost trasate două secțiuni: S2/2004 paralelă cu S1/2001, având martor de 1m și S3/2004 în prelungirea S1/2001, cu martor de 2 m în exteriorul fortificației. În locuința de sub fortificație a fost descoperit material ceramic similar cu cel din S1/2001, fragmente osteologice și obiecte de bronz, fiind observate urme ale structurii de lemn a locuinței. În partea de est a secțiunii S3/2004 a fost descoperit un perete de chirpic și fragmente de vase sparte pe loc (ritualic), indicând un complex notat L1. În colțul sud-vestic al aceleiași secțiuni, a apărut o aglomerare de pietre căzute din fortificație. Imediat sub pietre s-a delimitat stratul de cultură ce aparține epocii dacice. Materialul arheologic din L1 constă din fragmente ceramice, resturi osteologice, scoici, majoritatea foarte arse, ceea ce indică o distrugere violentă. Complexul, cu vase sparte pe loc, aparține epocii dacice: din inventar fac parte vase lucrate cu mâna, din pastă grosieră și vase lucrate la roată din pastă fină, de culoare cenușie. În exteriorul complexului a fost înregistrată o vatră distrusă și o structură de piatră.

Măgura Uroiului este declarată ca „monument al naturii” atât din punct de vedere geologic, cât şi biologic. Geologii spun că aici se găsesc concentrate, pe o arie relativ restrânsă, mai multe tipuri de minerale rare. Tot ei spun că dealul s-a format ca urmare a activităţilor vulcanice intense din zonă, în urmă cu milioane de ani. Mozaicul de plante adunat pe Măgura Uroiului i-a făcut şi pe biologi să-l declare ca zonă protejată. Este vorba de sute de specii de plante concentrate pe 10 hectare, de la salcâmi galbeni și până la trandafiri sălbatici. Fauna nu este atât de spectaculoasă. Totuşi, aceia care vor să viziteze zona trebuie să fie cu băgare de seamă mai ales vara, deoarece pe Măgura Uroiului trăiesc viperele cu corn, unele dintre cele mai periculoase reptile din România. La forma actuală a dealului au contribuit din plin carierele de piatră, care au funcţionat aici începând de pe vremea romanilor şi până în urmă cu două veacuri. În plus, pe vremuri, platoul de pe culmea dealului era locul perfect de întâlnire a tinerilor din satele Uroi, Rapolt şi Rapolţel. „Când eram mici ne adunam sus, pe Măgură, cel puţin de două ori pe an. Pe 10 mai şi pe 8 iunie, tot timpul aveam serbare câmpenească, sus, pe deal. Era tare fain”, povesteşte Graţiela Oană (82 de ani).

Acest sit istoric din judeţul Hunedoara, însă destul de puţin promovat, va putea fi pus în evidenţă în curând prin înfiinţarea unui parc arheologic. Situl de la Măgura Uroiului, aflat lângă Simeria, a fost locuit încă de acum 6.000 de ani, iar acum poate deveni una dintre cele mai importante atracţii turistice din zona micului oraş feroviar. Primul pas în promovarea Măgurii Uroiului este organizarea a „Dac Fest” – ului, eveniment relocat după ce, până de curând a fost organizat la Costeşti, în comuna Orăştioara. Ideea dezvoltării sitului de la Măgura Uroiului şi în scop turistic, prin înfiinţarea în jurul lui, a unui parc arheologic, aparţine Primăriei Simeria şi a fost inclusă în strategia de dezvoltare a oraşului. Potrivit primarului Simeriei, realizarea parcului arheologic este prevăzută a fi finanţată din fonduri europene: „Parcul arheologic are rolul de a pune în valoare ceea ce a însemnat civilizaţia dacică şi romană. Am parcurs o fază ce ţine de elaborarea unui plan urbanistic zonal arheologic pentru stabilirea cu exactitate a amplasamentului pe care se va afla acest parc. Sper ca proiectul să poată fi finalizat până în anul 2020”.

Potrivit specialiştilor, bogăţia arheologică a sitului de la Măgura Uroiului ar putea fi promovată şi exploatată din punct de vedere turistic printr-o organizare atractivă a parcului arheologic. Aici se doreşte realizarea unui muzeu de sit unde să fie expuse toate descoperirile arheologice scoase la iveală în zona Măgurii Uroiului. De asemenea, se vor realiza reconstruiri şi replici ale unui sat dacic, ale unui castru roman, dar şi o zonă de spectacole unde să aibă loc mai multe evenimente pentru turişti. Nu vor fi excluse nici activităţile interactive pentru public, cu lupte între daci şi romani, dar şi scene din viaţa acestora. „Construirea unui parc arheologic poate atrage posibilităţi de finanţare, inclusiv colaborări cu alte universităţi, dezvoltarea turismului şi a comunităţii locale. Un astfel de parc trebuie gândit cu construcţii care să nu le afecteze pe cele din situl arheologic de la Măgura Uroiului, ci doar să le pună în valoare”, a declarat arheologul Angela Bălos, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara.

Într-adevăr, acesta este cu adevărat o inițiativă și un proiect demn de laudă despre care sperăm să mai scriem, dar numai vești bune. Felicitări Primăriei din Simeria, felicitări Direcţiei Judeţene pentru Cultură Hunedoara, dar și Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*