Monedă de argint dacică de 2300 de ani descoperită la Carei

O descoperire arheologică de senzație a avut loc la Carei, în nordul României. Aici, specialiști ai Muzeului Județean Satu Mare și ai Muzeului din Carei – în frunte cu cercetătorul Liviu Marta – au scos la lumină de sub colbul miilor de ani, în această săptămână, cea mai veche monedă din regiunea Careiului, o piesă ce atestă începutul economiei monetare în regiune, pe parcursul secolelor III-II î.Hr. Piesa este din argint și copiază un tip de drahmă macedoniană emisă de Alexandru cel Mare. Moneda are pe o faţă efigia marelui rege, iar pe revers este redat „Zeus pe tron”, având într-o mână sceptrul (Colona Cerului), iar în cealaltă vulturul (Mama Gaya Vultureanca), pasărea reprezentativă a zeului suprem. Specialiștii consideră că piesa prezintă elemente de „barbarizare” (sau de simplificare necesară) care pe avers se observă din modul de redare a feţei şi a pielii leului de pe cap (aluzie la blana leului din Nemeea „îmbrăcată” de eroul Herakles („Omul „mâncat” de leu, sau „Forța Vieții care se ia de la om”, care îl va distruge).

Pe revers se renunţă la elemente greceşti de vestimentaţie (toga zeului) şi de mitologie (caduceul), în schimb apare un elemente de vestimentanţie: pantalonii. Desenarea cununii de lauri arată o familiarizare cu acest simbol al distincţiei la greci (semn de necesitate a protecției naturii, singura care ne va salva la ceas de cataclism; de aceea anumite păduri erau sfinte), iar redarea inscripţiei de pe original, doar prin câteva litere disparate, arată că se păstra o doză de originalitate (nu conta numele regelui, împăratului, ci doar simbolurile nemuritoare principale ale Vechii Religii Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali). „Pentru efortul dezinteresat depus doresc să le mulţumesc colegilor Mihai Mocanu, Nándor Hágó şi Aurelian Ilieş de la Muzeul din Carei. Pentru contribuţia sa îi mulțumesc și domnului Tóth Csaba”, a declarat Liviu Marta. Această descoperire arheologică de la Carei a fost realizată în ultima zi de teren din cadrul unui fructuos program de cercetare istorică și arheologică derulat în primăvara acestui an pe raza comunelor Andrid şi Pir (jud. Satu Mare). (G.V.G.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*