Cazul Lazăr…

Uneori, viața se dărâmă brusc. Îți pierzi simțul temporalității şi ajungi pe drumuri. Nici nu mai ştii, într-un final, cum va arăta ziua de mâine pentru tine… Radu Lazăr este un moldovean blajin din Vaslui. A plecat acum nu ştiu câți ani din țară la fel ca alte câteva milioane de români. Nu şi-a ales el noua patrie în care urma să-şi ducă zilele sau să moară într-o zi, subit. A plecat aşa cum pleacă omul când nu mai are niciun drum de întors, când trebuie să iasă cumva din coşmarul sărăciei la care a fost condamnat. Când trebuie să supraviețuiască singur, chiar şi prin străinătăți, aşteptând numai poştaşul să bată şi la uşa lui. Să vină cu tolba şi să-i aducă veşti de acasă, din România lui…

Radu Lazăr s-a stabilit în Londra, dar viața nu i-a fost uşoară. A muncit zile şi nopți, la fel ca milioane de români care nu sunt asistați social pe-acolo, pe unde trăiesc… Într-o zi, a întâlnit-o pe Medinat, originară din Nigeria, şi s-au căsătorit. Medinat mai avea o fiică din prima sa relație, dar Radu a încercat – în ciuda provocărilor!- să fie un tată şi pentru acest copil! Viața a decurs normal, cu suişurile şi coborârile ei şi, în ciuda greutăților, familia Lazăr a mers înainte, reuşind –cu multe sacrificii!- să aibă în cele din urmă şi propria casă, ca în vise!, propriul cămin. Fericirea lor a durat până într-o zi de decembrie… O zi banală care i-a marcat însă pe viață, încătuşându-i… Chiar în ajunul Crăciunului 2015 –când îl aveau ca oaspete pe tatăl lui Radu- s-a rupt firul vieții… Cei doi soți s-au dus la culcare cu copiii lor. El dormea, de obicei, cu fiul, Jeramy Radu, de trei ani, iar soția sa, cu fiica, Reena Alexandra, de un an şi patru luni. Fiica lor cea mare, de opt ani, dormea, bineînțeles, în camera ei. La un moment dat, fiicei celei mici, Reenei Alexandra, i s-a făcut sete. Mama a desfăcut sticla cu apă proaspătă pe care obişnuia să o țină lângă pat. Ciudat, însă! I s-a părut că apa din sticlă mirosea neobişnuit, straniu, bizar… A gustat cu grijă din apă… Era un amestec dubios de apă şi săpun. Un fel de otravă! Şocată de descoperirea făcută, mama l-a strigat imediat pe tatăl, care dormea în camera vecină, întrebându-l dacă stie ceva despre apa din sticla respectivă. Bineînțeles că omul nu ştia. Bulversată şi revoltată, ajunsă în pragul unei crize de nervi – pentru că fiica sa, în vârstă de numai un an şi patru luni putea să ajungă, otrăvită, la spital!- mama s-a îndreptat imediat spre camera fiicei mari. Aceasta a negat totul, dar nu a convins-o deloc pe mamă. Pe mama care ştia prea bine că în trecutul fiicei sale mai existaseră incidente în care adevărul fusese făcut praf… Dacă în casă nu erau decât doi adulți (părinții) şi un copil mai mare (de opt ani), cine, oare, ar fi putut să facă amestecul din sticlă, într-un moment de nesupraveghere, când părinții erau ocupați tocmai cu cei mici?! Cu inima frântă de durere, dar indignată, mama a strigat la fiica sa cea mare. A țipat. Poate a şi amenințat-o, spun eu, dar nu e sigur… Sigur este însă că mama l-a sunat pe tatăl natural al fiicei sale, povestindu-i cele întâmplate şi cerându-i acestuia să-şi ia fiica în seara aceea la el. Acesta nu s-a deplasat să-şi ia fiica, a trimis-o pe mama sa, o bătrână care a sosit la uşa familiei Lazăr tocmai când altercațiile erau în toi, mama țipa, deznădăjduită, şi tocmai aruncase cu o curea pe scară, după fiica sa…

A urmat tăcerea după aceea. Tăcerea groaznică. Înfiorătoare. Trei ore mai târziu, în miez de noapte, polițiştii au năvălit (ca infractorii!) în casa familiei Lazăr! În țările acestea, atât de modernizate, poliția face dreptate pe loc! Nici nu mai este nevoie de Justiție, aproape! Chiar şi Protecția Copilului se întrece pe sine atunci când, vrând să salveze un copil, omoară doi în loc! Aşa s-a întâmplat şi cu familia Lazăr care a fost arestată şi dusă la interogatoriu. Aşa s-a întâmplat şi cu cei doi copii în vârstă de trei ani, respectiv, un an şi patru luni, care au fost săltați pe sus de necunoscuți direct din pijama, direct din propria lor casă… S-a gândit cineva la traumele lor, inteligenților? Traumele copiilor, mai ales…

Părinții au ieşit, omorâți cu zile!, din arestul poiției într-un final. Cei doi copii atât de mici au fost plasați şase zile la părinți-surogat, iar apoi au fost dați spre îngrijire unor prieteni de-ai familiei Lazăr. Pe la sfârşitul lunii ianuarie 2016, după mii de telefoane şi rugăminți, dar –mai ales!- lipsa de dovezi, Protecția Copilului din Anglia a trebuit să înapoieze copiii familiei Lazăr. Nu a fost un lucru uşor, însă. Angajații de la protecția Copilului au lucrat conştiincios, încercând să găsească mii de motive pentru a-i acuza pe părinți şi a nu le da copiii înapoi… Într-un aşa-zis test de observare, i s-a reproşat tatălui că fiul său de trei ani este avar (?!) pentru că plânge şi nu vrea să împartă baloanele cu alt copil! Pentru că vrea, ca orice copil!, mai multe baloane…

Aceşti părinți erau deja traumatizați. Au cerut sfatul unui militant care lupta pentru drepturile omului, iar acesta, cunoscând sistemul, i-a sfătuit să se mute de urgență din Anglia! El însuşi se mutase, din cauza presiunilor, în Franța. Părinții i-au ascultat sfaturile şi bine au făcut. În ianuarie 2016, au ajuns cu copiii în România. Drama lor, din păcate, nu se sfârşeşte aici. Datorită faptului că soția lui Radu Lazăr este originară din Nigeria, aceasta a trebuit să se întoarcă pe data de 20.03.2016 în Anglia pentru a-şi perfecta anumite acte care îi erau necesare în România pentru obținerea vizei de şedere permanentă. Nu a mai putut să plece din Anglia apoi. Rămas singur cu copiii în România, Radu Lazăr nu avea cum să uite de soția lui, de strigătele ei disperate după ajutor…

Pe data de 29.07.2016 nu a mai rezistat. Şi-a lăsat copiii acasă cu tatăl său şi a plecat să-şi ajute, să-şi salveze soția. Pe Medinat! A intrat în Anglia ca într-o cursă căci i s-a pus interdicție de părăsire a ei. Este, şi el şi soția, prizonier, sunt prizonieri acolo pentru că nu au pe nimeni. Nu au decât instituțiile de forță ale statului englez care îi umilesc. Pe 19 august 2016 vor avea procesul care – după spusele avocatului dat din oficiu nu va dura prea mult. Nu va dura decât câteva minute… Iar verdictul va fi „Vinovat” sau „Nevinovat”! Între timp, autoritățile engleze îi tot întreabă unde sunt copiii… Eu cred că, dacă se străduiesc puțin, autoritățile engleze pot oricând să demonstreze că părinții aceştia, Radu şi Medinat, şi-au răpit copiii de ei înşişi! Copiii aceştia, care au ajuns o marfă acum, proprietatea statului…

Poate, însă, România, să stea supusă, în banca ei, să-şi extrădeze propriii copii când aceştia au nevoie de ajutor?! Aceşti copii sunt români… Şi, chiar şi tatăl lor este român, şi are nevoie de ajutor! Şi, chiar şi mama lor, neromâncă, dar soție a unui cetățean român!, ar trebui să primească ajutor! Îi ajutăm