Secrete „in situ”: Servicii contra… „Servicii”

Panică mare la BNR! Nu din cauza banilor noștri, că de aia nu mai pot ei, ci în perspectiva unei desecretizări la care nu se așteptau! Doar că vremurile schimbă cutumele și chiar legile! Iar dacă guvernanții își permit să desfacă arhivele unor servicii, de ce nu le-ar întoarce și „instituțiile”… serviciile? Acum un sfert de veac, guvernatorul BNR nu-și făcea nici o grijă de ce va să zică generațiile viitoare despre secretele bine îngropate în statutul marii piramide masonice a Băncii Naționale. Logica și siguranța erau simple. Mai ales atunci. În omerta comunicării și a secretizării de cutumă a guvernanței stat în stat, cine ar fi îndrăznit să-și bage nasul în treburile BNR mai devreme de 50 de ani?

Și nici acum nu ar tremura Mugur Isărescu în fața unei posibile desferecări de „lanțuri”… Care, odată ridicate de pe maldărele de decizii „in situ” ori de pe dulapurile cu „schelete”, popite și de popire!, ar putea zăngănii zgomotos pe mâinile îmbătrânite de acum ale guvernatorului. Că, până la urmă, și masonii îmbătrânesc… Iar uneori se mai și ramolesc și dau singuri din casă în încercarea de a livra curioșilor „acadele”, doar-doar nu-și vor mai băga nasul…

Panica a venit însă din ușurința de care a dat dovadă lanțul subtrofic al politicii de mahala, tehnocrația, în deschiderea unei arhive care părea a putea fi studiată la măcar un secol după năruirea secretelor murdare! SIPA. Or, dacă o asemenea arhivă, acolo schelete și cadavre al unui sfert de secol de maidan politico-guvernamental!, ar putea fi deschisă la presiunea guvernamentală a unor ongiști, de ce am mai putea considera în siguranță altfel de arhive.

Deocamdată, tehnocraților nu li s-a dat ordin să execute „arhiva” BNR… Dar asta nu înseamnă că presiunile venite pe alte linii de influență nu pot asigura succesul unor descântece parlamentare care să lase BNR cu secretele pe afară.

De aceea, Mugur Isărescu încearcă să managerieze atacul lupilor politici care vor, pe diferite scheme de compensare și dare în plată a unor polițe mai vechi, să lase Banca Națională fără nivelul de secretomanie în care și-a îngropat propriile schelete. Și răspunde cu tehnici banale, deja primitive în gestionarea situațiilor de risc, ieșind la rampă cu „acadele” aruncate presei, glumițe nesărate servite ca piperul anului pentru media economică, și mici „bule” guvernamentale despre minore secțiuni din funcționarea „in situ” a băncii.

Probabil, când Mugur Isărescu va înțelege că tăvălugul desecretizării nu poate fi oprit nici măcar de treptele impunătoare ale BNR, simbol al identității naționale care suferă de „lèse-majesté” când azvârlă trecătorii, întâmplător spoliați de mecanismul de control bancar al BNR, dar care vor rămâne la fel de reci, drepte și impunătoare când vor descăleca mascații pe acolo, căci, la BNR, măcar treptele nu suferă de orgolii și sunt nepăsătoare dacă cel ce a intrat guvernator iese de acolo la pensionul zăbrelelor, abia atunci va fi de așteptat o reacție în concordanță cu schimbările de azi.

Guvernatorul va cere, pe modelul Sipa, o desecretizare în scopul rearhivării, reindexării și trimiterii la Arhivele Naționale a documentelor importante pentru patrie, cum ar fi „selfie”-ul cu mulajul Cumințeniei lui Brâncuși, casetele cu monede aniversare, dar și distrugerea unor documente pe care o comisie de (re)arhivare, le va considera lipsite de importanță.

Desigur, este posibil ca toate acestea să nu întâmple… Pentru că, „stat în stat”, cu arhivele „in situ”, se prea poate ca reindexarea să fii început deja! Că numai de tocătoare de hârtie nu duce lipsă mausoleul BNR. Și se prea poate ca întreg exercițiul de servire a informațiilor către presă să distragă, prin acțiunea de carnaval de presă, piperat cu glumițe de trotuar de către purtătorul de cuvânt al BNR (parcă mai interesant era nea Vasilescu, dar o sta și el să toace la hârtie și nu are timp de interacțiunile atât de dragi lui cu presa) procesul de autocurațare. Că se închide un sfert de veac și contează, ca liniște la pensie, ce va găsi acolo următorul guvernator. Poate chiar unul… tehnocrat.

Așa că, înainte de a vedea dacă „porumbeii” scăpați de guvernator și pretorienii treptelor impunătoare sunt într-adevăr întâmplători, ar trebui executată o inventariere pe dinăuntrul coliviei din care sunt lăsați să zboare spre prostime aceste cuvinte și dovezi ale dreptului nostru de a ști.

Pentru că nu salariul lui Mugur Isărescu ne interesează, nici bonusurile de „maxim doi la sută” din profitul băncii date angajaților BNR (chiar dacă, în lipsa transparenței criteriilor de acordare se poate prezuma un bonus al traficului de influență), nu murim nici de grija sumele obținute de membrii CA (care ar urma să ne fie prezentate într-o formulă confidențială a masonilor, în sistem comparativ agitator, mai mult decât vecinul de la est, mai puțin decât loja de la vest și, sigur, între riturile interne ale omertei, singura care pare mai zăvorâtă decât arhivele țării), ci felul în care au plecat banii noștri din visterie și lojele pe care le-au finanțat și refinanțat fără termen de scadență…