Recent, Papa Francisc le-a recomandat autoritar miilor de călugăriţe din mănăstiri să nu se lase „distrase” de internet, anunţând noi reguli ale „regimului contemplativ, consemnând în Constituţie apostolică Vultum Dei quarere (Căutarea înfăţişării Domnului), următoarele: „În societatea noastră, cultura digitală influenţează decisiv formarea gândirii… Acest climat cultural afectează şi comunităţile contemplative”. Întrebarea mea este: De ce le impune numai călugăriţelor aceste restricții? Înseamnă că bărbaţii au voie, iar preoților nu li se aplică regulile regimului contemplativ? E drept, Papa are voie să facă ce dorește câtă vreme mai poate, având în vedere că mai are de trăi fix… zece luni (exact… zece luni…).
O altă nelămurire pe care o am este legată de puciul din Turcia, comandat din interiorul Casei Albe, așa cum consider eu că se întâmpă. Dacă, după eşecul loviturii de stat, vedem că Erdogan taie şi spânzură şi introduce pedeapsa cu moartea încălcând toate drepturile omului, atunci ar trebui ca şi noi, românii, să „comandăm” un puci ca să tremure şi Santa Claus… Doar că… el nu iese din cuvântul marei doamne Merkel… Și, normal, masonii sunt de fapt stăpânii lumii în lupta pentru supremaţie. Oare nu s-a întrebat nimeni următoarele: în situaţia în care americanii sunt „cei mai de temut” duşmani ai ISIS, de ce nu au fost revendicate niciodată atentate ISIS în America? Fiindcă tocmai ei vor să destabilizeze Europa și Asia ca să dețină puterea supremă din umbră, curaţi pe mâini… Cum? Prin fabricarea în secret şi finanţarea acestei „structuri isis”, încât, la final, să câştige şi continentul nostru, şi Asia şi Marea Neagră.
De exemplu, Erdogan… la Kremlin. Ca să ce…? Să dea mâna cu Putin în semn de prietenie? Nu, nu şi nu…! Se va stabili strategia strict secretă în ceea ce va urmă să fie războiul în Marea Neagră… Dar de partea cui şi împotriva cui vor lupta românii? Noi, care ca ţară, suntem un prizonier într-o temniţă fără a avea vrodată posibilitatea de evadare… O temniţă bine păzită de ruşi, turci și americani cu arme de luptă terestre, acvatice și subacvatice, aeriene, psihologice, biochimice, meteorologice, etc. Noi cu cine vom lupta? Și cu ce vom lupta? Cu două nave militare de pe vremea primului război mondial? Şi, dacă tot este la modă o nouă metodă de îndobitocire în masă a populaţiei, aceea de a alerga după Pokemoni până la marginea unei prăpăstii, eu propun să fie vânat capul Pokemonilor: Pokemon BO…! (Barak Obama – n.r.). Dar cine se încumetă? Nimeni nu are curaj să se pună cu Diavolul în persoană…
Şi mai am o mare nedumerire: Cu ne ne ajută pe noi această UE complicată, când noi, românii, suntem sub nivelul subzistenţei, marea majoritate, iar cei care au făcut averi uriașe şi au dat mari tunuri pe spinarea noastră sunt boşorogi guşaţi şi cu funduri mari care îşi fac concediile lunar cu maşinile de serviciu prin cele mai exotice locuri din lume? Cel mai nimerit expemplu este chiar „ruda” etnică a lui Merkel”, adică neamțul” nostru căruia nu i-aș da altă pedeapsă decât aceea să trăiască și el o lună în locul unui copil român nevinovat cu 84 de lei lunar, bani care, mie, copil fiind, vă spun sincer, îmi ajung doar pentru douăzeci de acadele, un salam Victoria, zece pâini şi trei kilograme de roşii.
Vacanţa pentru noi, restul, este „distracția” de a sta acasă ca să nu cheltuim bani din aceia pe care și așa nu îi avem… Dar cum este posibil să se aloce lunar sume de 30-40 de milioane vechi pe lună pentru întreţinerea unui criminal sau pedofil în puşcărie, pentru hrană, îmbrăcăminte, asistență medicală și juridică și condiţii mai bune ca la hotel? Păcat că în România sunt foarte mulţi tineri inteligenţi care, după ce îşi atârnă o diplomă în cui, nu pot avea un viitor decent şi nici măcar un loc de muncă pe măsură pregătirii lor, din două motive: ori nu au posibilitatea să „finanţeze” – adică să cumpere cu bani grei un post cât de cât bine plătit, ori trebuie să caute la Agenţia de ocuparea forţei de muncă un post de zugrav, croitoreasă, ospătar, muncitor constructor, salahor… că să poată aduce o pâine acasă la copii. De ce nu face nimeni nimic? Atâta timp cât ciolanul e apucat, e prins bine, nu îi mai dă nimeni drumul, iar noi suntem prea mici în faţa boşorogilor care ne conduc. Ei fac legea, taie şi spânzură… Ne elimină pentru putere!
Lumea nu s-a întors cu fundul în sus, ci noi ne merităm soarta. Nimeni nu a fost capabil de a lua iniţiativa și să taie răul de la rădăcină, şi nici nu o va lua, pentru că românii s-au lăsat manipulaţi şi îndobitociţi şi se mulţumesc să trăiască în minciună, sărăcie, stres şi în haos. O ţară plină de păcătoşi care merg la biserică şi cărora li se impun taxe pentru orice: lumânări, botez, cununie, donaţii… Altfel cum şi-ar mai putea etala înalţii prelaţi maşinile luxoase de ultimă oră: blindate cu receptori de sateliţi, cu wi-fi, bluetooth şi alte ultradotări? Dumnezeu nu a cerut niciodată bani pentru ceva, El doar ne roagă să avem credinţă. Eu am credinţă, dar la biserică, niciodată nu mi s-a dat chitanţă sau bon fiscal măcar pentru lumânări sau spovedanie. Sunt banii noştri, aici este evaziunea la cel mai înalt nivel… Şi nimeni nu face nimic. Am fost zilele trecute într-un parc unde, un singur om deţine monopolul pe tot parcul cu 40 de trotinete moderne cu pedale. Taxa pentru pedalat jumătate de ora este 12 lei, dar îţi face reducere, dacă eşti frumuşicaă, şi te lasă o oră cu 20 de lei.
Dar, când am cerut bonul fiscal mi-a răspuns: „Îmi pare rău, domnişorico, dar tocmai ce s-a oprit curentul cu un minut înainte să ajungi aici… Și eu am întrebat dacă va veni, totuși, curentul într-o oră cât pedalez… Eu ştiu că acele case de marcat funcţionează şi cu baterie reîncărcabilă, altfel, cei din piaţă de la tarabe, de unde au curent? Asta nu se numeşte evaziune? Atunci, o bătrânică amărâtă care stă cocoşată în grădina să sape și ea un răsaad de patrunjel sau roșii, şi iese cu ea la stradă să le vândă pentru o pâine, cum se cheamă că practică: cinste sau evaziune? Ruşine! Avem o Românie atât de frumoas, dar este jefuită de marii hoţi și vândută de parlamentari și politicieni. O țară în care, mai ales noi, copiii, trăim fără nici o speranţa de viitor.
*
În urmă cu o lună o descopeream pe fenomenala fetiță de zece ani, Irina Maria Aldea, pictorița care uimește încă de la trei ani, altminteri o școlăriță din Pitești care tocmai a abosolvit clasa a IV-a a Școlii „I.L. Caragiale” și a intrat cu media zece la Liceul de artă „Dinu Lipatti”, unde va urma gimnaziul. Mai consemnam și faptul că, pe lângă pasiunea pentru pictură, fiind considerată un mic mare geniu, dovedește, așa cum am constatat cunoscând-o, un la fel de impresionant har pentru poezie și proză, având o inteligență sclipitoare, fiind „unul dintre copiii geniali ai unei Românii marginale, condusă de către o masă de politicieni execrabili, care nu au altă preocupare decât promovarea de sine și a non-valorilor, oropsirea, sărăcirea, complexarea și alungarea în exod a românilor în vreme ce nu se mai satură se se înavuțească prin jaf și coprupție, în vreme ce copiii de capacitatea și performanțele elevei din Pitești – monitorizată încă de mică de către însuși redutabilul îndrumător al copiilor geniali, Florian Colceag – nu îi interesează, nu îi impresionează, nu îi sensibilizează”, așa cum apăsam frazele plin de revoltă în articolul precedent despre Irina Maria Aldea, „o fetiță pe cât de fericită să picteze, să scrie literatură, să învețe, să se joace, să iubească oamenii, viețuitoarele, natura și țara, pe atât de suferindă și lipsită de mijloacele necesare nu doar pentru existența de zi cu zi alături de ai săi, ci și de sumele copleșitoare necesare unui tratament periodic în străinătate, de care depinde vital.”
Încheiam acel prim articol despre prietena mea specială Irina Maria Aldea, publicându-i 
un grupaj de poezii și exprimându-mi nădejdea că o voi îndruma și încuraja să devină și o scriitoare cunoscută, fiind deja o pictoriță cu notorietate. Dar, zilele trecute, am mai avut încă o revelație: geniala mea „zeișoară”, așa cum îmi place să o răsfâț în dialogurile noastre zilnice, mi-a dat spre citire un articol de opinie și atitudine incredibil de autentic din punct de vedere jurnalistic, despre starea de lucruri din lume și din țară. Irina Maria Aldea este, poate, cel mai precoce jurnalist din presa românească. Costurile tratamentului periodic la o clinică din Italia, unică în domeniul afecțiunii genetice extrem de rare, maladie percepută de către Divionitate drept un fel de „impozit pe genialitate” este de 10 000 Euro la fiecare trei luni. S-o găsi vreun om generos și bogat să o îi ofere româncuței noastre fenomenale o șansă la viață? (Romeo Tarhon)
Numărul de telefon al Irinei este 0771.288.979, iar contul bancar deschis la BCR pe numele ALDEA MARIA IRINA este: CONT UMANITAR NR: RO61RNCB0022140869840001
Lasă un răspuns