Până mai ieri, era un demon al unei jumătăți trecute de secol… Acum, a căpătat deja venerabila vârstă, fără cifră exactă, ca la crucea de piatră, al vechimii ca veacuri! Iar până la anul, la următoarea etapă, probabil finală, nu doar „națională”, finală ca drept de exprimare a românilor, cei ce trăiesc cu adevărat un holocaust al istoriei lor, al românismului, patriotismului și naționalismului, „demonul” reproșat nouă va căpăta o vechime „milenară”.
Și trăim vremurile batjocoririi, nu numai a ființei noastre contemporane, vai ce pagini de „istorie” lăsăm cronicarilor (și ne merităm palmele și cizmele pe grumaz ca „sultă” a indiferenței noastre), ci și a înaintașilor. Cei ce s-au jertfit pentru a ne lăsa o țară prinsă în brazde de sângele lor închegat în sacrificiul suprem, pentru a ajunge azi ca o mână de discipoli, poate ei cu adevărat fii ai „demonului” care ne este nouă pus în spate, și nu mai este vorba doar de intimidarea noastră, de timorarea ori „responsabilizarea”, căci am trecut de aceste etape în eroismul lipsei noastre de rațiune în a ne veghea drepturile, și curând vom vorbi poate de dreptul la libera exprimare istorică!, ci, deja de scrierea unei mentalității de vinovăție la nivelul noilor generații.
Pentru că, acolo este ușor de „lucrat”. S-au încercat rescrieri de mentalități, dar de ce să rescrii peste ceva care poate reînmuguri fierbând din sângele strămoșesc, când cel mai simplu scrii vinovăția în mentalul încă necristalizat.
Seminariile studențești ale impunerii vinovăției holocaustului din ultimul sfert de secol din facultăți nu și-a atins scopul. Mentalitatea studenților nu a fost radical schimbată spre ceea ce doreau să sădească putregaiurile.
Studenții au asistat la cursurile de „formatare”, dar și-au văzut de drumul lor după ce și-au luat bunăvoințele asigurate de participarea la astfel de seminarii „voluntare”. Note, calificative… Sau poate că sângele strămoșesc a reușit să le arate în subconștient drumul fals pe care erau aruncați.
Dovadă că tocmai din acele generații, ale studenților trecuți și prin seminarii holocaustice, s-au ridicat tinerii de azi care cer reîntregirea țării, care caută pe rețelele de socializare identitatea lor națională, care se îndreaptă spre formele nedorite de alții ale iubirii de țară: patriotismul, naționalismul.
Așa că putregaiul ce vrea să ne îngroape în culpa vinovăției a mai coborât câteva trepte… A reușit să intre în licee și școli, acolo unde, prin „devotamentul” unor cozi de topor impun vinovăția în mentalul unor adolescenți.
Să ai un concurs „istoric” cu tema „Memoria Holocaustului – Etapa Națională”, cu desfășurare la nivelul uneia dintre cele mai bune școli din țară, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Capitală, în vreme ce orele de Istorie sunt reduse din curricule, este o batjocură prea mare. Să dai ca premii la astfel de concursuri, nu cărți ale bucuriei de a fi adolescent, ci volume de continuare a îndoctrinării, mâine-poimâine vor deveni și temele obligatorii ale vacanței mari!, cărți despre holocaust, este mizerabil. Dar mai ales să te folosești de astfel de momente pentru a rescrie din mers conținutul holocaustic, al vinovăției reproșate nouă, reetichetând antisemitismul ca fiind „demonul vechi de veacuri” (recte, ambasador Mihnea Constantinescu, președintele Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului), este deplorabil.
Prim condiție a păstrării MEMORIEI unor evenimente este respectul pentru adevărul istoric, nu trunchierea, nu rescrierea, nu adaosul de conținut pentru a fi pe plac stăpânilor.
Unde vreți să ajungeți cozi de topor? La dovedirea sămânței antisemitismului în vițele de vie ale dacilor?! Mizerabil. Dar explicabil, pentru că mizerabilii nu pot produce altceva: doar istorie contrafăcută.
Și mai trecem în acest zile printr-o rescriere a istoriei noastre cu forța minciunii și a persuasiunii. Alipirea holocaustului… țiganilor celui al evreilor, că și-au dat corbii mâna poate smulg cu forță dublă din trupul nostru, și pregătirea inserării unei nu a unei alte zile impuse istoriei nouă, ci a unei întregi decade, prin pregătirea etapei dintre cel două zile de comemorare holocaustice (cel evreiesc și cel țigănesc) ca etapă istorică definită. Probabil, Istoria Românilor va deveni un manual de Istorie a holocaustului.
Unde vom fi noi? Probabil note de subsol pe meniurile unor restaurante, așa cum se întâmplă acum în rețeaua unei cârciumi basarabene, prezente la noi, care își trece în istoricul moldovenesc perioada de opresiune din partea Românei…
Lasă un răspuns