Adevăruri ascunse despre lichidarea Bisericii Ortodoxe și a Statelor Naționale

În mare secret, cu mai multe decenii în urmă, a fost pregătit Programul pentru trecerea la Noua Religie Planetară. Între 25 și 29 iunie 2014, la Strasbourg, a fost semnat un SUPER-MEMORANDUM între Uniunea Europeană, pe de o parte și reprezentanții: Guvernului și Bisericii Greciei; Patriarhiei Ecumenice; Sfântului Munte Athos; Bisericii și Guvernului Ciprului; Bisericii Ierusalimului; Bisericii Alexandriei; Bisericilor Slave și al Federației Ruse; Vaticanului; Consiliului Mondial al Bisericilor; Bisericii Albaniei; Bisericii Antiohiei, pe de altă parte. Acest SUPER-MEMORANDUM a intrat în vigoare pe data de 1 aprilie 2016 și va fi aplicat până la 16 august 2020. Implementarea reformelor poate fi amânată cu cel mult nouă luni. După acest termen se aplică amenzi și penalizări foarte mari.

Reformele cuprinse în acest SUPER-MEMORANDUM au avut și au, încă, un caracter secret în Uniunea Europeană, nu au fost supuse dezbaterilor în Parlamentele țărilor din U.E. și nici referendumurilor naționale! Ele nu au fost discutate și aprobate în Parlamentul European! Cine le-a inițiat? Este secret! Cui folosesc? Evident celor din poporul ales de Antihrist care, după Răstignirea Fiului lui Dumnezeu, acționează prin crime, teroare și minciună pentru stăpânirea lumii și jefuirea popoarelor.

Se încearcă, în mare viteză, aplicarea politicii faptului împlinit în condiții, chipurile, de democrație. De fapt, de dictatură! Autorii și susținătorii acestui program apocaliptic au ignorat pe Dumnezeu și sfidează, din nou, popoarele lumii! Pe cei peste șapte miliarde de locuitori ai planetei îi consideră goimi (animale) asupra cărora cei din neamul care luptă împotriva lui Dumnezeu cred că au drepturi nelimitate.

Cetățenii Marii Britanii, după ce au aflat despre reformele din SUPER-MEMORANDUMUL de la Strasbourg, din iunie 2014, au decis, prin referendum, ieșirea din Uniunea Europeană. Aflarea Adevărului despre acest SUPER-MEMORANDUM va avea ca efect ieșirea multor țări din Uniunea Europeană în anii 2017-2020 și desființarea acestui imperiu, în care România a primit statutul de colonie! Dintre numeroasele reforme cuprinse în cele 124 de puncte (articole) și subpuncte ale SUPER-MEMORANDUMULUI sunt super-șocante, cel puțin următoarele prevederi:

A)Referitoare la Biserică:

-„Începând cu data de 26.10.2017 vor fi demontate toate catapetesmele din biserici.”

-„Începând cu data de 01.03.2017, se vor introduce icoane renascentiste, înlocuindu-se astfel arta bizantină.

-„Începând cu data de 01.03.2017, în cult se vor folosi și instrumente muzicale.”

-„Începând cu data de 15.08.2017 se renunță la obligativitatea reverendei pentru preoți în afara sfintelor lăcașe.

-„Începând cu data de 01.05.2017, clericii vor fi obligați să renunțe la barbă și păr lung.”

-„Începând cu data de 14.08.2018 se vor interzice privegherile din biserici și mănăstiri.”

-„Începând cu data de 15.08.2016 nu vor mai fi sărbătoriți sfinții antisemiți.”

„Începând cu data de 15.09.2016 toți clericii, indiferent de rang, vor proceda la predici antirasiale.

-„Începând cu data de 16.09.2016 se vor elimina imnurile anti-semite din întreaga Biserică creștină.

-„Începând cu data de 16.09.2016, în toate bisericile creștin-ortodoxe se va renunța la utrenie.”

-„Începând cu data de 01.07.2016 se va introduce o sărbătoare dedicată holocaustului evreiesc, cu o slujbă specială în toate bisericile creștine…”

-„Începând cu data de 15.07.2017 vor fi desființate toate sărbătorile naționale.”

-„Inaugurarea de noi sărbători în cadrul Bisericilor creștine.”

-„Începând cu data de 17.04.2017 în toate Bisericile creștine se va desființa avatonul.”

-„Începând cu data de 01.05.2017, Organizaţia Naţiunilor Unite va prelua controlul Bisericii Creştine Unite.”

-„Începând cu data de 01.05.2017, Ierusalimul va deveni capitală spirituală.”

-„Începând cu data de 01.05.2016, vor mai funcţiona doar trei patriarhii ale Bisericii Creştine Unite, respectiv Patriarhia Rusiei, Patriarhia Romei şi Patriarhia Constantinopolului.”

-„Începând cu data de 17.07.2017 toate seminariile teologice vor fi transformate în şcoli de religie.”

-„Începând cu data de 20.05.2017 se vor introduce noi slujbe inter-religioase, cu acompaniament de instrumente muzicale şi în cadrul tuturor Bisericilor creştine.”

-„Începând cu data de 20.10.2017 se introduc, în toate Bisericile creştine, instrumentele muzicale şi se vor organiza concerte nu doar cu caracter religios chiar în interiorul bisericilor.”

-„Începând cu data de 01.06.2017 se desfiinţează avatonul la Sfântul Munte Athos.”

-„Începând cu data de 01.09.2017 toate Bisericile creştine vor accepta unirile federale şi multinaţionale.”

-„Începând cu data de 01.09.2018, O.N.U. preia rolul de Guvern Mondial şi de moderator în unirile internaţionale.”

 -„Începând cu data de 15.08.2017, conducător al Bisericii creştine devine Vaticanul.”

 -„Începând cu data de 01.04.2018, la Sfântul Munte Athos se vor pune în funcţiune telegondole şi alte sisteme inovatoare şi se vor aduce statui aparţinând religiilor păgâne. Sfântul Munte Athos va fi transformat în parc ecologic de tip bizantin…”.

-„Începând cu anul 2016, toate bisericile creştine se vor adapta noii realităţi a Erei celei Noi.”

-„Începând cu data de 15.08.2017, toate Bisericile creştine vor accepta desfiinţarea statelor naţionale şi înfiinţarea de unităţi statale multinaţionale, multicentrice, multiculturale şi multireligioase, precum şi înfiinţarea de unităţi statale cu caracter religios, de tipul Patriarhiei Ecumenice.”

-„Începând cu data de 16.10.2014, în cadrul Bisericii Creştine Ortodoxe se vor desfiinţa stranele şi cântăreţii şi se vor introduce coruri.”

B) Referitoare la Învățământ:

-„Începând cu data de 11.09.2017 se anulează toate sărbătorile religioase şi naţionale, la toate instituţiile de învăţământ.”

-„Începând cu data de 11.11.2016, se desfiinţează educaţia religioasă a elevilor.”

-„Începând cu data de 11.11.2016, se vor organiza vizite obligatorii la sinagogă şi moschee pentru toţi elevii de ciclul primar şi, treptat, şi pentru toţi elevii de ciclul gimnazial şi liceal.”

-„Începând cu data de 11.10.2016, la ciclul gimnazial se introduce lecţia de educaţie sexuală, iar începând cu data de 11.09.2016 se furnizează gratuit prezervative tuturor elevilor de ciclu primar.”

-„Începând cu data de 16.10.2016 se desfiinţează toate facultăţile de Teologie. Acestea vor fi transformate în Departamente de Filozofie. De asemenea, începând cu data de 11.09.2016 se renunţă la lecţia de religie la toate ciclurile de învăţământ…”.

-„Începând cu data de 01.01.2017 se va trece la concedierea de profesori din toate ciclurile şi categoriile de învăţământ şi se procedează la introducerea internetului.”

-„Începând cu data de 19.09.2016 se introduc diapozitive pentru susţinerea lecţiei de educaţie sexuală.”

-„Începând cu data de 17.09.2017 se vor organiza excursii cu elevii şi studenţii în locaţii în care este promovată emanciparea sexuală.”

-„Începând cu data de 16.09.2016 se va începe procedura de emancipare sexuală a elevilor.”

C) Referitoare la Reforma Administrativă:

-„Începând cu data de 16.06.2017, toţi cetăţenii Comunităţi Europene şi ai Federaţiei Ruse vor fi identificaţi electronic, iar prevederile prezentului articol vor fi acceptate de toate bisericile creştine.”

-„Începând cu data de 19.10.2017, O.N.U. va prelua conducerea tuturor religiilor de pe planetă.”

-„Începând cu data de 19.11.2016, se va acorda statut legal tuturor emigranţilor sosiţi în statele Uniunii Europene, necondiţionat.”

-„Începând cu data de 16.08.2016, vor intra în vigoare drepturile homosexualilor. Aceştia vor putea face parade în mod regulat şi liber, pe toate drumurile oraşelor Comunităţii Europene.”

-„Începând cu data de 16.05.2016, se va proceda la legalizarea căsătoriilor între homosexuali, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi a înfierii de copii de către cuplurile homosexuale.”

-„Începând cu data de 18.11.2016, se va proceda la liberalizarea transmisiunilor televizate şi în presă ale programelor sexuale şi se va permite circulaţia liberă a cât mai multe reviste pornografice, în toate ciclurile de învăţământ.”

-„Începând cu data de 19.12.2016, se vor putea înfiinţa case de toleranţă în apropierea unităţilor de învăţământ de toate gradele, în întreaga Comunitate Europeană, precum şi în interiorul cazarmelor militare.”

-„Începând cu data de 22.12.2017, se vor preda, la toate nivelele, lecţii de sex plătit, nu doar de către cadre didactice, ci chiar de către angajate ale caselor de toleranţă.”

-„Începând cu data de 22.12.2017, se va permite pornografia infantilă pe internet, pentru copii cu vârste mai mari de 14 ani.”

-„Începând cu data de 10.12.2016, se va proceda la desfiinţarea statelor naţionale şi la instituirea unui guvern mondial.”

-„Începând cu data de 20.09.2016, se va proceda la legalizarea homosexualităţii în cadrul instituţiilor de învăţământ. În acest sens, în toate unităţile de învăţământ se vor preda lecţii referitoare la homosexualitate.”

-„Începând cu data de 21.09.2017, se va proceda la legalizarea noilor culte, respectiv se va inaugura Noua Eră.”

-„Începând cu data de 01.03.2017 se va proceda la desfiinţarea drapelului elen şi a tuturor drapelelor europene, precum şi a tuturor sărbătorilor religioase în Europa.”

-„Începând cu data de 17.03.2018 se va proceda la înfiinţarea, pe teritoriul Uniunii Europene şi Sfântului Munte Athos, de mânăstiri mixte de monahi şi monahii de toate dogmele şi religiile.”

-„Începând cu data de 15.05.2016, vor fi promovate cât mai multe proiecte de legi împotriva discriminării rasiale, care vor fi votate de toate parlamentele europene.”

-„Începând cu data de 21.10.2017, se vor încuviinţa convenţiile de convieţuire şi în ceea ce-i priveşte pe homosexuali şi la abrogarea caracterului obligatoriu al căsătoriei religioase şi civile în întreaga Uniune Europeană.”

-„Începând cu data de 01.05.2016, se va proceda la legalizarea crematoriilor (incinerarea morţilor).”

-„Începând cu data de 20.05.2016 se vor interzice, în întreaga Uniune Europeană, înmormântările religioase şi se va introduce treptat obligativitatea incinerării morţilor.

-„Începând cu data de 22.05.2016, Biserica va fi de acord cu incinerarea morţilor, referitor la persoanele care doresc slujbă de înmormântare.”

-„Începând cu data de 23.05.2016 se vor renunţa, în toate ţările Uniunii Europene, la jurământul pe Sfânta Biblie şi la cel religios pentru oamenii politici, prefecţi, primari, studenţi etc.”

-„Începând cu data de 24.05.2016 nu vor mai fi permise slujbe de sfinţire în Parlament, instituţii de învăţământ şi publice, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.”

-„Începând cu data de 25.05.2016, în întreaga Uniune Europeană se va renunţa la depunerea jurământului de către parlamentari.”

-„Începând cu data de 11.09.2016, slujbele de sfinţire vor fi interzise în toate unităţile de învăţământ.”

-„Începând cu data de 12.09.2016, se va renunţa la botezul obligatoriu al copiilor mici şi se va introduce procedura de stabilire a prenumelui nou-născutului direct la oficiile de Stare Civilă.”

-„Conform modelelor oferite de NATO, începând cu data de 30.01.2017 se va proceda la înfiinţarea de armate multinaţionale şi la renunţarea la armatele naţionale. În paralel, stagiul militar nu va mai fi satisfăcut în statele membre ale Uniunii Europene unde mai este încă obligatoriu.”

-„Începând cu data de 30.03.2017 se va introduce semnătura electronică obligatorie pentru toţi cetăţenii, în relaţiile cu statul multinaţional al Uniunii Europene.”

-„Autoritatea Europeană pentru Reforme va funcţiona începând cu data de 01.05.2016.”

-„Începând cu data de 01.05.2016, se prevede înfiinţarea Biroului European pentru Reforme, cu un capital iniţial de 800.000.000 de euro.”

D).Referitoare la spitale și sistemul de sănătate

-„Spitalele vor face distincţie între vârstnici şi tineri. Începând cu 08.09.2017. vârstnicii vor fi examinaţi în spaţii special amenajate.”

-„Dreptul la internare în spitale îl vor avea doar posesorii de card de asigurat. Începând cu data de 08.09.2017, accesul neasiguraţilor în spitale va fi interzis.”

-„Începând cu data de 01.08.2017, se va limita numărul spitalelor.”

-„Începând cu data de 16.09.2017, se vor amenaja, în cadrul spitalelor, spaţii speciale de detenţie.”

-„Începând cu data de 17.07.2018 se vor înfiinţa centre experimentale în cadrul spitalelor.”

-„Începând cu data de 17.08.2017, se interzic specializările multiple.”

-„Începând cu data de 17.08.2017, se va proceda la comasarea spitalelor şi la înfiinţarea de unităţi spitaliceşti multifuncţionale.”

-„Începând cu data de 17.08.2017, se vor introduce carduri de sănătate obligatorii pentru toţi cetăţenii şi cadrele medicale.”

-„Începând cu data de 19.09.2017 vor fi desfiinţate toate centrele de prim-ajutor şi protecţie socială.”

E) Referitoare la Fondurile de asigurări și pensii

-„Pensionarii cu vârsta de 69 de ani vor fi examinaţi de medici specialişti în spaţii special amenajate în cadrul unităţilor medicale.”

-„Începând cu data de 01.09.2017, vârsta de pensionare se stabileşte la 69 de ani.”

-„Începând cu data de 01.09.2020, vârsta de pensionare se stabileşte la 70 de ani”

-„Începând cu data de 01.09.2022, vârsta de pensionare se stabileşte la 71 de ani.”

Inițiatorii și semnatarii SUPER-MEMORANDUMULUI și-au asumat răspunderea privitoare la înființarea Forțelor Armate și Milițienești Multinaționale și a Poliției Religioase. De asemenea, ei vor proceda la monitorizarea tuturor cetățenilor și vor monta camere de supraveghere în toate instituțiile europene, în toate localitățile Uniunii Europene, în mănăstiri, biserici și instituții publice.

La sfârșitul lunii iunie a anului 2014, inițiatorii secreți și semnatarii SUPER-MEMORANDUMULUI au precizat (la pag.8) că în perioada 19.06.2016-09.07.2016 va avea loc un Sinod Ecumenic al Bisericilor Creștine Ortodoxe care va valida prevederile acestui document. Sinodul a avut loc în Creta, dar se păstrează secretul asupra înțelegerilor ratificate.

Pașii esențiali pentru trecerea, după anul 2020, la Noua Biserică și Noua Religie Mondială au fost înscriși în SUPER-MEMORANDUMUL semnat la Strasbourg (în ultima decadă a lunii iunie a anului 2014) și supus validării participanților la „Sinodul Panortodox” din Creta, care s-a desfășutrat în perioada 17-26 iunie 2016, așa cum a stabilit Guvernul Mondial Evreiesc (la art.15, lit.a din prevederile SUPER-MEMORANDUMULUI referitoare la Biserică). La „Sfântul și Marele Sinod” din Creta au refuzat să participe Patriarhiile Moscovei, Bulgariei, Georgiei și Antiohiei. Motivul principal nedeclarat al neparticipării celor patru Biserici Autocefale l-a constituit refuzul validării acordurilor privind Noua Biserică și Noua Religie Mondială pe care trimișii lui Antihrist vor să le impună cu forța lor militară, financiară și politică la cât mai multe popoare din întreaga lume! Pentru a nu se afla Adevărul în legătură cu încercarea de impunere și validare a prevederilor din SUPER-MEMORANDUM, diktat de trimișii speciali ai lui Antihrist, au fost dispuse măsuri draconice de securitate, iar dezbaterile sinodale au fost strict secrete. Cele 10 Biserici Autocefale reprezentate la „Sinodul Panortodox” din Creta nu au adoptat, în mod oficial, o poziție împotriva SUPER-MEMORANDUMULUI de la Strasbourg, dar nici măcar nu s-au delimitat de el. Se păstrează, însă, secretul în legătură cu acele Biserici Autocefale care au validat multe articole din acel document apocaliptic. Ca urmare, nu au fost publicate originalele semnăturilor pe documentele adoptate la „Sfântul și Marele Sinod” din Creta.

Cei care au citit textul SUPER-MEMORANDUMULUI care urmărește implementarea Noii Religii  Masonice Mondiale, în perioada 2016-2020, înțeleg mai ușor experimentul din Grecia, din ultimii doi ani, precum și trecerea la așa-zisul Guvern tehnocrat din România care, împreună cu Președintele Klaus Werner Iohannis, să aplice Diktatul de la Strasbourg din iunie 2014.

La comandă străină, toate partidele politice parlamentare din România au cedat Puterea și guvernarea țării în favoarea celor impuși de stăpâni României! De ce? Pentru ca Președintele Iohannis împreună cu Guvernul tehnocrat, Parlamentul și partidele politice parlamentare să acționeze rapid pentru aplicarea prevederilor din SUPER-MEMORANDUMUL împotriva Poporului Român, a Bisericii Ortodoxe Române și a Instituțiilor sale! Acest obiectiv și aceste Adevăruri sunt ascunse Poporului Român și Bisericii Ortodoxe Române! Pe surse, s-a aflat că Președintele Klaus Werner Iohannis și un reprezentant din partea Guvernului Cioloș au semnat SUPER-MEMORANDUMUL de la Strasbourg și s-au angajat pentru aplicarea prevederilor sale. Până acum nu există nicio dezmințire din partea Președintelui și Guvernului României. Un precedent și un experiment a existat în timpul Regimului Băsescu când: s-au închis 2.000 de școli românești și 70 de spitale; s-a încercat scoaterea Religiei și a icoanelor din școli; a fost atacată, de nenumărate ori, Biserica Ortodoxă Română; au fost încurajate manifestările publice ale homosexualilor și lesbienelor; s-a lovit permanent în Familie și în tradițiile strămoșești.

Președinții și Guvernele României au ascuns și ascund Poporului Român documentul ratificat de unele părți la Strasbourg, în perioada 25-29 iunie 2014! La fel au procedat și partidele politice parlamentare! Niciun partid politic și niciun parlamentar nu au solicitat public și în Parlament aflarea Adevărului în privința ratificării de către România a SUPER-MEMORANDUMULUI! De ce? Este evident că nu le-au permis stăpânii lor și ai României! La toți le este frică de Adevăr! Dar, de ce le este frică nu scapă! Românii din Țara-Mamă și de pretutindeni au început să afle Adevărul despre Biografia Fiului lui Dumnezeu și despre Religia Crucii! Românii au aflat Adevărul că sunt urmașii Poporului Primordial, ai Adevăratului Popor Ales de Dumnezeu care a fost așezat și trăiește continuu, de peste 12.000 de ani, în Grădina Maicii Domnului! Românii s-au trezit din somnul cel de moarte în care-i adânciră barbarii de tirani și criminali, din ultimii 27 de ani! Românii s-au deșteptat! Românii încep să se unescă și așteaptă ca un urmaș al Eroului Național Avram Iancu să le dea comanda: „No hai!”. Uniți, românii împreună cu Biserica luptătoare vor găsi soluții  pentru a stopa aplicarea pe teritoriul României Mari a SUPER-MEMORANDUMULUI evreiesc, al celor care luptă împotriva lui Dumnezeu , de 2 000 de ani!

5 răspunsuri la “Adevăruri ascunse despre lichidarea Bisericii Ortodoxe și a Statelor Naționale”

  1. Andi spune:

    In Creta nu au fost prezenti rusii iar bulgarii s au ridicat si au plecat

  2. Nina spune:

    Infiintarea Noii Ere!! Oare tot prin asa metode (bineinteles a vremii respective) s- o fi infiintat si vechea noastra religie si cultura??? Cum au unii putere asupra popoarelor.. !!!

  3. Bozesan Gheorghe spune:

    Dragi cititori , profetiile BIBLICE se implinesc in cel mai mic detaliu.Studiati Biblia si veti intelege multe ce ne asteapta. Vezi Apocalipsa 12:7–17, cap 17: 1–18; dar si 18 :4;

  4. Mihai spune:

    Tocmai că în u.k se aplica întocmai că în supermemorandum

  5. Uwe Damian spune:

    Inceputul adevarat al Noii Ordini Mondiale, isi va face loc printre oameni. Oroarea va incepe cat de curand. Am vazut deja la tv ca Johannis isi bate joc de traditie cat si de istoria neamului romanesc adica de Avram Iancu. Daca se implementeaza toate aceste Articole, suntem nevoiti sa contraatacam dar cum unii romanasi nu-i mai intereseaza ce se intampla in jurul lor, asta e…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*