O mai veche vorbă…

Glăsuieşte cum că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Ca urmare, românului i-a fost dată atât de multă minte şi atât de multă pricepre şi hărnicie încât să umple cu toate bunătăţile Pământului marea lui traistă care se cheamă România!. Dar ce ne facem că pe când amintita traistă stătea să fie plină cu vârf şi îndesat, mintea hoţească şi mânile lacome ale aşa zişilor „băieţi deştepţi” au deşertat tot conţinutul ei în propria lor traistă şi nu au mai pus nimic în loc din tot ce au luat cu japca şi cu de la sine putere! Şi atunci vine reversul acelei prime vorbe înţelepte: „Unde e multă minte e şi multă prostie!”.  Adică: hoţie, şmecherie, înşelătorie, sfidare, aroganţă, răutate, duşmănie, lăcomie…

Stă scris în Sfânta Scriptură că Pavel, cunoscut ca „Apostolul Neamurilor”, adresându-se locuitorilor din Corint (după Atena, cel mai imortant oraş al Greciei antice) a spus că: „Cine seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va secera, dar cine seamănă din belşug, din belşug va secera. Fiecare să dea cum a hotărât în inima lui: nu cu regret, nici din obligaţie, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie.”

L-am auzit pe un erudit preot-scriitor, eminent dascăl universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, spunându-ne că acest sfat creştinesc este „un îndemn la a înţelege că zdroaba noastră, oricât ar fi de mare, ea poate fi rodnică numai prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De aceea devenim penibili când ne umflăm în penele bogăţiei sau câte unei funcţii debândite după regula lumii, rupte adesea de regula de aur a Evangheliei lui Iisus Hristos. El ne învaţă că aproapele nostru este cel puţin la fel de important ca noi înşine în logica îmbogăţirii în Dumnezeu…”.

Dar acum, ca şi în viitor, ce ne facem cu cei care iau şi fură din prea multă plăcere şi din prea deasă obişnuinţă ?! Şi nu vor nici să recunoască, nici să scadă şi nici să împartă! Ei ştiind, din cele patru operaţiuni ale  aritmeticii, numai adunarea şi înmulţirea. Cu ăştea ce facem, mărite Sfinte Apostol Pavel?! Că peste porţile acestei optimiste şi triste ţări, o mare furtună stă să se abată. Mult mai gravă decât sărăcia şi bolile! Ne-o sugerează şi recent încheiatul summit  NATO de la Varşovia  Îngrijorarea noastră nu este diminuată nici dacă ţinem cont că la „putere” se află un guvern de tehnocraţi independenţi şi puţin manipulaţi, iar  ca preşedinte de ţară un fizician sobru şi vorbitor al limbii marelui poet german Goethe (1749-1806): „Bărbaţii-n zale de război/Se bat de moarte între ei,/În timp de pace sunt eroi/Răpuşi cu gura de femei!”. (Epigrama „Soarta bărbaţilor”).

Nădăjduim că în acea „imensă traistă românească” să mai fi rămas măcar o feliuţă din „Pâinea Vieţii Românului”. Ca şi un dram de speranţă, spre mai bine!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*