Crede cineva că de florile mărului folosesc vocabula „Mamonia” în loc de „România”, în cărţile şi puţinele mele demersuri publice? Că m-am rătutit în asemenea hal, încât nu mai ştiu să pronunţ corect?
Nu de mult am scris o pagină extrem de dură, intitulată „Sarabanda crimelor în Mamonia”, care mi-a fost onorată de două publicaţii on-line. Dar chiar duminica trecută, pe la orele prânzului, am urmărit o emisiune pe canalul TVR1, privind plagiatul. Erau invitaţi un jurnalist foarte bătăios şi trei universitari, dintre care unul mai cu moţ era chiar şeful Consiliului de etică, iar emisiunea se intitula, dacă nu mă înşel, chiar aşa „Plagiatul, marcă înregistrată”.
Ciocoflenderii se dădeau de ceasul morţii să incrimineze acest flagel, arătând cât de nociv poate fi, ca şi când fenomenul nu s-ar fi petrecut în Mamonia noastră şi nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le-a mirosit. Îi urmăream şi vedeam cu câtă mânie proletară înfierează acest obicei mioritic, cu cât patos îşi susţin opiniile şi nu-mi venea să cred că e real, pentru că aceştia făceau parte din sistem, cunoşteau bine dedesubturile şi mânăriile odioasei afaceri. Iar acum se erijau în adevăraţi şi neînfricaţi justiţiari ai cauzei.
Aşa se face că s-au acordat diplome şi titluri pe rupte celor care au furat cu neruşinare iar acum ne ţin predici de moralitate în forurile supreme ale naţiunii. Or, această mascaradă se petrece în Mamonia, nu în altă parte. Ca să nu ne mai referim şi la faptul, tot atât de odios, că infractorii cu ştaif, de marcă, aflaţi în puşcării, scot pe bandă tot felul de cărţi de două parale şi sunt eliberaţi mai repede pe baza acestora. Recurgând, bineînţeles, tot la somităţi universitare din sistem care-şi dau girul. Cât despre educaţie şi învăţământ, să nu mai vorbim. E o adevărată tragedie. Vreo patru mii de şcoli nu-şi pot relua cursurile pentru că nu corespund minimelor condiţii sanitare, se află chiar în paragină sau nu dispun de cadre didactice.
La asemenea performanţe sinistre au reuşit să ajungă TBC-iştii şi şobomanii noştri. Cu ei în frunte defilăm spre culmile prăbuşirii şi destrămării. Dar, să nu fiu campionul scepticismului, trebuie să-i acordăm şi speranţei dreptul de a ne mobiliza şi menţine în lupta cu morile de vânt.
Lasă un răspuns