Cu câteva mii de ani în urmă, în Asia Mică, aproape de strâmtoarea Dardanele, era o cetate mare, frumoasă, bogată și puternică, numită Troia. Făcea comerț pe mare și pe uscat, avea armată numeroasă și bine înzestrată. Regele Priam conducea cu înțelepciune și poporul era mulțumit. La un moment dat, această cetate a fost atacată de greci. Nu discutăm aici cauzele acestui război, important este că cetatea a fost asediată multă vreme, dar dușmanii n-au putut să pătrundă. Atunci au recurs la un șiretlic: au construit din scânduri un cal uriaș. În abdomenul calului s-au ascuns câțiva soldați curajoși, un fel de comando de astăzi. Armata grecilor s-a retras din jurul cetății, dând impresia tuturor că se simte învinsă și renunță la luptă. La una din porți a rămas „calul”. Când s-au pierdut în zare grecii, troienii au ieșit bucuroși din cetate. Se simțeau învingători. Au socotit că grecii le-au lăsat calul acela drept cadou și l-au băgat în cetate. S-au pus pe chef până noaptea târziu, cu mâncare, băutură, cântece, jocuri și toate cele obișnuite în asemenea împrejurări. Rând pe rând, demnitari, ofițeri, soldați și locuitori, obosiți, beți, au adormit fără grijă. La miezul nopții, soldații greci ascunși în pântecele „calului” au ieșit din ascunzătoare, au ucis cei câțiva paznici care dormitau la poartă și au deschis. Mulțimea armatei grecești a dat năvală în cetate, au semănat moartea și groaza și au devenit stăpâni.
Lucrurile acestea le-a relatat în versuri un orb, Homer. Umbla din sat în sat și din cetate în cetate și cânta aceste versuri, cerșindu-și pâinea. În ele era cuprinsă toată istoria grecilor. Aceste versuri au fost scrise apoi de oameni luminați și au dat la lumină două capodopere ale literaturii universale: Iliada și Odiseea. Veacuri la rând aceste cărți au adus bucurie în suflet și înțelepciune în mintea celor ce le-au citit. Faptele privitoare la cetatea Troiei au fost privite de istorici drept folclor, legendă. Ei au analizat cu mult mai multă maturitate situația. Treaba lor!
Am relatat cele de mai sus, fiindcă am senzația că și în cazul de față istoria se repetă. Un orb ne avertiza în urmă cu aproape trei mii de ani în urmă, că una din metodele cele mai eficace într-un război clasic este atacul-surpriză, viclenia, șiretenia. A fost folosit cu succes de-a lungul veacurilor în toate locurile. La porțile Europei au bătut sute de ani musulmanii cu tunuri, dar n-au reușit să pătrundă. Au pierit mii de soldați și de-o parte și de alta a liniei frontului, dar Europa a rămas ea însăși până în vremea noastră. Astăzi, calul troian pătrunde în cetate sub forma valurilor de imigranți. Printre oamenii bătuți de soartă pătrund și soldați deghizați, care-și fac tot mai des simțită prezența. Aproape că nu este săptămână, în care să nu auzim de o nouă crimă teroristă, de un nou atac. Oameni liniștiți, civilizați, aflați la o serbare, la un magazin, pe stradă, se trezesc într-o clipă sfârtecați de bombe. Preot octogenar, care oficia slujba în biserică, a fost decapitat sub privirile îngrozite ale enoriașilor săi. Amenințările sunt răspândite peste tot și sub toate formele. Cele peste cinci sute de milioane de locuitori ai Europei se tem de cele peste șaizeci de milioane de musulmani de pe teritoriul ei. Sunt în alertă maximă servicii de forță și securitate, armatele multor state europene și, cu toate acestea, nu pot face față valului de atentate teroriste. Statisticile spun că până în 2020 vor fi în Europa o sută șaizeci de milioane de musulmani, iar până în 2050 jumătate din continentul nostru va fi musulman.
Se tem oamenii simpli, sunt îngrijorați toți cei care se gândesc la viitorul copiilor și nepoților lor. Doar cei care ar putea să facă ceva cât mai este vreme privesc nepăsători viitorul și ne vorbesc de drepturile omului, de legalizarea căsătoriilor homosexuale, de introducerea educației sexuale în școli încă de la grădiniță și altele de genul acesta. Nu cumva semănăm cu locuitorii Troiei, beți de fericire, siguri de victorie, greoi și obezi, nepăsători și naivi? Calul troian a intrat demult în Europa. Depinde numai de noi dacă ne trezim la realitate înainte de a fi prea târziu!
Să ne ferească Dumnezeu, ca tocmai acesta să fie biciul Său, cu care să ne pedepsească pentru destrăbălarea morală, pentru necredința noastră!
Lasă un răspuns