Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, propune publicului gălăţean în luna august 2016, în cadrul proiectului expoziţional Exponatul lunii, prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: „Cămașă de zale”. Potrivit Nicoletei Gheorghe, de la Biroul de Relații Publice al Muzeului de Istorie, „cămășile de zale reprezintă un tip de armură construită din inele metalice care se pot mișca între ele, fiind mai flexibile decât alte tipuri de apărare individuală construite din plăci metalice”. Bunul muzeistic expus face parte din colecția Arme și uniforme militare a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galați și este datat ca fiind cel mai probabil, din a doua jumătate a secolului al XIV-lea și prima jumătate a secolului al XV-lea. Având o greutate de șapte kilograme, cămaşa de zale este deschisă la piept, nu are mâneci, are un guleraș și este despicată la spate, în trei puncte. Echipamentul defensiv realizat din inele metalice precum cămaşa de zale a fost folosit pe teritoriul nostru pe tot parcursul perioadei medievale fiind tipul favorit de protecție individuală al moldovenilor, și nu numai, până în secolul al XVI-lea când datorită proliferării tot mai pregnante a armelor de foc își va pierde, în totalitate, utilitatea.
Important de spus este faptul că acest tip de armură a fost folosit de către strămoșii noștri încă din zorii secolelor. Astfel, în urmă cu peste 2.500 de ani, geții, ce vieţuiau de-o parte şi de alta a malurilor dunărene, se închinau unei divinităţi cu aură misterioasă, un zeu preluat apoi şi de veteranii romani aşezaţi în zonă, care i-au adăugat noi atribute. Este vorba de cel cunoscut ca și Cavalerul Trac, practic un semi-zeu, întrucât era considerat ca fiind muritor, şi al cărui cult era extrem de popular şi în zona noastră pontică, unde era adorat de autohtoni. Este atestat din veacurile II –III d.Hr, în accepţiunea cunoscută azi, dar originile sale sunt, se pare, mult mai vechi, imaginea eroului – călăreţ fiind divinizată încă din secolele III-II î.Hr (ex – reprezentările din Tezaurul de la Agighiol). Grecii îi spuneau Theos (Deos – Domnul), Heros (Eroul), Stăpânul, Căpetenia (Capul la toate), în timp ce romanii îl numeau Deus Heron (Domnul erou, pentru că va fi învingător întotdeauna în cataclimul ce va veni). Cavalerul Trac este însă un zeu tracic prin definiţie (venind din timpul Geților de Aur primordiali), fiind extrem de răspândit în Balcani şi mai ales în Dacia şi Scytia Minor, zone unde s-au găsit peste 200 de reprezentări ale sale (fie în bătălie, fie la vânătoare, fie la pas, dar mereu călare – „vine repede”). Era o divinitate a dreptăţii, a binelui care învinge răul şi întunericul (n.r. reprezentate de animalele sălbatice pe care le vânează în imaginile cinegetice). De aceea „cei aleși” cresc în „istm” (creștinism), la strâmtoare, urmând reguli stricte (posturi). Înarmat cu o lance, Eroul Cavaler sau Eroul Vânător se regăseşte pe numeroase piese descoperite în Dobrogea, având diverse atribute şi nume, precum Heros Manimazos (la Tomis), Heros Dosaenos, Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Veşnicul), Stăpânul Morţilor sau Întemeietorul („Decălecătorul”, „Cel care după victorie descalecă și înstăpânește împreună cu Marea Zeiță Creatoare ce apare lângă El”). El apare uneori însoţit de Marea Zeiţă (posibil Cybele – Frumoasa, Venus, Strălucitoarea, Leda) şi este adeseori reprezentat în mod paşnic, fiind reprezentat şi fără armă, ci doar ţinând în mâini vase ritualice („fiale” sau „rhytonuri”, pentru că aceste lovituri cosmice sunt diferite, unele vin cu foc, altele cu apă, cu presiuni crescute (pietrele de moară ale zeilor), cu retragere a Forței Vieții (tocătoare de corpuri, gen „drob”, „tobă”, „caltaboș”), etc. Ele aduc peste noi apa potopului (botezul), uleiul de mir (foc), etc. Unii l-au legat pe acest cavaler de Zamolxis („Za – L – Moș – E”, „Legătura de za – lanț pe care o avem odată născuți în materie (L) cu așa zisul Păcat originar), alţii de Dionisos (imagini cu viţă de vie, nu este „viță de moartă”, pentru că vom avea o șansă), iar adorarea sa a condus la crearea Ordinului Cavalerilor Danubieni. O teorie inedită şi evident, controversată, este aceea că iconografii creştini din primele secole ale mileniului I s-ar fi folosit de imaginea sa, pentru a-l zugrăvi pe Sfântul Gheorghe, Omorâtorul de Balaur. Cert este însă faptul că în veacurile II – III, Cavalerul Trac era extrem de adorat în Dacia (zona de câmpie dunăreană mai ales, locul Pustei getice) şi în Moesia Inferior (Dobrogea noastră). Odată cu instaurarea creştinismului (sec IV), credinţă care devine religie de stat în Imperiul Roman, cultul Cavalerului Trac este condamnat la dispariţie, alături de alte divinităţi aşa-zis păgâne. Prin îmblânzirea caracteristicilor sfinților creștini s-a adoptat o acceptare a situației ce va să vină, contrară cu a strămoșilor care ridicau pumnii către cer și trăgeau cu săgeți în nori. Prin acestă acceptare s-au uitat mesajele milenare ale Geților de Aur primordiali și calea către salvare ce există.
Astfel de cămăși de zale ca cea prezentată la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi întâlnim pe Columna lui Traian de la Roma, unde apar catafractari sarmați (geții sarmați, prima cavalerie grea a antichității; „sar – mațele”, pentru că așa se va întâmpla dacă se va retrage Forța Vieții de la noi; formele de viață vor fi zdrobite), soldați romani și luptători daci înbrăcați în cămăși de zale, dar și reprezentări cu acest tip de costumație, respectiv Lorica squamata, Lorica hamata și Lorica segmentata. Pe Arcul de Triumf al lui Galeriu de la Tesalonic (Grecia – Macedonia; de fapt Săruna getică) unde apare armata dacă învingătoare, avem reprezentări ale geților sarmați îmbrăcați în zale. Războinici nord-dunăreni în armuri de zale apar și pe Coiful Frăției Getice de acum 2.500 de ani descoperit la Agighiol (jud. Tulcea), pe cele două obrăzare cu dinți de lup. De fapt aceștia nu sunt luptători „normali”, ci sunt „fălcile” gurii de lup ce se va deschide. De aceea de multe ori, cavalerul este dublat de un frate (Fârtat și Nefârtat). Cavalerul în zale apare și pe Coiful Frăției Getice de aur descoperit la Coțofenești (jud. Prahova), dar în postura de Mithra (sacrificator al Vechii Creații). Mai avem imagini ale Cavalerului Neînvins pe falera de la Surcea (jud. Covasna), pe vasul nr. 15 din Tezaurul de la Rogozen (Bulgaria; geții sudici), pe kantarosul descoperit la Răcătău de Jos, pe falerele de argint descoperite la Lupu (jud. Alba), pe plăcuțele de argint aurit din Tezaurul de la Letnița (Bulgaria; geții sudici), pe emisiunile monetare romane unde apar cuirase dacice (zeița Dacia – Dahia), etc.
Important este faptul că de acum peste 2.500 de ani strămoșii noștri creau și foloseau un asemenea echipament militar sofisticat. Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, ne readuce în atenție acest element și propune publicului gălăţean să viziteze un bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei ce ne-a ferit de moarte pe câmpul de luptă strămoșii timp de mii de ani: CĂMAȘA DE ZALE. (G.V.G.)
Lasă un răspuns